Armamentul Primului Război Mondial. Femeile care şi-au dat viaţa pentru Marea Britanie
Cu aşa mulţi bărbaţi plecaţi la război, femeile care erau înainte gospodine au trebuit să îşi ia salopetele din pânză şi cizmele de lucru pentru a produce muniţie pentru Marea Britanie. Femeile, care în scurt timp au ajuns să fie cunoscute drept „Fetele canar”, au ajuns să aibă pigmentul pielii galben din cauza substantelor toxice cu care intrau în contact.
“Fetele canar” sunt cele care au realizat aproape toate bombele cu Trinitrotoluen, cunoscut drept TNT, în perioada Primului Război Mondial. Multe dintre ele şi-au trăit viaţa ca fiind casnice, lucrând în cel mai bun caz ca bucătari, dădace sau femei de serviciu. Aşadar, cum din ce în ce mai mulţi bărbaţi au fost înrolaţi pentru război, cererea de muniţie devenea din ce în ce mai mare. Femeile au fost cerute în câmpul muncii, iar în cea mai mare parte nu erau plătite pentru ceea ce făceau.
Femeile care făcea muniţie erau plătite mai puţin de jumătate decât erau plătiţi bărbaţii pentru aceeaşi muncă depusă, cu toate că ele au realizat peste 80% din armamentul folosit de către englezi. Femeile care lucrau în fabrici au fost numite „muniţionete”. Acestea lucrau cu materiale explozive şi detonatoare, şi erau responsabile pentru o mare varietate de sarcini, fiind expuse la condiţii de muncă oribile.
Muncitoarele erau responsabile pentru fiecare pas în procesul de manufacturare. Ele lucrau cu materiale inflamabile si explozibile, şi cu toate că multe dintre ele s-au dovedit a se descurca destul de bine, accidentele nu lipseau. Nici clădirile fabricilor nu se dezminţeau, ele reprezentând un risc pentru sănătatea şi siguranţa muncitorilor. Toate femeile trebuiau să poarte o etichetă de identificare, pentru ca trupurile lor să poate fi recunoscute în caz de incendiu. La angajare, femeile au fost obligate să semneze Official Secret Act, prin care se angajau că nu vor vorbi despre munca lor înafara fabricii şi că nu vor purta ace de păr sau chibrituri, lucruri care ar fi putut declanşa un incendiu.
Lucrul cu TNT era otrăvitor, şi a colorat părul şi pielea femeilor în galben. Cu alte ocazii, alte substanţe toxice folosite în procesul fabricaţiei de muniţie le transforma părul în vrede sau cauza căderea sa. De asemenea, femeile au avut probleme mari cu migrenele, dar şi cu fertilitatea. Efectele negative nu s-au oprit aici, femeile experimentând dureri în piept, deformarea sânilor, slăbirea sistemului imunitar, stare permanentă de vomă, anemie. După război, femeile au dat naştere unor copii care aveau şi ei pielea galbenă, însă doctorii le-au asigurat că aceasta va trece în timp.
După război, multe dintre femei au rămas fără loc de muncă. În 1919, aproape 600, 000 de femei din Marea Britanie erau iar casnice. În timpul războiului, au murit în medie 2 femei pe săptămână. Implicarea lor în război a fost răsplătită prin acordarea votului şi prin dezvelirea unor plăci în memoria a celor 250 de femei care şi-au pierdut viaţa în fabricile de muniţie.
