Autor 6203 vizualizări


Dacă generalul chinez (secolul VI î.Hr.) Sun Tzu şi-a intitulat lucrarea "Arta războiului", în care activităţile informative se bucură de o atenţie deosebită, se poate vorbi de o „artă a spionajului” sau mai de grabă de „artiştii în spionaj” ?

În tot cazul, istoria spionajului cunoaşte numeroase cazuri de metamorfozare a unor artişti-actori, cântăreţi, dansatori, plasticieni-în agenţi de diferite categorii, mai ales in ceea ce priveşte acţiunile de influenţare, dar şi cele operative. O cauza rezidă în valorificarea capitalului de prestigiu, a reputaţiei, ca şi a farmecului personal al acestor slujitori ai scenei şi ecranului. Pe de altă, trebuie ţinut seama că slujitorilor Thaliei, ca şi a altor muze, obişnuiţi să „intre în pielea” celor mai deosebite personaje, le era mai uşor să îşi însuşească şi caracterul şi, uneori, înfăţişarea adecvată, a unor „actori (şi) pe scena spionajului”.

Actori:de la Pauline Cushman la Marilene Dietrich

Primele spioane-actriţe s-au format în timpul Războiului Civil (de Secesiune) din Statele Unite (1861–1865). Un asemenea exemplu este acela al Paulinei Cushman, nume pe care l-a adoptatHarriet Wood după ce a devenit actiţă şi spioană pentru Uniune. Ca actriţă, ea a făcut parte din grupul „New Orleans Varieties”. Ca spioană a acţionat în travesti bărbătesc, participând adesea la luptele de pe fronturi. A scris şi o relatare despre evenimentele la care a participat.

O altă actriţă-spioană în acelaşi război, de data aceasta pentru Confederaţie, a fost Belle Boyd(„Frumoasa rebelă”). După război a făcut numeroase turnee în toată America, în timpul cărora citea pasaje din viaţa sa ca spioană. În cursul acestor turnee, apărea îmbrăcată în uniformă sudistă, ceea ce, în mod excepţional, i s-a permis.

Au existat unii spioni care au adoptat pro forma meseria de actori, cum este cazul ofiţerul de informaţii austro-ungar Ferdinand Fauland care, sub acoperirea de actor, întreprinde, începând din toamna anului 1913, un turneu în Rusia. „Talentul” lui Fauland s-a dovedit deosebit, însuşindu-şi noua meserie într-o aşa măsură, încât nu a putut fi demascat de Ohrană. Fauland reuşeşte în bună măsură să reia legăturile cu agenţii Austro-Ungariei din Rusia care reuşiseră să scape de Ohrană în urma trădării lui Redl.

Nepoată a marelui scriitor rus, Cehov, Olga Cehova (1897-1980)cunoaşte succese pe scena Teatrului Mare din Moscova. Părăseşte, în 1920, Rusia, în plină anarhie şi sărăcie după revoluţia bolşevică, ajungând la Berlin. Reuşeşte să îşi facă un nume în lumea filmului, turnând destul de numeroase pelicule în studiourile de la Babelsberg. Joacă in pelicule ale unor importanţi regizori:Friedrich Wilhelm Murnau, Max Reinhardt, Fritz Lang (Metropolis-1927). Se numără printre actorii care fac trecerea de la filmul mut la cel vorbit. Cariera sa se datora în bună măsură şi preţuirii pe care i-o arată unele vârfuri ale ierarhiei Reich-ului. În 1930, primeşte chiar cetăţenia germană. Prin intermediul fratelui ei Lev, este recrutată, sub ameninţare, ca agent “adormit”, scopul ei principal fiind acela de a transmite informaţii despre planurile germane de atacare a Uniunii Sovietice. Devine „actriţa favorită” a lui Hitler şi, în acelaşi timp, una din cele mai valoroase agente, „regină neîncoronată a spionajului sovietic”. Cu puţină vreme înainte ca trupele sovietice să înceapă asediul Berlinului, este trimis un avion pentru a o salva şi transporta la Moscova. După război, i se permite să îşi continue cariera artistică în Germania, fără prea mare succes. În 2004, istoricul militar britanic Antony Beevor a publicat o carte cu titlul The Mystery of Olga Chekhova. Autorul presupune că actriţa ar fi fost recrutată de sovietici în 1940. Sarcina ei ar fi fost să găsească în jurul lui Hitler persoane influente, dispuse să coopereze, care dezaprobau un atac împotriva Uniunii Sovietice. Cehova ar fi luat parte la o tentativă de asasinare a acestuia. „Femeia înconjurată de mister" a luat cu ea în mormânt cunoştinţele despre aceste presupuse evenimente.

