Autor 5351 vizualizări


Valter Roman a fost unul dintre militarii comunişti pursânge, deşi n-avea stagiul militar. A fost artizanul propagandei în Armată, cu toate că era inginer. A plecat pe frontul antiromânesc din război, chiar dacă era român. A fost mereu obedient partidului şi liderilor lui, însă n-a avut niciodată putere adevărată. Acesta este paradoxalul Valter Roman.

22 noiembrie 1956, ora 22.30. Imre Nagy, fost premier pentru mai puţin de două săptămâni în timpul revoluţiei din Ungaria, erou popular, dar antisovietic, autoexilat în ambasada Iugoslaviei în Ungaria pentru a fi apărat de agresiunea URSS, acest Imre Nagy este chemat la o întâlnire specială cu un fost tovarăş. E vorba de Valter Roman (născut Ernst Neuländer), vechi prieten, un ajutor în criza naţională ce fusese declanşată de revoluţionarii maghiari şi înăbuşită militar de trupele sovietice. Valter Roman pare un tovarăş de nădejde:vechi cominternist, intelectual, cunoscător a cinci limbi străine, fost general în Armata Română, trimis în Ungaria de către comuniştii români, cu acordul ruşilor.

Despre această întâlnire, Nagy va nota mai târziu în jurnalul său:„Cu Walter Roman, pe care l-am cunoscut bine la Moscova, încă din anii ’40, din munca lui de redactor la acele posturi de radioemisie ilegale pentru străinătate care reprezentau politica Cominternului. [...] În cursul discuţiilor care au durat aproape două ore, Roman Walter mi-a spus că vrea să vorbească cu mine din însărcinarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Kadar Janos (n.r. – premierul impus de sovietici în Ungaria). În numele lor, mi-a comunicat că rugămintea este să părăsesc ţara de bunăvoie, să plec în România, unde voi primi cea mai bună îngrijire şi voi sta până la normalizarea relaţiilor politice în Ungaria“. Se lasă în grija românului.

A doua zi, Nagy şi echipa sa sunt escortaţi cu autobuze militare, „închise, fără geamuri“ şi blindate de fabricaţie rusească, sunt urcaţi în avion şi aduşi la Bucureşti. Pe aeroportul „necunoscut, acoperit de zăpadă“, îi aştepta Alexandru Moghioroş (născut Magyarosi Sándor). Nagy e trimis într-o detenţie de lux:la Snagov. Acolo va petrece aproape jumătate de an. Apoi, se va întoarce în Ungaria şi, în cele din urmă, va fi executat.


Filajul de la Snagov

La Snagov, Imre Nagy e filat continuu, i se ascultă toate discuţiile – până şi cele mai intime convorbiri cu soţia – şi i se întocmesc rapoarte peste rapoarte. Fiecare dintre ele, în esenţă, inutil. „Este sub influenţa soţiei, care este o femeie incultă şi vicleană“, „Mai curând face parte din categoria acelor oameni care judecă mai încet, mai greoi“, „Este lacom, avar“, „După masă nu se culcă, în schimb moţăie pe scaun“ sunt doar câteva dintre notele agenţilor.


MISIUNEA DE PARTID A LUI VALTER ROMAN

„Eram deportaţi, sub pază militară şi sub supravegherea organelor de Securitate, izolaţi de lumea exterioară, izolaţi unii de alţii, cu o informare politică extrem de incompletă (fără radio, doar câteva ziare)“, scrie Nagy în jurnalul său ţinut la Snagov şi publicat de Ileana Ioanid în volumul „Însemnări de la Snagov“. Pare să-şi pună nădejdea în fostul său prieten de la Comintern, care-l vizitează destul de des. Totuşi, Valter Roman nu va depăşi niciodată rolul de tampon inflexibil pentru aspiraţiile politice ale maghiarului. Îşi va asuma, în schimb, ipocrizia de partid şi va culege informaţii de la Nagy mimând vechea prietenie. Apoi, va face evaluări subiective despre dispoziţia şi aşteptările acestuia. E misiunea lui de la partid.

Câteva explicaţii:revoluţia din Ungaria fusese înăbuşită de URSS, însă Nagy nu putea fi eliminat prin vechile metode staliniste. Fusese propulsat la conducerea guvernului chiar de către demonstranţii maghiari şi era văzut ca un erou reformist. Totuşi, Kremlinul se baza pe un partener de nădejde în România, un Gheorghe Gheorghiu-Dej care căuta să intre în noua sectă a lui Nikita Hruşciov. Pentru reducerea lui Nagy la tăcere, Valter Roman părea pionul perfect:vorbea perfect maghiară şi fusese prieten cu acesta în URSS. Îşi dovedise deja obedienţa faţă de electricianul cu patru clase, Dej, şi, în plus, simţea că are o datorie faţă de acesta:îl salvase de la excluderea din Partid în urmă cu doar patru ani.

