Autor 4114 vizualizări


Condiția oprimată pe care au avut-o românii, secole de-a rândul, în cadrul regatului maghiar, și apoi în Imperiul Austriac, a dus la marginalizare, izolare și imobilism. Începutul revoluției de la 1848 îi găsește pe intelectualii români preocupați de soarta conaționalilor lor din Transilvania.

Nu întâmplător, aceștia se situează în fruntea poporului, căruia încearcă să îi arate calea de urmat. Intelectuali de vârf, precum George Barițiu, Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, episcopul Andrei Șaguna, sunt desemnați să îi conducă pe români în grelele momente ale revoluției.

Relatarea Susanei Mureșanu 

Necesitatea mobilizării rapide, efective și eficiente, era evidentă. Însă acest lucru nu se putea face numai prin intermediul proclamațiilor și a declarațiilor din presă. Era nevoie de încă ceva. Poetului Andrei Mureșanu, aflat pe atunci la Brașov în calitate de profesor la Colegiul Latino-German din localitate (instituție de învățământ condusă de vărul său, Iacob Mureșianu) și redactor la suplimentul literar Foaie pentru minte, inimă și literatură al periodicului românesc Gazeta de Transilvania, condus de George Barițiu, îi va reveni misiunea elaborării unui cântec de luptă.

După adunarea de la Blaj, de pe Câmpia Libertății (3/15 mai 1848), în rândurile opiniei publice românești emoția era febrilă. Împrejurările în care a fost scrisă celebra poezie sunt descrise de soția lui Andrei Mureșanu, Susana, în consemnarea profesorului Moroianu: 

„...prin a doua jumătate a lunii mai 1848, erau adunați la Brașov mai mulți fruntași ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi frații Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, frații Goleoti și alții, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Națională din Blaj, la care luaseră parte. În Brașov, acești fruntași din Țara Veche se întâlneau adeseori cu fruntașii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureșeni, Iacob și Andrei, cu Bariț, cu protopopul Popazu și cu dr. Vasici. (...) De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopții, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a așezat la masa de scris și a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă și plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deșteaptă-te, române!”

La început s-a numit „Răsunet”

După aceasta, poetul a început lupta pentru a da publicității creația sa. Despre aceasta, ne relatează publicistul George Barițiu:

„După munca zilei ieșeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eșim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deșteaptă-te, române! 

- Oare cenzura ce va zice? 

- Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să așteptăm. 

- Până atunci doară îi voi afla și o arie.”

Această stratagemă a reușit, poezia fiind publicată în numărul 25, din 21 iunie 1848, al „Foii pentru minte, inimă și literatură” sub titlul „Răsunet”. Atragem atenția asupra confuziei generalizate, întreaga posteritate reținând poezia mai degrabă cu titlul cuprins în primul vers.

Susana susține că soțul ei a compus și melodia

Iată deci cum, după ce versurile au fost puse pe hârtie, s-a pus problema identificării unui cântec adecvat, menit să pună și mai bine în valoare stihurile. Aici, apare o celebră controversă legată de persoana autorului melodiei. Pentru a cunoaște sursele referitoare la problemă, vom prezenta în continuare cele trei ipoteze cunoscute. Aceeași Susana Mureșanu relatează:

„Andrei Mureșanu și-a luat băieții de români de la gimnaziul catolic din localitate și băieți de la școala primară a neguțătorilor români și s-a dus cu ei pe Tâmpa, cântând Deșteaptă-te, române! După o melodie veche, tărăgănată, care i s-a potrivit. Când s-a coborât de pe Tâmpa, băieții îl cântau de minune. E bine deci să se știe că melodia lui Deșteaptă-te, române! tot poetul Mureșanu i-a dat-o, cum povestesc mai sus, și acest imn mai întâi a fost cântat, pe urmă a fost publicat.”

Iacob Mureșianu, compozitorul, răspunzând unei întrebări formulate de redacția Astra din Iași afirma:

„Autorul poeziei, cât și a melodiei imnului Deșteaptă-te, române!, este Andrei Mureșanu. Armonizată însă a fost de un muzic boem la dorința autorului, și s-a publicat într-un caiet intitulat Flori române, împreună cu alte jocuri naționale, pe la 1860. Melodia originală se vede în Muza Română, nr. 2/1888, la începutul putpuriului românesc.”

George Ucenescu îl susține pe Anton Pann

O consemnare autobiografică manuscrisă a discipolului lui Anton Pann, angajat al Bisericii Sf. Nicolae, din Scheii Brașovului, indică o altă variantă privitoare la autorul moral al melodiei, el însuși (!):

„Poetul Andrei Murășanu, ca rudenie cu parohul Bonifație Pitiș, venea vara des la grădinile parohului pentru aer și pentru cireșe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compuie pentru acest an un sonet (sic!) care să se cânte între amicii ce era să se adune la grădina parohului pentru o petrecere de seară – cu mâncări și beuturi în onoarea cireșelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, Din sânul maicii mele, și cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie.”

