Autor 3031 vizualizări


În perioada post 9/11, în America și nu numai au apărut foarte multe lucrări despre problema identității, securității și politicii americane. Mulți politologi și-au pus problema redefinirii politicii și poziției Americii în această lume nouă a terorismului internațional, în care americanii și-au dat seama că nu mai sunt în siguranță.

Una dintre cărțile foarte aplaudate în America a fost Who Are We? The Challenges to America's National Identity, scrisă de faimosul politolog Samuel Huntington. Cunoscut în întreaga lume datorită teoriei cu privire la ciocnirea civilizațiilor, Huntington abordează în acest volum problema identității naționale americane și provocările la adresa sa. Politologul urmărește schimbările în importanța atribuită de americani identității lor naționale, precum și schimbările de esență ale acesteia (elementele componente ale identitățiii). Chestiunea principală este, așadar, identitatea națională americană. Ce face Huntington este să definească această identitate, să explice evoluția ei (în funcție de elementele care au definit-o de-a lungul timpului) și să prezinte provocările (de fapt, ele apar mai degrabă drept amenințări) la adresa acestei identități.

Viziunea lui Huntington a stârnit multe controverse la momentul apariției cărții, acesta fiind acuzat chiar de șovinism. De ce? Pe de o parte, el insistă asupra importanței și superiorității culturii anglo-protestante în formarea identității americane, iar pe de altă parte spune că principala provocare la adresa acesteia este valul de imigranți hispanici, prin incapacitatea (sau lipsa dorinței) acestora de asimilare, și pericolul hispanizării Americii, care riscă astfel să devină o Americă bifurcată, biculturală și bilingvă.

Viziunea lui Huntington nu este pe atât de obiectivă precum pare. Dimpotrivă: în acest caz, se observă clar că background-ul autorului a jucat un rol foarte important în dezvoltarea tezelor sale. Cu siguranță că epoca în care Huntington a crescut și în care s-a format a influențat această viziune despre America contemporană. Născut în 1927, Huntington s-a maturizat în epoca de aur a patriotismului american: a trăit efervescența cauzată de război și coeziunea națională din prima perioadă a Războiului Rece, epocă în care identitatea națională americană era puternic resimțită și valorificată. În schimb, America de astăzi, în care Huntington a scris această carte (publicată în 2004), arată altfel decât cea de acum cinci-șase decenii, iar autorul pare că nu percepe decât erodarea sentimentului identității naționale în favoarea multiculturalismului și diversității, fenomen pe care îl consideră a fi extrem de dăunător.

Încă din prefață, Huntington – care subliniază că el este „un bun patriot” (fără a-și face griji că acest lucru ar putea să-i afecteze obiectivitatea) – mărturisește că este îngrijorat de puterea și unitatea națiunii sale, „înțeleasă ca o societate bazată pe libertate, egalitate, lege și drepturi individuale” . Problema este că el nu explică deloc, pe parcursul argumentării, în ce fel hispanizarea Americii sau o Americă multiculturală (cele două mari amenințări) ar periclita aceste valori-cheie ale societății (dimpotrivă: ele ar trebui să fie și mai mult apreciate). Reluând ideea unui critic de-ai lui Huntington, am spune că modul în care acesta înțelge cultura americană „ar fi mai puțin rigid dacă ar acorda mai multă atenție semnificației reale a valorilor esențiale [ale culturii americane]” . Mai precis, se pare că lui Huntington îi scapă esența valorilor americane pe care vrea să le apere.

Huntington crede că America se află acum într-o perioadă de declin și că soluția este reafirmarea culturii anglo-protestante. Așadar, ceea ce Huntington înțelege prin declin este diluarea acestei culturi și noua înclinație către multiculturalism și diversitate a Americii. Ne e greu să înțelegem de ce vorbește Huntington despre declin în condițiile în care valorile ce definesc această cultură anglo-protestantă (așa cum chiar el le identifică) nu s-au pierdut (excepție făcând, poate, limba engleză care, potrivit autorului, se află în „pericol” de a pierde teren în fața limbii spaniole). 

 

Problemele identității

Identitățile sunt individualități imaginate: ele sunt ceea ce credem noi că suntem și ceea ce vrem să fim.