O altă actriţă, presupusă agentă pentru URSS, a fost Marika Rökk (1913-2004).De origine maghiară, născută la Cairo, a fost una din cele mai apreciate actriţe de film în timpul celui de al Treilea Reich. Printre protectorii săi s-a numărat Joseph Goebbels, ministrul Propagandei. Potrivit informaţiilor istoricului Waxberg, care nu au fost verificate de alte surse, Rökk ar fi avut relaţii cu spionajul sovietic. A rămas în lumea scenei până la o vârstă înaintată, murind în mai 2004, la Baden, lângă Viena, la vârsta de 90 de ani.

Cele mai multe dintre artistele care au acţionat pentru Aliaţi în timpul celui de al Doilea Război Mondial au făcut-o în calitate de „agente de influenţare”.

Este cazul lui MarleneDietrich(1901-1992), care obţine un deosebit succes cu pelicula „Îngerul albastru” (1929) în regia lui Josef von Sternberg. După ce s-a refugiat în SUA în faţa „ciumei brune”, lucrează, între 1930-1935, pentru casa de filme „Paramont”, apărănd în filme de mare succes, în care interpretează mai ales roluri de „femeia fatală”: „Morocco”, „Shanghai Express” (1932), „Dishonored” , în care o interpretează pe Mata Hari. Pe plan muzical a rămas în memoria multor generaţii ca interpretă a cântecului „Lilly Marlene”. Dietrich a acceptat să activeze în slujba serviciului condus de Stephenson, şef al secţiunii din MI6 instalată în SUA, care se ocupa de crearea unui climat psihologic propice pentru ieşirea SUA din starea de neutralitate, cu o convingere care a făcut ca înseşi serviciile germane să o numească “apriga Marlene”.

Interpreta superspioanei Mata Hari (1931), dar şi a altor roluri memorabile (Ana Karenina), cea care avea să fie denumită “Sfinxul Nordului”, Greta Garbo (1905-1990)a colaborat şi ea din 1940 la campania lui Stephenson în desfăşurarea de acţiuni psihologice antinaziste, care avea drept scop intrarea SUAîn război.

Şi actriţa austriacă Hedy Lamarr (1914 –2000)a sprijinit efortul Aliaţilor nu în calitate de agentă, ci de…inventatoare. Într-adevăr, cea care a fost considerată “cea mai frumoasă femeie din Europa”, parteneră a unora din cei mai reputaţi actori ai perioade, Heinz Rühmann şi Hans Moser, a manifestat nu numai talent artistic, ci şi tehnic, fiind (co)inventatoare unui dispozitiv radio cu implicaţii directe în acţiunile informative. Împreună cu compozitorul George Antheil, a pus la punct un dispozitiv radio care, pe baza variaţilor de frecvenţă, putea preîntâmpina bruierea undelor care orientau torpilele. Invenţia, care avea şi alte aplicaţii de mare importanţă strategică, a fost patentată în Statele Unite, în 1942, sub denumirea de “Secret Communications System" (“Sistem de comunicaţie secretă”). Aceiaşi invenţie va avea ulterior importanţă şi în conceperea telefoanelor mobile şi a alte aplicaţii tehnologice. Faptul că această invenţie a fost patentată în SUA denotă că Hedy acceptase să o pună la dispoziţia efortului de război al Aliaţilor.

