Autor 32507 vizualizări


Au fost cei mai puternici oameni din România comunistă. Şi-au construit adevărate statui şi păreau nemuritori. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Lucreţiu Pătrăşcanu, Chivu Stoica, toţi au murit pe altarul pe care şi-l construiseră. Vă prezentăm cel mai uman moment al vieţii lor:moartea.

Se spune că, prin anii ’80, sfântul recent al românilor de pretutindeni, părintele cu privirea hipnotizantă Arsenie Boca ar fi fost chemat direct la Nicolae şi Elena Ceauşescu. „Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii?“, i s-ar fi adresat, fără ocolişuri şi fără pietate, dictatorul român. Nimeni nu ştie să fi fost vreun moment în care părintele să fi lăcrimat. Dar a fost consemnat acest profetic, iluminat, răspuns:„Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi“. Arsenie Boca n-a trăit să-şi vadă presupusa profeţie împlinită. A trecut la cele sfinte la 28 noiembrie 1989. Nicolae şi Elena Ceauşescu, nu e nevoie să amintim, au fost împuşcaţi la 25 decembrie 1989, într-o unitate militară din Târgovişte.

A fost sfârşitul unei lumi. O lume de o tristă amintire, zugrăvită în conspiraţii fatale, jocuri de culise, trădări, umor auster şi rumori de subterană. O lume a despotismului şi a crimei multilateral dezvoltate. Nicolae Ceauşescu a fost ultimul dictator comunist al Europei de Est. Chiar sub această titulatură – „Ultimul stalinist“ – apăruse pe coperta revistei „Newsweek“. Sunt oameni care s-au născut dictatori şi care mor dictatori, la fel cum dumneavoastră v-aţi născut români şi, cel mai probabil, veţi sfârşi români.
Câţi dictatori sunt într-o dictatură?

Soclul de pe care era doborât Nicolae Ceauşescu exact în ziua prezisă de Arsenie Boca era, însă, construit dintr-o mulţime de victime pe care comunismul le făcuse în rândul comuniştilor. Ştiţi?, într-o dictatură, există, de regulă, un dictator. Din acest punct de vedere, epoca dintâi a comunismului românesc a făcut progrese consistente. Aceasta e o radiografie a celor mai tragice şi mai misterioase căderi din vârful ierarhiei comuniste. Începem cu sfârşitul.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit la 19 martie 1965, la ora 17.53. A murit exact aşa cum vrea să moară orice dictator:acasă, în patul său. Avea cancer, un cancer galopant la plămâni şi la ficat, căruia zeci de medici români şi sovietici nu-i găsiseră butonul de pauză. Fusese diagnosticat la 2 martie, cu două săptămâni şi trei zile înainte de moarte.

Miturile din jurul morţii lui Dej

În jurul trecerii sale în nefiinţă, au fost construite adevărate legende. S-a spus că ar fi fost iradiat, că o piatră misterioasă de pe biroul lui ar fi fost, de fapt, o bucată de uraniu. S-a mai spus că ar fi fost lăsat să moară, cu bună ştiinţă, chiar de către medicii lui:altfel, în 1963, când i se extirpaseră nişte polipi din vezica urinară, de ce nu i se găsise şi cancerul? Ba chiar Nicolae Ceauşescu a fost învinuit pentru moartea predecesorului său:bineînţeles, cu sprijinul sovieticilor.

Citeste continuarea pe adev.ro/nq7bt2