Huntington prezintă ceea ce el consideră a fi problemele actuale ale identității americane. În viziunea sa, această criză identitară se traduce prin importanța redusă pe care americanii o acordau (înainte de 9/11) identității lor naționale, de disiparea sentimentului național în rândul elitelor și „amorțirea” conștiinței americane. Toate acestea s-ar datora, consideră autorul, multiculturalismului, cosmpolitismului, imigrației, subnaționalismului și antinaționalismului. Practic, Huntington deplânge faptul că naționalismul american nu mai e la fel de răspândit și americanii se concentrează pe alte identități: identități subnaționale (etnice, rasiale, de gen), identități transnaționale, cosmpolite (în rândul elitelor) ș.a.

Potrivit lui Huntington, identitatea națională americană, încă nedefinită clar, ar fi fost confruntată recent cu patru provocări. În primul rând, dispariția amenințării externe: după sfârșitul Războiului Rece, America nu a mai avut (până la ascensiunea terorismului islamist) un dușman extern față de care să se autodefinească. În al doilea rând, ceea ce politologul numește „ideologia multiculturalismului și diversității” ar fi erodat „legitimitatea ultimelor elemente centrale ale identității: nucleul cultural și Crezul american”. Ultimele provocări sunt reprezentate de valurile de imigranți noneuropeni (cu valori diferite și mai greu de asimilat) și, mai ales, de valul uniform de imigranți vorbitori de aceeași limbă, care pune America în fața unei situații nemaiîntâlnite până atunci.

În fața acestor provocări, Huntington consideră că identitatea americană are cel puțin patru perspective, adică ea poate lua cel puțin patru forme: o identitate definită ideologic, o identitate bifurcată, o identitate exclusivistă sau una culturală.

În primul caz, dacă America și-ar pierde nucleul cultural și ar deveni o Americă multiculturală, ea și-ar putea defini identitatea pe baze ideologice, pornind de la principiile Crezului. A doua variantă ar fi o identitate bifurcată, a unei Americi biculturale anglo- hispanice. A treia variantă urmărește revenirea la o formă exclusivistă a națiunii, definite prin vechile concepte etnice și rasiale. Nu în ultimul rând, identitatea culturală ar avea la bază reafirmarea caracterului religios al națiunii americane, și ar presupune adeziunea la valorile protestante și la cele europene, dominația limbii engleze și fidelitatea față de principiile Crezului (variantă preferată de autor, deși pare a fi cel puțin la fel de exclusivistă ca și cea anterioară).

 

Identitatea americană

„I believe in the United States of America, as a government of the people, by the people, for the people; whose just powers are derived from the consent of the governed; a democracy in a republic; a sovereign Nation of many sovereign States; a perfect union, one and inseparable; established upon those principles of freedom, equality, justice, and humanity for which American patriots sacrificed their lives and fortunes. 

I therefore believe it is my duty to my country to love it, to support its Constitution, to obey its laws, to respect its flag, and to defend it against all enemies.”

Huntington încearcă să definească identitatea americană pornind de la demontarea unor mituri referitoare la originile acesteia: 1) America este o națiune de imigranți; 2) Identitatea națională americană e definită de un set de principii politice întruchipat de Crezul american. Aceste două mituri (sau adevăruri parțiale, cum le numește el) reprezintă, într-adevăr, două elemente-cheie ale identității naționale, dar nu elementele exclusive. Ele desemnează, potrivit lui Huntington, doar identități parțiale ale americanilor.

Așadar, una din tezele principale ale lui Huntington este că America nu a fost, la origini, o națiune de imigranți, ci o societate de coloniști. Diferența este esențială, căci acești coloniști, care au fondat America, au venit în Lumea Nouă cu un „nucleu cultural” care, în opinia autorului, reprezintă și astăzi nucleul culturii americane. Prin ce se definește acest nucleu cultural?

„Elementele centrale ale acestei culturi pot fi definite în multe feluri, dar includ religia creștină, valorile și morala protestante, o anume etică a muncii, limba engleză, tradițiile juridice și ale limitelor puterii guvernamentale britanice, cât și o moștenire artistică, filozofică și muzicală europeană. Din această cultură, primii coloniști au extras Crezul american, cu principiile sale, ale libertății, egalității, individualismului, drepturilor omului, guvernării reprezentative și proprietății private”.

Această cultură deja formată a fost cea care i-a atras pe milioanele de imigranți ce vin în America începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Huntington definește acest nucleu cultural anglo-protestant drept „componenta centrală și durabilă a identității americane timp de aproape patru secole”.