Controversat rămâne „rolul” informativ jucat de prototipul eroului romantic al studiourilor cinematografice de la Hollywood (a jucat in mai mult de 60 de pelicule) Errol Flynn (1909-1959),

presupus agent dublu pentru SUA (OSS) şi Germania în timpul celui de al al Doilea Război Mondial. Flynn acţionează în campania menită să determine ieşirea SUA din neutralitate. În acelaşi timp, este însărcinat de Bill Donovan, şeful OSS, să penetreze unele medii naziste, fără ca FBI să fie informat, ceea ce face ca agenţia să îi deschidă un dosar de urmărire. O serie de documente declasificate atestă faptul că Flynnîl însoţise, în timpul Războiului Civil din Spania, pe Erben, agent german, într-o misiune de spionaj în Spania. Între altele, au fost furnizate informaţii despre “batalionul Thaelmann”, pe baza cărora membrii săi au fost executaţi ulterior de nazişti.

Şi perioada Războiului Rece a cunoscut cazul unor artişti care au devenit agenţi.Dintre actriţe este de menţionat Mai Elisabeth Zetterling (1925-1994), adevărat sex-simbol al perioadei, care s-a aflat şi ea, o anumită perioadă, pe “lista suspecţilor” a serviciului MI5, după ce s-a mutat în Marea Britanie pentru a lucra ca actriţa de teatru.

„Rolul” de spioană este interpretat şi de actriţa Anna Maria Knuth (1906-1954, recrutată ca agentă pentru Uniunea Sovietică. Reuşeşte să transmită informaţii de la cele mai înalte nivele politice din Germania occidentală. La un moment dat, este identificată de serviciul de informaţii al lui Reinchard Gehlen şi obligată să devină agent dublu, dar, totuşi, este arestată şi condamnată. Nu supravieţuieşte detenţiei:se îmbolnăveşte şi moare în închisoarea penitenciarului.

Cântăreţi:de la Josephine Baker la Maria Tănase

Un precursor poate fi considerat italianul Atto Melani (1626 – 1714), diplomat, agent, scriitor şi cântăreţ. De fapt, Melani fusese castrat în copilărie, urmând să devină cântăreţ, practică destul de uzitată în acea perioadă. S-a afirmat drept cântăreţ în rolul lui Orfeu în opera compusă de Luigi Rossi Fusese introdus în lumea spionajului de cardinalul Mazarin, între altele fiind trimis în Bavaria pentru a-l convinge pe principele elector Ferdinand, un prieten al Franţei, să candideze la titlul de împărat al Imperiului Roman. A scris câteva cărţi despre Roma.

De origină gitană, interpretă de muzică populară rusă, Nadejda Pleviţkaia (Grozovsky) (1884–1940) repurtează succese importante atât în rândul publicului, cât şi al cercurilor de specialişti şi elitei perioadei de dinainte de Revoluţia din 1917. Debutează in Rusia într-un cor religios, cântă apoi in localuri şi susţine concerte in diferite oraşe, intrând chiar in atenţia familiei imperiale, ca şi Feodor Şaliapin. În presa rusă este consemnat faptul că Pleviţkaia “posedă o rară muzicalitate”, fiind o “mezosoprană de rang înalt”.Devine bolşevică şi cântă pentru soldaţii Armatei Roşii. În 1919, este capturată de comandantul Armatei Albe, Nikolai Skoblin cu care se căsătoreşte, în exil. Întreprinde concerte în Europa şi SUA, unde cântă acompaniată de însuşi Rahmaninov. Cântece interpretate de ea intră în repertoriul internaţional. Este cunoscută pentru „pasiunea” sa pentru bijuterii. Îl convinge pe soţul ei, care devenise conducătorul organizaţiei de emigranţi “albi”, să colaboreze cu URSS. În 1930, Pleviţkaia este recrutată de serviciul de spionaj sovietic GPU (ulterior NKVD), acţionând împreună cu soţul ei, sub numele de cod “Mrs. şi Mr. Grozovsky”, în special în cercurile de emigranţi ruşi. În 1937, sunt implicaţi în răpirea la Paris şi transportarea la Moscova a generalului Evgeni Miller, conducător al emigraţiei ruse, unde acesta este executat. Ulterior, perechea se refugiază în Spania, bucurându-se de protecţia guvernului republican, dar, în cele din urmă, sunt arestaţi la Paris. Pleviţkaia este condamnată pentru răpirea generalului Miller şi spionaj la 20 ani de închisoare. Moare în detenţie . Se pare că a fost incriminată şi pe baza unor mărturii ale soţului ei. Biografia sa îl inspiră pe Vladimir Nabokov pentru schiţa „The Assistant Producer”şi inspiră filmul francez „Triple Agent” (2004).

