Autor 15934 vizualizări


Tactica valahilor era influențată, bineînțeles, de relief și de efective. Cavaleria grea, care reprezenta marea parte a armatei, lupta în general aproape de voievod, în centru, pe când cavaleria ușoară ataca flancurile sau spatele inamicului, potopindu-l cu săgeți.

Arta războiului era învățată de la curțile boierești și de la curtea domnească, unde fiii de boieri erau trimiși să învețe să lupte, dar unde erau și ostatici de lux, pentru a preveni rebeliuni boierești. Este posibil ca manuale de artă militară occidentală să fi circulat și la est și sud de Carpați, aduse prin comerț sau cadou din partea emisarilor străini. Sursele contemporane menționează nu doar talentul valahilor de a duce o luptă de gherilă foarte reușită, dar și că știau săpa tuneluri pentru asediu și să pună mine pentru a dărâma ziduri și turnuri. Nu trebuie uitat faptul că Țepeș învățase militărie atât de la otomani, cât și de la transilvăneni, unguri și moldoveni, iar boierimea cu rol militar cunoștea foarte bine cum luptau inamicii lor, fie că erau turci, tătari, unguri, moldoveni.  

Soldat din cavaleria grea munteană, cu echipament complet – coif, glugă de zale, lance, spadă, arc și săgeți, gambeson, brigandină, scut de tip pavăză pe spate. Probabil majoritatea cavaleriei grele arăta astfel. | ILUSTRAȚIE DE CĂTĂLIN DRĂGHICI

Este de asemenea logic de presupus că Valahia avea un sistem de semnalizare în jurul granițelor sale. Focul și fumul puteau anunța o invazie din orice parte, laolaltă cu dangătul clopotelor bisericilor, pe lângă coloanele de fum ale satelor jefuite și distruse de inamic. Nu existau multe locuri de trecere a Dunării sau a munților, iar drumurile erau foarte puține, deci direcțiile de înaintare ale inamicului erau de obicei aceleași. Se știa că valahii nu vor ataca o armată invadatoare în plin câmp, unde ar fi fost depășiți numeric. Inamicul era lăsat să avanseze, în timp ce în fața lui era aplicată tactica pământului pârjolit – populația se retrăgea, satele erau incendiate, la fel și câmpurile – mai ales pentru a crea o perdea de fum care să obtureze vederea, dar și să-l facă pe inamic să treacă printr-o zonă fierbinte, unde era nevoit ori să se oprească, ori să respire mult fum. Astfel, era măcar încetinit, iar trupele plecate în recunoaștere sau după jaf erau spulberate una după alta.   

Pe câmpurile arzând mai erau lăsate și cadavre de animale, pentru a se asigura că mirosul va fi unul care să-i izbească și pe cei mai temerari. Celebra otrăvire a fântânilor sau a râurilor se făcea pur și simplu aruncând un hoit de animal înăuntru – în cazul otomanilor, un porc era varianta optimă. Cavaleria ușoară efectua raiduri neîncetate pe flancuri și în spate, zi și noapte, provocând pierderi uneori însemnate. Bătălia finală avea loc de obicei într-un loc ales de valahi, ori prin surprindere, ori unde inamicul nu putea să se desfășoare.   

Călăreț din cavaleria ușoară. Echipat ușor, fără armură, călărețul este înarmat cu un arc și săgeți, o tolbă separată pentru arc și o sabie. Arcașii călare erau folosiți în cercetarea teritoriului, atacuri prin surprindere, fl ancarea inamicului. În imagine, celebra „lovitură partică”, o metodă de a trage de pe cal din întoarcere, folosită de cavaleria ușoară română până în secolul al XVIII-lea. | ILUSTRAȚIE DE CĂTĂLIN DRĂGHICI

Toate aceste elemente duceau în final ori la o victorie in extremis, ori la amânarea invaziei otomane cu încă un an-doi. Oricât de viteji și de iscusiți ar fi fost strămoșii noștri în a se lupta, dezbinarea internă, situația economică și diferența enormă de efective înclinau în final balanța spre otomani, care-și puteau înlocui pierderile aproape instant, de la un an la altul. 

În dosarul lunii mai al revistei Historia, mai puteți citi și despre:

Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș  
•Cum arăta oastea domnitorului vlah. Cine erau cei care luptau pentru Vlad III și cum erau echipați
•Cele trei domnii ale lui Vlad Țepeș (1448, 1456-1462 și 1476)
•Raidurile în Transilvania: Sate masacrate, oameni „tăiaţi ca verzele”, prizonieri decapitaţi sau traşi în ţeapă 

Acest text este un fragment din articolul „Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș” apărut în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai-26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com 

 Cumpără Acum