Într-o recenzie publicată în The New Yorker, Louis Menand a criticat definiția arbitrară folosită de Huntington, considerând că puțini americani din zilele noastre ar reuși să identifice exact aceste elemente ca fiind parte a identității americane. În schimb, spune Menand, ceea ce americanii prețuiesc de fapt ar fi stilul american de viață și calitatea acesteia, fără ca acestea să fie condiționate de grupul extrem de specific identificat de Huntington.

În continuare, Huntington insistă asupra importanței religiei în formarea identității naționale americane. În viziunea sa, valorile protestante au jucat un rol esențial în modelarea acestei identități prin influențarea moralității publice și private, a activității economice și a atitudinii față de guvernământ. America ar fi, așadar, din acest punct de vedere, rodul Reformei. Influența religiei protestante se observă și în importanța, ca elemente identitare, pe care o americanii o acordă individualismului (credința absolută în responsabilitatea individuală) și eticii muncii (munca = sursă de status și legitimitate).

Așadar, Huntington acordă o importanță semnificativă rolului religiei în formarea Americii și subliniază faptul că americanii se numără și astăzi printre cele mai religioase popoare din lume. Se explică astfel și faptul că în America există ceea ce am putea numi o „religie civilă”, o îmbinare a politicii laice cu preceptele religioase. Această religie civilă are la bază patru elemente: ideea că sistemul de guvernământ are un fundament religios; credința că americanii reprezintă „poporul ales”; folosirea sugestiilor și simbolurilor religioase în ritualurile și ceremoniile publice; nu în ultimul rând, aura și funcția religioasă a ceremoniilor naționale, precum și a activitiăților cotidiene.

După cum am văzut, Huntington susține că nu doar principiile Crezului îi țin pe americani uniți ca națiune. În același timp, el este convins că acest Crez a jucat un rol fundamental în formarea identității naționale americane. Autorul identifică trei caracteristici esențiale ale principiilor Crezului: stabilitatea lor de-a lungul timpului (ele rămân neschimbate), faptul că au fost aprobate aproape necondiționat de popor și faptul că ele se trag in protestantismul disident, manifestat prin atașamentul față de individualism, egalitate, dreptul la libertate de opinie și opoziția față de ierarhie.

„Crezul american este creația unică a unei culturi protestante disidente. Amploarea, fervoarea și continuitatea cu care americanii au îmbrățișat Crezul stau mărturie pentru locul său ca parte indispensabilă a caracterului lor național și a identității lor naționale.”

Cand se naște identitatea americană? Potrivit lui Huntington, acesta este un proces în două etape. Prima etapă este cea a deceniilor anterioare războiului de independență, în care coloniștii dezvoltă o identitate proprie, americană, diferită de cea britanică. Așadar, ei devin americani. Nu devin însă, subliniază Huntington, o națiune. Identitatea națională va fi produsul războiului civil din 1860-1865 și al dezvoltării economice ulterioare. Urmează apoi ceea ce autorul numește secolul naționalismului american: perioada 1860-1960.

Prefigurând discuția din partea a treia a cărții, Huntington prezintă principalele idei ale dezbaterii despre asimilare din secolul XX, la baza căreia stă de fapt problema definirii identității naționale americane. Huntington prezintă cele mai importante și influente trei concepte elaborate în cadrul acestei dezbateri, concepte ce explică modalitatea în care America putea aborda problema asimilării. Este vorba de conceptul creuzetului, al supei de roșii și al salatei. Conceptul creuzetului se referă la o societate americană cu o cultură nouă rezultată din amalgamul de indivizi de culturi diferite. Al doilea concept, supa de roșii, reprezintă „modelul anglo-conformității”, al asimilării culturale: cultura imigranților este asimilată, dar ea nu modifică esența culturii de bază, de esență anglo-protestantă. Nu în ultimul rând, salata ar reprezenta America multiculturală.

Deși nu o spune explicit, este clar că Huntington înclină către modelul supei de roșii, ca formă de asimiliare a imigranților care nu modifică nucleul cultural central.
 

Provocările la adresa identității americane

[dacă imigrația mexicană ar înceta] „Posibilitatea unei despărțiri de facto a Americii predominant spaniole de America vorbitoare de engleză ar dispărea, eliminând, în același timp, o amenințare majoră la adresa integrității culturale și, posibil, politice a Statelor Unite.”