Anton Pann - culegător de cântece vechi 

O teorie des uzitată, și, din păcate, încetățenită în rândul opiniei publice românești, îl desemnează pe celebrul culegător și profesor de muzică veche ca fiind autorul melodiei. Oricât de convenabilă ar fi această teorie, nu există nici o sursă care să îl asocieze pe Pann cu geneza celebrului cântec.

Mai mult decât atât, deși cântecul religios „Din sânul maicii mele”, cel care se pare că stă la originea melodiei actualului Imn de Stal al României, a fost într-adevăr consemnat și publicat de folclorist (abia în anul 1850!), el era unul cu circulație foarte mare în epocă, noi putându-l considera astăzi ca un veritabil hit, des cântat, dar fără vreun autor nominalizat.

În concluzie, din datele expuse anterior, și luând în considerare și tradiția orală a familiei Mureșenilor care îl indică pe Andrei ca fiind un muzician talentat (știa să cânte la mai multe instrumente și avea și o voce deosebită), îndrăznim să avansăm ca fiind cea mai probabilă ipoteza în care Andrei Mureșanu a fost autorul propriu-zis al versurilor și autor moral al melodiei.

Unde s-a cântat prima oară Imnul?! 

Un alt subiect controversat legat de acest cântec istoric, și care a făcut la rândul său istorie, este localizarea interpretării sale publice. Aflată în strânsă legătură cu controversa legată de autor, teoria conform căreia Imnul a fost cântat prima oară în public la Râmnicu Vâlcea, în parcul Zăvoi, se bazează pe atribuirea paternității cântecului lui Pann.

Sursa, pe baza căreia s-a adoptat inclusiv legea Zilei Imnului Național al României, este Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Țării Românești, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august. Datat în 30 iulie 1848, documentul anunța că „ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetățenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat „într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetății pentru constituție, iar garda națională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”.

Aflându-se în acest „pompos constituțiu și dl. Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câțiva cântăreți de aceeași profesie, a alcătuit o muzică vocală cu niște versuri prea frumoase puse pe un ton național plin de armonie și triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.

Raportându-ne însă la toate datele care le-am enumerat până acum, nu putem să nu ne exprimăm rezervele față de localizarea la Râmnicu Vâlcea a locului unde s-a cântat Deșteaptă-te, române!, asta cu atât mai mult cu cât Anton Pann nu a consemnat niciodată faptul că ar fi interpretat acest cântec, în acel an, în acea localitate.

Din cele expuse mai sus, însă, reiese indubitabil că Brașovul a fost locul unde s-a născut și a fost cântat prima oară acest Imn. Dar, fără a mai insista, lăsăm cititorilor plăcerea să aleagă între aceste ipoteze. Condiția pentru ca o melodie să devină Imn Național este ca aceasta să fie reluată în cât mai multe ocazii.

Aceste ocazii nu au încetat să apară, și în momente cu mare încărcătură emoțională românii au cântat acest maro revoluționar. Fără a avea pretenția să acoperim exhaustiv momentele istorice în care acest cântec a apărut consemnat în presa epocii, vom marca totuși câteva asemenea momente, bazându-ne inclusiv pe ziarul familiei Mureșenilor, Gazeta Transilvaniei.

La alegeri, cu cântec... înainte! 

Pentru românii ardeleni, momentul alegerilor pentru Dieta Transilvaniei, din anul 1863, a fost unul cu semnificații deosebite. După secole de-a rândul de tratament inegal (românii fiind considerați tolerați, conform legilor medievale), în urma prevederilor Diplomei Octroate, din octombrie 1860, dar mai ales ale Patentei, din februarie 1861, se hotărăște organizarea de alegeri, bazate pe sistemul censual, care permit românilor plătitori de impozite (și nu unele mici, de minim 8 florini) să intre în viața politică a principatului transilvănean. Intrarea românilor în sistemul politic public al Transilvaniei descătușează energii acumulate de mult timp, una dintre formele de manifestare fiind cântul. ai, astfel, la alegerile din comuna Teaca, descriindu-se pregătirile pentru alegeri se spunea:

„În 30 Juniu demineația la 6 ore s-au ținut serviciul Dumnezeiesc, pontificând D. protopop Gabriele Chețianu în frunte la 20 preoți și un diacon. Pe la mijlocul serviciului Dumnezeiesc s-a sfințitu steagul sub ceriul liber. După aceea s-a răsfirat afară, (la) care corul a cântat: Deșteaptă-te Române. (...) În 1 Juliu s-au începutu earăși cu serviciul Dumnezeiesc, flamura petrecută de chorul cu Deșteaptă-te Române, ca și în ziua dintâi, însă către amiază simțindu-se că nemeșii intrighează pe față, neîndestulare comună, și indignare în contra lui Hoszu.”

Într-o altă relatare din același an 1863, este descrisă încheierea alegerilor într-o altă circumscripție:

„Președintele vru a mai vorbi, dar alegătorii prorupseră la vivate mai entusiastice decât veru când altădată, comisiunea rămase încremenită. Tenerimea Deșteaptă-te Române, musica imnului poporal (subl. n.), și așa se fini astă alegere atâta de dubiu, despre a cărei bun resultat numai eu nu am desperatu”.