Arnold Mohrien, perceptorul elvețian care îl învăța pe Carol al II lea că este o rușine să fii prinț  jpeg

Arnold Mohrien, perceptorul elvețian care îl învăța pe Carol al II-lea că este o rușine să fii prinț

Influența cea mai nefastă asupra tânărului Carol a avut-o preceptorul elvețian Arnold Mohrlen, ales de Carol I să se ocupe de educația vlăstarului regal. Paradoxal pentru sobrul, conservatorul și cunoscătorul de oameni Carol I faptul că alesese pentru strănepotul său un educator cu idei socialiste, antireligios și antimilitarist. Mohrlen a reușit însă inițial să-i păcălească pe toți cu înfățișarea sa de profesor tipic, cu franceza sa impecabilă și cu felul în care a știut să se apropie de Carol.

Erau toată ziua împreună, vizitau fabrici, mahalale, culegeau plante, amândoi fiind pasionați de botanică. În 1909-1910 au vizitat Egiptul, Libia, Algeria, apoi Europa. Totuși, mama lui Carol, cu intuiția ei proverbială, îl suspecta de ceva pe elvețian: „Încetul cu încetul, băgarăm de seamă că îndepărta inima lui Carol de a noastră. Carol vroia să fie numai cu preceptorul lui și nu mai lua parte nici la glumele, nici la veselia noastră. Soțul meu și cu mine nu ne puteam feri de îngrijorare și de o presimțire nefastă, dar nu pricepeam cele ce se petreceau”. Iar cele ce se petreceau erau deosebit de grave pentru formarea unui viitor monarh. În primul rând, Mohrlen îi inocula sistematic lui Carol ideea că e o rușine să fii prinț și că timpul monarhiilor a apus. „Poate că influența lui Mohrlen l-a împiedicat pe Carol să-și dezvolte un puternic simț al datoriei față de țară, caracteristic părinților săi”. ( Paul D. Quinlan)


carol jpg jpeg

Deși Maria a încercat să-l îndepărteze pe Mohrlen din preajma prințului, acest lucru n-a fost posibil până când cei doi medici ai Curții Regale, Romalo și Mamulea, nu i-au spus Regelui Carol I că elvețianul e homosexual. Ulterior s-au descoperit și scrisorile de dragoste pe care i le trimisese tânărului prinț, deși nu se poate afirma cu certitudine că ar fi întreținut relații homosexuale cu acesta. Totuși, prințul Nicolae, fratele lui Carol, avea să scrie în memoriile sale că Mohrlen „a mărturisit că de-abia se putea controla atunci când îl privea pe Carol spunându-și rugăciunile seara, la picioarele patului”. Oricum, situația a fost ținută sub control, iar Mohrlen – după cum îi scria Regele Carol I nepotului său din Germania – „a fost dat afară în mod rușinos de mine personal”.

Însă nu totul a mers prost în educația lui Carol. A urmat școala militară la Iași, iar deseori îi erau aduși profesori celebri ca să-l învețe disciplinele respective, precum Nicolae Iorga la istorie şi Vasile Păun la limba română. „În tinerețe era citit, talentat la limbile străine, vorbind curgător română, franceză, germană și engleză, bun orator, iubitor de muzică, și avea o pasiune pentru botanică și artă asemenea tatălui și unchiului său”. (Paul D. Quinlan)

Regele Carol I, prinţul moştenitor Ferdinand şi fiul său, prinţul Carol

reigii jpg jpeg

Carol își iubea tatăl, în ciuda timidității pe care acesta o manifesta, dar evident avea mult mai multe în comun cu strălucitoarea sa mamă. „Amândoi erau foarte inteligenți, energici, aventuroși, pasionați și îndărătnici. Și ambii aveau impulsuri sexuale foarte dezvoltate, amestec care uneori se manifesta printr-o capacitate herculeană de muncă sau prin aventuri nechibzuite, al căror consecințe inevitabile erau mai totdeauna ignorate orbește”. (Paul D. Quinlan)

Pentru corectitudine și spre onoarea Reginei Maria trebuie să spunem că aceasta n-a pus niciodată pornirile inimii înaintea intereselor țării sale. Când marea ei pasiune de la sfârșitul Primului Război Mondial, colonelul canadian Joe Boyle, a început să se implice în activități economice pe teritoriul României, profitând de relația lui privilegiată cu suverana, aceasta n-a șovăit o clipă și i-a pus în vedere amantului-aventurier să părăsească ţara în 24 de ore. Un astfel de comportament nu i-a fost însă niciodată propriu lui Carol.

• Carol al II-lea: a avut totul și a pierdut totul
• Elena Lupescu și criza dinastică
• Ultimele audiențe regale: Nicolae Iorga și Vaida-Voevod
• Începutul exilului lui Carol al II-lea: ascuns pe podeaua unui tren ciuruit de gloanțele legionarilor
• Din memoriile zilei de 6 septembrie 1940. „Dacă bestia abdică, proclamăm republica?”
• Iuliu Maniu și Ion Antonescu, front comun pentru abdicarea regelui
• Misiunea Militară Germană în România din 1940

Numărul 224 al revistei Historia este disponibil la orice punct de distribuție a presei (punctele Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 septembrie – 14 octombrie 2020, dar și în format digital pe platforma paydemic.com