Autor 5280 vizualizări


Teohari Georgescu a condus Ministerul de Interne în cea mai criminală perioadă a comunismului românesc. Avea monopolul violenţei fizice, legiferate, dar nelegitime, pe care o exercita fără scrupule. A fost eliminat din Partid de fostul tovarăş Gheorghiu-Dej în 1952.

Teohari Georgescu va sta şapte ani în fotoliul din care va conduce Internele. Va fi cel care coordonează crimele comuniştilor, dar şi cel care le va oferi o aparentă legalitate. Va înfiinţa, din cenuşa defunctei Siguranţe, braţul armat al partidului – Securitatea. Va fi unul dintre cei patru secretari ai partidului, alături de Dej, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn) şi Vasile Luca (născut Luka László).

Teohari Georgescu îşi va îndeplini visul:va avea putere şi nu va avea nicio piedică să o arate. Va fi partizanul necondiţionat şi opulent al nedreptăţii comuniste. Va fi unul dintre cei mai corupţi miniştri într-un guvern în care, oricum, injustiţia învinsese democraţia. Va alege, însă, grupul greşit al infamiei bolşevice şi va pierde tot. În 1952, va fi eliminat din viaţa publică alături de Ana Pauker şi de Vasile Luca. Va face puşcărie, va fi înjosit şi trădat de foştii subalterni. Va cere milă şi îndurare. Va supravieţui într-un cvasianonimat politic pustiitor pentru cel care fusese, cândva, Teohari Georgescu.

1952 este anul în care steaua lui Teohari Georgescu devine cometă. Comunistul începe, uşor, să se prăbuşească în dizgraţia secretarului general al Partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, deci în afara Partidului şi a puterii. Pentru el, e o tragedie. Teohari Georgescu deţinea monopolul asupra violenţei represive legitime şi ilegitime. Autoritatea îi venea ca o mănuşă.

„A depus bani în bănci străine [...] Exproprierile, cererile unor familii bogate, mai ales evreieşti, de a părăsi ţara, se soldează cu comisioane grase pentru ministrul de Interne comunist. Se mută în cartierul cel mai select al oraşului, într-o vilă somptuoasă, confiscată. Se îmbracă la croitori de lux. Are un stil de viaţă care sfidează sărăcia din jur. În anturajul lui se găsesc aventurieri, parveniţi, oportunişti şi mulţi inşi din lumea interlopă“, scrie istoricul Stelian Tănase în „Clienţi lu’ Tanti Varvara“. Teohari Georgescu îşi alesese însă gaşca nepotrivită de criminali:Ana Pauker şi Vasile Luca. Devine, astfel, al treilea element al tripletei „deviaţioniştilor de dreapta“, eliminaţi din structurile de partid în 1952.

Cum se trimit mesajele cifrate

În iunie ’40, pleacă la Moscova alături de Ştefan Foriş, secretarul general al Partidului. E uimit de ceea ce se întâmplă la kilometrul zero al comunismului internaţional. E fascinat de Kremlinul roşu. Stă la Hotel Lux şi merge zilnic în clădirea Cominternului. La Moscova, primeşte însă două misiuni extrem de importante:să ţină legătura între CC al PCR şi Internaţională, cu ajutorul unui cifru, şi să înveţe cum se tipăresc manifeste pe sticlă pentru a le folosi în ţară.

„Cheia cifrului pe care l-am învăţat era o carte de literatură a unui autor român (nu-mi amintesc numele autorului şi titlul cărţii). Pentru a transmite o scrisoare cifrată, se proceda în felul următor:Între rândurile unei scrisori ce avea un conţinut inofensiv se scria cu cerneală simpatică textul secret în felul următor:în stânga primului rând cifrat se scria un grup de cifre care indica numărul paginei şi al unui rând din pagină. Textul din rândul indicat în grupul de cifre de la început se încadra într-un tabel format din 100 de pătrate (câte 10 în fiecare rând) care se numerota de la stânga la dreapta şi de jos în sus de la 1 la 10. Literele din textul găsit pe rândul indicat la început se scria una câte una în pătratele din tabelă de la stânga spre dreapta începând cu coloana de pătrate de sus. Textul cifrat scris cu cerneală simpatică era format din grupe de câte cinci cifre. Descifrarea textului cifrat se făcea în felul următor:pentru citirea fiecărei litere se despărţeau grupe de câte două cifre din grupul de câte cinci cifre în continuare. Prima cifră din grupul de două indica numărul pătratului din tabelă citit de la stânga spre dreapta. A doua cifră din grupul de două indica numărul pătratului citit de jos în sus. Astfel se obţineau coordonatele fiecărei litere în partea care compunea textul cifrat. La sfârşitul textului cifrat scris cu cerneală simpatică se trăgea o linie după care se indicau ziua şi luna prin cifre care corespundeau zilei şi lunii respective“, îşi aminteşte Teohari Georgescu, potrivit procesului verbal de interogatoriu din 3 septembrie 1953. Cartea pe care învăţase complicata tehnică este „Povestea unei coroane de oţel“, a lui George Coşbuc, arată istoricul Cristina Diac în volumul „Zorii comunismului în România. Ştefan Foriş, un destin neterminat“.

 

Acest articol este un ciot. Următorul episod al serialului „Apostolii lui Stalin“, articol ce prezintă biografia lui Teohari Georgescu, poate fi citit în ediţia „Weekend Adevărul“ din 9-11 ianuarie. Textul este publicat exclusiv în ediţia tipărită.