Istoricul Constantin Corneanu explică:„În cazul Imre Nagy, cel care a făcut jocurile a fost Valter Roman. El a fost trimis acolo pentru că vorbea maghiară şi pentru că se putea avea încredere în el. Misiunea românească în Ungaria i-a ajutat mult pe sovietici, iar Gheorghiu-Dej a fost, aici, principalul vinovat“.

EDUCAŢIA ŞI ARMATA LUI VALTER ROMAN

În România, Valter Roman avea imaginea puternic mitizată nu doar a unui militar de carieră, ci a unui adevărat erou pe câmpul de luptă. Participase voluntar la războiul civil din Spania, unde se înrolase voluntar, se înscrisese voluntar şi în Armata Sovietică, apoi pusese umărul la formarea celei de-a doua divizii de militari, foşti prizonieri de război pe teritoriul sovietic, „Horea, Cloşca şi Crişan“ (HCC) şi ajunsese locţiitor politic al Şefului Marelui Stat Major al Armatei. Cu această impresionantă biografie militară, pare mai puţin important, dacă nu cel puţin curios, că Valter Roman nu a făcut nici măcar o zi de stagiu militar.

Ajunge în România cu divizia abia în ’45, după ce războiul se terminase, şi e numit şeful Direcţiei de Propagandă din Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă. Funcţia sa avea însă puţine lucruri în comun cu educaţia. Istoricul militar Florin Şperlea:„În 1948, este cel care controlează toate tipăriturile din Armata Română. Inspectoratul are o structură cu un aparat de informaţii – cum se mişcă un comandant, dacă e apropiat de regim –, dar şi o structură care gândeşte programe de propagandă pentru îndoctrinarea soldaţilor. Valter Roman era mult mai util prin experienţa sa jurnalistică la controlarea tipăriturilor. Iar armata comunistă avea o mulţime de tipărituri. De exemplu, în noiembrie 1946, «Glasul Armatei» avea aproximativ 300.000 de exemplare în fiecare zi“.

Cariera de politruc al armatei coincide şi cu avansarea sa în grad:în 1946 e făcut locotenent-colonel, iar în 1948 – general. Al doilea (după Dumitru Petrescu) cel mai tânăr general din România, la doar 35 de ani. În general, era bine. „După venirea tov. Bodnăraş în fruntea Armatei, am fost mutat în calitate de locţiilor al Şefului Marelui Stat Major, la Marele Stat Major, unde am şi stat până la plecarea mea din Armată“, scrie Valter Roman într-o autobiografie pentru partid redactată în aprilie 1955.


Ce-a făcut Valter Roman la Budapesta

La 2 noiembrie 1956, Aurel Mălnăşan şi Valter Roman, proaspăt sosiţi de la Budapesta, raportează în faţa CC al PMR despre situaţia din Ungaria. Cum se vede revoluţia la firul ierbii. Bărbaţii îşi luaseră şi notiţe, dar le uitaseră la ambasadă, la unguri. Aşa că vor spune mai mult din memorie. Impresii, fapte, cugetări. În primul rând, călătoria în sine în ţara vecină a fost o misiune grea. „Pe drum, noi am avut o pană şi a trebuit să ne oprim. S-au adunat în jurul nostru câţiva copii, un muncitor, un inginer, care spuneau că nu lucrează“, povesteşte Mălnăşanu. Cei doi vorbesc cu lumea, întreabă, iau pulsul revoluţiei. Apoi îşi folosesc aparatul critic de partid pentru a trage concluziile care trebuie.

Valter Roman, în faţa CC al PMR:„Conducerea supremă a partidului (n.r. – maghiar) nu a avut autoritate, n-a reuşit să fie iubită de popor, să se lege de popor, de mase. Aici, unul dintre tovarăşi mi-a redat şi acest aspect, mi-a spus că «la voi este bine, că la voi este Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, dar la noi au fost Rákosi (n.r. – Mátyás) şi cu Gerö (n.r. – Ernö)“.

Despre contrarevoluţionarii susţinuţi de URSS, Roman povesteşte cu un nedisimulat afect:„Am stat 50 de minute cu tot guvernul Ungariei în aceste momente. La un moment dat, ei se pregăteau iarăşi de o şedinţă acolo, a Biroului Politic, a Guvernului, dracu’ ştie ce mai era şi pe acolo, era şi un directoriu, nu ştiu ce, nu ştiu cum îi zice acolo, prezidiu. [...] Ei de 7-8 zile n-au mâncat, n-au dormit, n-au ieşit de acolo. Ei se topesc fiziceşte. Asta a fost impresia netă:se topesc fizic. Asta este. Fără legătură, fără sprijin de nicăieri“. Valter Roman şi Aurel Mălnăşanu aflaseră ce trebuia să afle la Budapesta şi făcuseră ceva mai mult:asiguraseră URSS de disponibilitatea românilor. Misiune îndeplinită.