O cântăreaţă şi actriţă despre care se presupune că a spionat pentru URSS (unii îi atribuie şi “rolul” de agentă dublă), a fost Zarah Leander (1907-1981). Deorigine suedeză, îşi începe cariera de cântăreaţă şi actriţă de film în anii 1920, repurtând succese în Germania, ţările scandinave, precum şi în SUA. Din 1936, lucrează, în cadrul studiourilor UFA, colaborând la realizarea unor pelicule şi cântece de propagandă nazistă. Interpreta cu o voce profundă, uşor recognoscibilă, a rămas în memoria germanilor pentru interpretarea a numeroase şlagăre.Devine cea mai bine plătită actriţă din cel de al Treilea Rech, dar, in acelaşi timp, membră a Partidului comunist din Suedia. Ofiţerul de informaţii sovietic Pavel Sudoplatov a declarat că Leander „ne-a ajutat să ne facem o imagine despre situaţia din nordul Europei şi despre interesele anglo-americane şi germane în această regiune”. În presa suedeză a apărut ştirea că eaar fi fost în serviciul spionajului sovietic până în anii 1950, sub numele de cod „Rose Marie”.

Una din cele mai apreciate cântăreţe şi dansatoare din Perioda interbelică de origine americană Josephine Baker (1906-1975) s-a implicat direct în acţiuni informative. În Franţa debutează cu spectacolul “La Revue Nègre” (1925) la Théâtre des Champs-Élysées.Ernest Hemingway o consideră “cea mai senzuală femeie pe care văzut-o vreodată”. In 1937, obţine prin căsătorie cetăţenia franceză. Întreprinde un turneu şi in România. Dorind să îşi ajute patria adoptivă, a reuşit chiar să transmită informaţii militare, din Franţa până în Portugalia care erau scrise cu cerneala invizibila pe partiturile sale muzicale. Josephine Baker s-a folosit de frumuseţea sa şi pentru a convinge diverse consulate să acorde vize asociaţilor săi, cu care călătorea, dintre care unele erau, de fapt, persoane indezirabile pentru Puterile Axei. In 1961 a primit diferite medalii şi ordine pentru serviciile aduse cauzei Aliaţilor, între care „Legiunea de onoare”, „Crucea de război”.

