Armata română în Cehoslovacia

Autor 30853 vizualizări


După lupte dificile purtate pe teritoriul Ungariei la sfârșitul anului 1944 și începutul anului 1945, armata română a fost angrenată în ample operațiuni de eliberarea a teritoriul cehoslovac în ce de–Al Doilea Război Mondial. Soldații români au avut de înfruntat nu doar rezistența deosebit de puternică a armatei germane, dar și acuzațiile de non-combat venite din partea „aliaților” sovietici. La toate acestea s-au adăugat acțiunile NKVD-ului de arestarea a unor genarali romani care aveau să submineze moralul soldaților români angrenați în focul luptelor.

La 10 februarie 1945, sovieticii au decis reluarea ofensivei pe cursul superior al Hronului, după lupte grele purtate pe teritoriul Ungariei și în Budapesta. Armata 4 română urma să arunce în luptă Corpul 2 armată, pe flacul drept, în direcția Banská Bystrica și Corpul 6 armată, pe flancul stâng, peste crestele Munților Metalici Slovaci, având drept țintă tot Banská Bystrica, pentru a cădea în spatele inamicului. Armata 40 sovietică, având în componență două mari unități române (diviziile 18 și 21 infanterie) urma să pătrundă spre Zvolen pe valea râului Slatina. 

Operațiunea Zvolen-Banská Bystrica           

Ofensiva a fost declanșată la 10 februarie, orele 8, 30, după o pregătire de artilerie de 30 de minute. Ca de obicei, rezistența germanilor a fost puternică. Pe un ger de crăpau pietrele, cu zăpada până la piept și luptând într-un teren dominat de înălțimi între 900 și 1.350 metri, militarii români au ocupat câteva localități-cheie în fâșia de front a Corpului 2 armată și principalul nod orografic din Munții Metalici Slovaci, în cea a Corpului 6. Ofensiva a fost oprită temporar la 21 februarie, în urma rezistenței acerbe a trupelor germane, când Armata 40 sovietică se găsea la 15 km de Zvolen.

În a doua etapă a ofensivei, trupele române au acționat pe trei direcții:pe valea râului Hron (Corpul 2 armată), peste crestele Munților Metalici Slovaci cu diviziile 6 infanterie și 1 cavalerie (flancul drept al Corpului 6) și spre Banská Bystrica cu diviziile 3 și 18 infanterie, ulterior și 9 infanterie (flancul stâng al Corpului 6).Ofensiva a fost reluată la 25 februarie, după modelul clasic, cu pregătire de artilerie. După lupte extrem de grele, la 15 martie trupele sovietice au eliberat Zvolen, după ce unitățile române reușiseră să fixeze flancurile apărării.Constituirea pe malul vestic al Hronului a unui cap de pod, adânc de 5-7 km, a creat condiții favorabile reluării ofensivei spre Banská Bystrica. La 15 martie, spre acest important centru politic, administrativ, economic și nod de comunicații din centru Slovaciei înaintau șapte divizii române și  trei sovietice.

Soldaţi români în cehoslovacia

Soldaţi români în cehoslovacia

Timp de 10 zile, orașul a fost atacat din diferite direcții. La 24 martie, asaltul asupra localității a fost purtat de diviziile 9 infanterie română și 232 infanterie sovietică, germanii fiind nevoiți să se retragă. În operațiunea Zvolen-Banská Bystrica, desfășurată în trei etape (10-24 februarie, 25 februarie-14 martie și 15-25 martie 1945), Armata 4 română a acționat pentru lichidarea intrândului făcut de frontul inamic la est de Hron, asigurând flancurile pentru înaintarea spre părțile central-vestice ale Slovaciei, cu importante centre miniere și industriale. De precizat că soldații Armatei 4 au luptat în condiții nu prea prielnice, create de arestarea generalului Avramescu, comandantul Armatei 4, de către NKVD, la începutul lunii martie.

