Apostolii Epocii de Aur: Atentate la putere în regimul Ceauşescu

Autor 4795 vizualizări


Nicolae şi Elena Ceauşescu au vrut să fie despoţii nemuritori luminaţi. Şi s-au comportat ca atare. Toată puterea a fost a lor, aşa cum şi ţara asta a fost a lor. Părea că nimeni şi nimic nu-i va putea înlătura vreodată din fruntea statului. Totuşi, câţiva nebuni au încercat. Aşa, din interior. Degeaba. Nici măcar în sanatoriul de lux al nomenclaturii ceauşiste, nebunii nu-i pot da şah regelui.

Nicolae Ceauşescu avea toate motivele să se creadă invincibil. După moartea neaşteptată a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, reuşise cu nefirească abilitate să-şi aranjeze succesiunea la tronul României. Îl păcălise pe Ion Gheorghe Maurer să-l susţină şi, practic, îi furase funcţia lui Gheorghe Apostol, mandatarul nenumit al fostului. Nimeni n-a crezut că stalinistul gângav ar putea fi vreodată neînduplecatul care a fost. Dar Nicolae Ceauşescu avea un plan.

Mai întâi, tânărul dictator, cel mai tânăr lider comunist din Europa, schimbă garnitura învechită a bolşevicilor lui Dej. Pe unii îi pune în funcţii calde, dar fără responsabilităţi, pe alţii – îi scoate definitiv. Uşor-uşor, nume precum Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Petre Borilă sau Alexandru Bârlădeanu, Chivu Stoica sau Emil Bodnăraş încep să dispară din prim-planul politicii româneşti. Pretextul:e nevoie de expertiza lor în alte sectoare de activitate. Pe scena politică apar însă alde Ion Coman, Constantin Olteanu, Ion Dincă sau Ion Ioniţă, foşti subalterni ai lui Ceauşescu la Direcţia Superioară Politică a Armatei, pe vremea răposatului Dej. Ceauşescu se înconjoară şi cu oamenii pe care-i cunoscuse şi protejase atunci când administra sectorul de cadre al partidului:Ilie Verdeţ, Paul Niculescu-Mizil şi Gheorghe Pană. Ştia exact pe cine se poate baza. E şeful statului de facto.

În paralel, începe să-şi extindă influenţa asupra tuturor instituţiilor statului. Pe 9 decembrie 1967, la doi ani şi jumătate de la numirea sa în fruntea partidului, Ceauşescu devine preşedinte al Consiliului de Stat. E şeful statului de jure.

În plus, mimează o iluzorie destindere a politicii de partid:se împrieteneşte cu scriitorii şi-i lasă pe români să se împrietenească, la rândul lor, cu volumele acestora. Eliminarea programată din politică a celor mai mulţi veterani comunişti lasă impresia unei desprinderi de Moscova, iar întâlnirile cu liderii occidentali alimentează acest miraj. În 1968, Ceauşescu condamnă invazia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia. E aplaudat şi preţuit. E şeful statului de tot.

Citește continuarea aici 

""