Şi „privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase (1913-1963) s-a implicat în activităţi informative.Debutează, in 1934, la “Teatrul Cărăbuş”. Colaborează cu unii din cei mai importanţi folclorişti ai vremii:Constantin Brăiloiu şi Harry Brauner. Nicolae Iorga o supranumeşte „Pasărea măiastră”. În 1939 cântă la Expoziţia Universală de la New York. În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia, fiind desemnată cetăţean de onoare de preşedintele Turciei.După întoarcerea din acest turneu, este arestată pentruspionaj în favoarea britanicilor, fiind acuzată că ar fi conlucrat cu reţeaua condusă de spionului pentru Aliaţi Rică Georgescu, dar probele împotriva ei sunt inconsistente. Există mărturii destul de consistente despre activitatea de agentă “neprofesionistă” a Mariei Tănase. Astfel, în volumul său de memorii, Ivor Porter, agentul britanic care a desfăşurat acţiuni informative în România în perioada celui de al Doilea Război Mondial, care l-a cunoscut foarte bine pe Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret de Informaţii, menţionează că acesta a avut relaţii cu Maria Tănase. Informaţia este confirmată de istoricul Cristian Troncota:"Se pare că celebra cântăreaţă i-a facilitat lui Eugen Cristescu, intr-o perioada destul de dificilă, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani. La sfârşitul anilor 1930, Maria Tănase avea relaţii foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la Bucureşti al agenţiei Havas şi rezident al serviciilor speciale franceze. După arestarea sa, cântăreaţa a făcut eforturi disperate pentru eliberarea lui Negre, ceea ce a reuşit. Informaţii concrete despre activităţile informative ale cântăreţei sunt conţinute şi în dosarul ei de la Securitate, întocmit în iunie 1959 (purtând menţiunea ”Strict secret”) în care se găsesc date preluate de SSI. În afară de contactele sale cu Maurice Negre, pentru acea perioadă dosarul conţine informaţii despre relaţiile Mariei cu De Chastelaine, cunoscut rezident al spionajului englez pentru România, care a contactat-o cu ocazia unui turneu în Turcia, în 1940, propunându-i sã renunţe de a se mai întoarce în ţarã şi sã se angajeze la postul de radio Londra, lucru pentru care a fost arestatã, fiind bănuită cã face spionaj în favoarea englezilor. Acelaşi dosar aminteşte, tot pentru perioada de după întoarcerea din turneul în Turcia, de relaţiile artistei cu un ofiţer german, un maior din Abwehr, care încearcă să o recruteze pentru germani, fără succes. Urmărirea artistei a fost continuată şi după 23 august 1944, stabilindu-se că ea făcea parte din anturajul generalului E.R. Greer de la Misiunea Militară Britanică din România. Îi comunică acestuia date prin intermediul lui Silviu Metianu de la aceeaşi misiune. Deşi cunoştea toate aceste date, Securitatea nu a luat măsuri ca în cazul altor reali sau presupuşi agenţi “capitalişti”, dat fiind probabil popularitatea de care marea cântăreaţă se bucura.

Şi în perioada Războiului Rece, practica cântăreţilor-spioni a continuat.

Un exemplu este acela al elveţianului Vico Toriani (1920 - 1998) care s-a număratprintre primii cântăreţi de muzică uşoară din Occident care a făcut dese turnee de concerte în ţările de dincolo de Cortina de Fier, între care şi România. Se pare că interesul acestor apariţii nu era doar de natură artistică, căci, după întoarcerea sa la Viena în urma unui turneu în URSS şi alte ţări estice, Vico Torriani transmite informaţii despre acestea.

Muzicieni: de la Paul Dukes la Miles Copeland

Născut într-o familie evreiască la St. Petersburg, Boris Morros (1891- 1963) a fost un violonist precoce, care a cântat chiar în faţa familiei ţarului. Revoluţia din 1917 îi întrerupe cariera muzicală. Morros emigrează în 1922 în Marea Britanie, de unde ajunge în SUA, în 1930. Aici este angajat la Hollywood, la Studioul “Paramount”, al cărui director muzical devine în 1935, calitate in care colaborează cu Laurel şi Hardy (Stan şi Bran), Paulette Goddard, Fred Astaire, Bing Crosby, Ginger Rogers. Este recrutat de spionajul sovietic în 1934, cu numele de cod „Frost”, Din 1947, devine agent FBI. Între altele, informează despre activitatea “reţelei Soble” care spiona pentru URSS. În 1960, este realizat un film inspirat de biografia sa, „Man on a String”.

