Autor 3521 vizualizări


Există în arhivele britanice un document care atestă faptul că, în timpul Tudorilor, existau la curtea regală engleză servitori de culoare. E vorba de o comandă dată chiar de Regina Elisabeta I privind realizarea unor haine pentru servitorul ei. Documentul este valoros pentru că aduce în discuție un aspect aproape necunoscut astăzi. De fapt, istoricii de azi știu prea puține lucruri despre viața – sau chiar prezența – oamenilor de culoare în Anglia Tudorilor.

Oare era Elisabeta singura din regat care avea un servitor de culoare, sau era un obicei întâlnit și la casele marilor nobili (sau poate chiar și în casele celor nu atât de bogați)? Erau toți negrii din Anglia Tudorilor servitori sau puteau lucra și în alte domenii? În fine, erau obișnuiți englezii de atunci să vadă oameni de culoare?

Nu există cercetări cu privire la descendenții soldaților de culoare din armatele romane staționate în Britannia sau despre posibilele vizite dincolo de Canalul Mânecii întreprinse de maurii din Peninsula Iberică. Nu știm dacă aceștia au venit vreodată în Anglia pentru a-și extinde afacerile sau pentru a colabora cu negustorii englezi. Există, totuși, documente care atestă prezența unor nord-africani în Anglia. Ambasadorul regelui Marocului, care a venit însoțit de 15 „mauri”, a fost primit foarte călduros la curtea reginei Elisabeta în 1600. Cu toate acestea, oaspeților marocani le-a fost foarte greu să-și găsească un loc în care să stea, cel mai probabil din cauza reticenței englezilor față de acești străini de culoare veniți de departe.

Avem foarte puține informații cu privire la viața oamenilor de culoare în Anglia;nu știm de unde proveneau și cum au ajuns în Anglia, și – încă și mai important – cum erau tratați.

Istoricii au descoperit în arhive documente privind înmormântarea unor oameni de culoare:16 bărbați, înmormântați în Anglia între 1553 și 1603, două femei (1593 și 1601), și doi copii (ambii în 1594). Termenii folosiți în aceste documente variază, de la „egyptian” sau „negro”, la „blacke”, „neyger”, „blackmoore” sau „mullato”. Există, de asemenea, documente privind botezul unor bărbați de culoare (în 1564 și 1577), precum și al unor copii:patru băieți (1594, 1597, 1602, 1603) și cinci fete (1593–1596). Aproximativ jumătate din aceste înregistrări sunt din Londra și suburbiile sale, una e din Salisbury, iar celelalte din Devon.

Există și alte documente care menționează prezența oamenilor de culoare în Anglia, cu precădere la Londra. De cele mai multe ori, e vorba fie de prezența servitorilor de culoare în diverse gospodării, și nu neapărat în gospodăriile unor oameni foarte avuți. Alte mențiuni găsim în documentele privind diverse plăți efectuate sau onoruri acordate.

Un caz mai bine documentat este cel al servitorului lui Francis Drake. În 1571, sclavul Diego a fugit de la stăpânii săi spanioli în timpul atacului asupra orașului Nombre de Dios condus de Drake. Cunoscând atât spaniola, cât și engleza, și fiind familiar cu așa-zisele cimarrones, comunitățile de sclavi evadați, Diego i-a fost foarte de folos lui Drake, devenind servitorul său și mâna lui dreaptă. I-a oferit lui Drake informații privind ruta folosită de spanioli pentru transportul aurului și altor de la Panama la portul Nombre de Dios, astfel că Drake a reușit, în anul următor, să captureze navele spaniole încărcate nu doar cu aur, ci și cu alte materiale și pietre prețioase.

Diego l-a ajutat pe Drake în negocierile cu cimarronesprivind acordul asupra „cauzei comune” împotriva spaniolilor.  În 1577, Diego l-a însoțit pe Francis Drake în expediția din Oceanul Pacific și l-a ajutat în organizarea raidurilor împotriva orașelor spaniole de pe coasta vestică a Americilor;ca dovadă a aprecierii ajutorului acordat, Drake a numit un fort construit pe o insulă în Golful San Blas „Fort Diego”. Din nefericire, Diego și alt membru al echipajului lui Drake au fost uciși în noiembrie 1578 pe Insula Mocha din largul coastei chiliene.

Deseori, oamenii presupun că în Anglia trăiau mai mulți bărbați de culoare decât femei, dar asta nu e neapărat adevărat. Sunt înregistrate mai multe femei de culoare născute pe insula britanică decât bărbați, fapt dovedit de registrele bisericești;nu cunoaștem însă originile celor venite din alte părți. De asemenea, nu avem informații cu privire la modalitatea în care aceste femei erau tratate în Anglia. 

Cum trăiau oamenii de culoare în Anglia?

Negrii erau de cele mai multe ori angajați ca servitori domestici, muzicieni sau dansatori (cu precădere la curțile nobililor). Faptul că populația de culoare din Anglia era, pentru vremurile respective, destul de numeroasă e confirmat de însuși Shakespeare. Faimosul scriitor, fascinat de alteritate, a introdus persoaneje de culoare în operele sale – inclusiv unul din cele mai cunoscute personaje ale sale!

Condițiile lor de viață depindeau de cele mai multe ori de economia țării. În timp ce picturile de la curtea Elisabetei ne arată un regat bogat, adevărul este că în perioada elisabetană Anglia s-a confruntat cu multe probleme economice. Prețurile s-au dublat, populația era săracă, iar numărul „vagabonzilor” (oamenii fără slujbe sau surse de venit) era atât de mare încât au fost introduse legi foarte stricte ce prevedeau biciurea sau încarcerarea acestora.

Între timp, numărul imigranților veniți în Anglia a crescut foarte mult din cauza persecuției împotriva hughenoților din Franța. Din cauza numărului foarte mare al noilor veniți, guvernul a luat măsuri pentru înregistrarea și deportarea acestora. Între 1554 și 1572 au fost date șase proclamații prin care străinii erau somați să părăsească țara.

Dintre străini, țiganii erau cei mai persecutați. În 1530 a fost adoptată o lege prin care li se interzicea intrarea în Anglia;o altă lege din 1547 stabilea că țiganii prinși în Anglia puteau fi transformați în sclavi. De două ori, în timpul lui Henric al VIII-lea și al fiicei sale, Mary, țiganii au fost expulzați din țară. Măsurile dure luate împotriva acestora nu au avut însă efect, astfel că în 1572 era adoptată o nouă lege potrivit căreia țiganii puteau fi biciuți sau chiar spânzurați. În comparație, persoanele de origine africană nu erau ținta unor asemenea discriminări.

 

http://www.bbc.co.uk/news/magazine-18903391 -Britain's first black community in Elizabethan London

Marika Sherwood , Blacks in Tudor England, în „History Today”, vol. 53, 10, 2003