Sovieticii arestează generalii români

În tot acest timp, Armata 1 română a participat la operațiunile sovietice desfășurate împotriva trupelor germano-ungare din munții Javorina, pilonul de rezistență al Armatei 8 germane și dominați de înălțimi împădurite, cu puține posibilități de pătrundere. Armata 54 sovietică urma să declanșeze o operațiune de învăluie, Armatei 1 române revenindu-i rolul de a ataca frontal. Generalul Nicolae Macici a decis să folosească trupele Corpului 7 armată pentru lovitura principală. Nici soarta lui nu a fost cu mult diferită de cea a lui Avramescu. Peste scurt timp avea să fie la rându-i arestat și acuzat de coordonarea execuțiilor de după atentatul de la Odesa. A fost condamnat la moarte la 22 mai 1945, pedeapsă comutată de regele Mihai la închisoare pe viață, decedând la 15 iunie 1950 în penitenciarul Aiud.

Ofensiva a fost declanșată la 29 ianuarie și stopată la 7 februarie, în urma rezistenței trupelor germano-ungare. După regrupări de forțe, ofensiva a fost reluată la 10 februarie. Bine așezați în defensivă, apărătorii nu au cedat, lupte extrem de grele fiind purtate pentru fiecare adăpost și din tranșee în tranșee. Pozițiile inamice de la Omerov Laz, unde se găsea fostul poligon de trageri al armatei cehoslovace, nu a putut fi cucerit.

Noul comandant al Armatei 1, generalul Vasile Atanasiu (fost comandant al Corpului 3 armată în operațiunea pentru cucerirea Odesei), a decis schimbarea direcției de efort pe flancul drept. Zona fortificată de la Omerov Laz a fost cucerită la 18 februarie, dar luptele au avut mai degrabă un caracter local. Ofensiva a fost reluată la 25 februarie, pe fondul presiunii sovietice din flancul stâng. Inamicul a fost respins din munții Javorina. Continuând operațiunile, trupele române au dat lupte grele la începutul lunii martie, Divizia 2 munte atacând frontal la Pliešovce folosind grenadele și, în final, la baionetă. Ofensiva a continuat apoi spre Hron până la 18 martie, când Înaltul Comandament Sovietic a decis trecerea Armatei 1 române pe poziții defensive. Luptele din munții Javorina, date în perioada 29 ianuarie-4 martie 1945 și pătrunderea spre Hron, între 5-18 martie 1945 au fost purtate de peste 70.000 de militari români, din care au fost pierduți peste 16.000 (circa 20% din efectiv). Tot în munții Javorina, dar în compunerea Armatei 53 sovietice, a acționat și divizia „Tudor Vladimirescu-Debrețin”, formată pe teritoriul Uniunii Sovietice din prizonieri de război.

Diviziile române „nu înaintează în ritm normal”

Sovieticii au continuat să acuze trupele române de non-combat. Generalul Managarov, comandantul Armatei 53 sovietice, s-a plâns mareșalului Malinovski că diviziile române „nu înaintează în ritm normal”, asta în condițiile în care luptele s-au purtat pe un teren muntos, accidentat, împădurit și înzăpezit. Mareșalul sovietic a acuzat Marele Stat Major român că armata nu-și îndeplinește obligațiile din Convenția de armistițiu. Generalul Constantin Sănătescu a răspuns printr-o analiză a luptelor purtate de armata română, arătând că acuzele erau nefondate.

La sfârșitul lunii martie, armatele 1 și 4 române au fost din nou implicate în operațiuni ofensive de proporții. La 26 martie, unitățile Armatei 4 au atacat în zona centrală a munților Fatra Mare. Din nou, germanii au opus o rezistență înverșunată;aflat în prima linie, noul comandant al Armatei 4, generalul Nicolae Dăscălescu, a fost rănit în primele zile ale ofensivei. Între timp, Armata 1 a acționat între Hron și Morava. Acțiunea de forțare a Hronului a fost declanșată în zorii zilei de 25 martie, prin surprindere, fără pregătire de artilerie. Diviziile 10 și 19 infanterie au constituit un cap de pod ce avea să fie dezvoltat ulterior, în aprilie 1945. 

 

           

 

""