Originar din Rusia a fost şi Paul Dukes (1889 - 1967) cu o carieră de agent prodigioasă. Urmează cursuri muzicale în Rusia începând din 1915. Este integrat în serviciul de spionaj britanic SIS în 1918 şi se reîntoarce în Rusia, unde ia contact cu forţele contrarevoluţionare („Albii”) pe care îi sprijină cu bani, puşi la dispoziţie de Marea Britanie, în organizarea de atentate, sabotaje şi insurecţii împotriva Armatei Roşii. De asemenea, organizează refugierea unor opozanţi ai regimului bolşevic peste graniţă. Reuşeşte să se infiltreze în Partidul bolşevic şi în Armata Roşie, colaborând şi cu CEKA în calitate de agent dublu. În această postură, obţine importante informaţii militare. Atunci când CEKA este pe cale de a-l identifica, se refugiază în Lituania. Deşi, în presa finlandeză şi suedeză apar unele informaţii despre colaborarea lui Dukes cu CEKA, el primeşte în Marea Britanie titlul de cavaler.

Unii muzicieni şi-au asumat rolul de ofiţeri de informaţii.Angajat la CIA, muzicianul Miles Copeland, Jr. ( 1916 – 1991)a jucat un rol important într-o serie de operaţiuni de politică externă.

 

Dansatori: de la Mata Hari la Tina Eilers

In calitate de dansatoare Mata Hari (1876 – 1917)a fost apreciată de compozitorii Massnet şi Puccini, ca şi de cunoscutul maestru de balet rus, Diaghilev, deşi ea însăşi se îndoia de această calitate mărturisind “Nu am dansat niciodată bine. Oamenii veneau să mă vadă deoarece am fost prima care am apărut goală în public”. Din 1905, Mata Hari începe să câştige faima ca dansatoare exotică, dar se pare că stilul său (alături de acela al Isidorei Duncan) a avut o anumită influenţa asupra coregrafiei moderne. Pozează ca „prinţesă de Java” şi adoptă numele de artistă după acela din limba malaieză („Ochiul zilei” – „Soare”). A avut de la început un mare succes, pretinzând că a dansat şi într-un templu budist, dar nu avea nici un fel de studii coregrafice, fiind un talent natural. Presa franceză scrie despre ea că “Atunci când dansează creează o atmosferă secretă”, „Dansează cu tot corpul”, fiind o întrupare a „misterelor religiilor indiene”, întrebându-se ce este: „Preoteasă, dansatoare, damă” ? Într-adevăr, în acelaşi timp practică şi cea mai veche dintre meserii ca amantă a unor persoane importante ale vremii, ceea ce îi va înlesni activitatea sa de spioană.
Marie Picard ("Mademoiselle")a acţionat, după Primul Război Mondial, în China, ca agent britanic. Ulterior, a devenit agentă in favoarea URSS care încerca să instaureze regimul comunist în China. Ca şi Mata Hari, Marie era dansatoare într-un bar select din Shanghai, culegând informaţii militare de la ofiţerii armatei naţionaliste comandată de mareşalul Ciang Kai-Shek.

Lea Rose Kruse (Tina Eilers), originară din România, a făcut parte dinreţeaua de spionaj organizată de Jerzy Sosnowski, ofiţer al armatei poloneze, agent în Germania în Perioada interbelică.

Îşi începuse cariera ca dansatoare la curtea împăratului Etiopiei. Este recrutată de Sosnowski cu promisiunea de a-i procura roluri în filme. În cele din urmă, ea este identificată de Gestapo şi convinsă să devină agentă dublă. În 1934, Sosnowski şi agentele care făceau parte din grupul său, sunt arestaţi. Kruse este eliberată chiar la intervenţia lui Hitler care consideră că fără „colaborarea” sa, reţeaua ar fi rămas activă.

Au existat şi artiste care au acţionat, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, ca agente pentru Germania.

Balerina Marinei Lee(1902-1976), refugiată din Rusia în timpul revoluţiei bolşevice, a desfăşurat activitate de agentă, acest „rol” al său fiind relevat abia după desecretizarea unei părţi a arhivei serviciului britanic MI5.