Alunecosul. Cum scapă de două ori de epurare

Retragerea lui Roman din armată nu este la fel de voluntară cum fusese înrolarea sa. Contextul:în 1949, Stalin porneşte o campanie împotriva foştilor interbrigadişti (voluntari în Spania). Comunistul ungar László Rajk fusese spânzurat, în vreme ce majoritatea „spaniolilor“ erau suspectaţi fie de troţkism, fie de titoism. Devieri politice, carevasăzică. „Perioada isteriei antioccidentale şi a persecuţiei foştilor voluntari din Spania şi a combatanţilor din Rezistenţa franceză“, explică politologul Vladimir Tismăneanu în volumul „Arheologia terorii“. Tismăneanu detaliază, într-un comentariu pe blogul personal:„Valter şi Hortensia au fost puşi sub arest la domiciliu, fiind demarată – aparent la ordinele Anei Pauker (n.r. – născută Hanna Rabinsohn) – o percheziţie în vederea obţinerii de dovezi incriminatoare“.

Dar Dej îi cruţă pe interbrigadiştii români şi le oferă posturi secundare în aparatul de stat. În 1950, Valter Roman e trimis pentru un an în calitate de vicepreşedinte al „Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii“. „Organizaţie de seamă a intelectualilor“, o descrie în autobiografia din ’55. De fapt, un mic for pentu propagandă. În paralel, predă socialism ştiinţific la Institutul Politehnic Bucureşti, arată Tismăneanu în „Arheologia terorii“.

Istoricul Dan Cătănuş nuanţează:„Valter Roman a fost preşedintele veteranilor din Spania, care au trecut prin momente grele în perioada ’48-’53. Puţini au mai revenit în funcţii importante însă Gheorghiu-Dej, în general, i-a protejat şi nu i-a lăsat să ajungă în puşcării sau să fie executaţi“.

PETRE ROMAN:„TATICULE, DE CE AI FOST DAT AFARĂ?“

Totuşi, Roman nu înţelege că retrogradarea profesională e, de fapt, o mare şansă pentru el:îi scrie o scrisoare lui Leonte Răutu (născut Lev Oigenstein), în care cere clarificarea imediată a situaţiei sale din partid. „Vezi, Lionea, prea multe lucruri neplăcute mi se întâmplă fără să ştiu de ce. Sunt tratat de prea mulţi oameni ca «nedemn». Îşi permit atitudini care mă jignesc profund şi care dăunează şi bunului mers al societăţi. Nu pot suporta această situaţie falsă“, se plânge Roman lui Răutu într-o scrisoare publicată în volumul „Guvernaţi şi guvernanţi. Scrisori către putere 1945-1965“, coordonat de Mioara Anton şi Laurenţiu Constantiniu.

Îi scrie şi lui Dej:„Parcă există un boicot social tacit în contra mea şi a familiei mele. Sunt deosebit de afectat din cauza atitudinii ce s-a adoptat de un timp încoace faţă de nevasta mea, care a luptat încă din 1936 pe baricade, în Spania. Dar chiar şi copiii mei, dintre care doi s-au născut în Spania şi care de mici au suferit toate grozăviile războiului şi ale lagărelor de concentrare din Franţa, au început să simtă şi ei efectul acestui boicot. Iar micul meu Petrişor, de 4 ani, mi s-a adresat nu demult cu următoarele cuvinte:«Tăticule, de ce ai fost dat afară din Statul Major?»“. Scrisoarea se află şi în posesia fiului său, Petre Roman. „Ei, ce ştiam eu la 4 ani?“, glumeşte astăzi fostul premier.

Din ’51, Roman e numit şef al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, instituţie nou-înfiinţată, unde recunoaşte că se ocupă şi de „curăţirea aparatului de tot felul de elemente reacţionare“. Tot în autobiografia din ’55 continuă traseul profesional:„În ianuarie 1953, am fost trimis de Partid să lucrez în Ministerul Agriculturii, unde am fost numit în fruntea Direcţiei Generale a Economiei Apelor“. Hotărât pas înapoi! Ce se întâmplase?


Dacă carul istoriei noastre a înaintat tot timpul cu viteză crescândă, trecând prin toate vicisitudinile vremii şi nu o dată prin intemperii, furtuni şi cotituri, fără să se fi lovit de ziduri sau de stânci, fără răsturnături şi zguduiri şi a ajuns pe plaiurile însorite ale zilelor ce le trăim, aceasta se datoreşte faptului că el a fost condus cu mână fermă, cu înţelepciune, cu cel mai înalt simţ al răspunderii de tovarăşul Dej.Valter Roman, la Plenara CC al PMR din 15-22 aprilie 1964


CITEȘTE CONTINUAREA PE ADEVĂRUL.