Problemele identității americane încep, potrivit lui Huntington, odată cu declinul patriotismului și erodarea identității naționale începând cu anii '60. Acest proces se manifestă în patru direcții:dezvoltarea doctrinelor multiculturalismului și diversității;slăbiciunea/lipsa factorilor care, în trecut, facilitaseră asimilarea imigranților și tendința acestora de a nu renunța la vechea identitate în favoarea celei americane;predominanța unei singure limbe în rândurile noilor imigranți;deznaționalizarea unor segmente importante ale elitei cosmopolite și ruptura acesteia față de populația ce încă valorează naționalismul.

Pornind de la aceste idei, Huntington analizează provocările contemporane la adresa identității americane. Vom vedea că ele vin atât din exterior (prin caracteristicile noii imigrații), cât și din interior (elita cosmopolită). Aceasta este cea mai controversată parte a lucrării lui Huntington.

Huntington începe cu prezentarea provocărilor cauzate de factorii interni, adică de elitele grupate într-o așa-zisă mișcare „deconstructivistă” ce și-ar fi propus, începând cu anii '60, promovarea subculturilor și a subidentităților în defavoarea identității naționale. Ar fi vorba, așadar, de o denunțare a americanizării (ca fenomen ne-american) și promovarea multiculturalismului și a diversității. Această mișcare, condamnabilă în viziunea lui Huntington pentru că duce la erodarea identității naționale, este o inițiativă venită din partea elitelor și sprijinită de Guvern (prin programele implementate), denunțată însă de majoritatea populației.

Huntington argumentează că această mișcare a dus la contestarea unora din elementele centrale ale identității americane:Crezul, limba engleză și cultura centrală. Primul ar fi fost contestat prin ignorarea principiului discriminării rasiale prin implementarea de către guvern a măsurilor de discriminare pozitivă, iar a doua prin inițierea programelor de educație bilingvă. Nu în ultimul rând, contestarea culturii centrale s-ar fi făcut prin promovarea multiculturalismului, curent pe care Huntington îl definește ca fiind, în esență, antieuropean, din cauza faptului că el ar fi o formă de opoziție față de hegemonia culturală eurocentrică.

Multiculturalismul devine astfel o ideologie antioccidentală. Așadar, orice curent de gândire sau orice inițiativă care nu presupune valorizarea culturii occidentale (și, implicit,  americane) urmărește de fapt subminarea acesteia?! Huntington nu face altceva decât să prezinte acest curent de gândire dintr-o singură perspectivă, și aceea foarte limitată, ignorând celelalte elemente esențiale ale multiculturalismului, anume toleranța și respectul față de culturi diferite și promovarea coexistenței lor armonioase în societate.

Potrivit lui Huntington, pentru adepții multiculturalismului, America corespunde conceptului salatei, prezentat mai sus;America este, așadar, un mozaic, în care nucleul cultural anglo-protestant, pe care politologul îl idealizează, se pierde. Însă după cum subliniază sociologul Amitai Etzioni, într-o critică la adresa lucrăii lui Huntington, frumusețea mozaicului stă în elementele unice, de culori și forme diferite, din care e format, elemente integrate într-un singur cadru. Păstrând această metaforă, o societate de tip mozaic ar fi o societate formată din comunități variate care își păstrează particularitățile culturale, admițând în același timp că sunt parte dintr-un Întreg .

În recenzia din The New Yorker, Louis Menand observa caracterul contradictoriu al viziunii lui Huntington referitoare la multiculturalism. Luând în considerare și ideile din faimoasa lucrare The clash of civilizations, Menand observă că politologul american este monoculturalist în plan domestic și multiculturalist în plan global, opunându-se în schimb multiculturalismului domestic și monoculturalismului global. Așadar, dacă multiculturalismul în plan global este benefic, reducând riscul conflictelor dintre civilizații, în plan domestic acesta este periculos, amenințând caracterul unitar al culturii americane.

În continuare, Huntington abordează problema imigrației, într-un mod „intenționat alarmist”. Practic, întreaga discuție despre problemele și provocările imigrației pornește de la un alt fenomen:asimilarea. Huntington, deși nu o spune exact, consideră că nu imigrația propriu-zisă pune în pericol identitatea americană, ci lipsa asimilării, adică eșecul de americanizare a noilor veniți. Huntington afirmă că cel mai mare pericol la adresa securității sociale (adică la adresa capacității indivizilor de a-și păstra cultura, instituțiile și modul de trai) este imigrația, dar el se referă de fapt doar la acei imigranți neasimilați din punct de vedere cultural.

Potrivit lui Huntington, acest fenomen nu a reprezentat o amenințare în trecut datorită unui ansamblu de factori care a favorizat asimilarea imigranților:faptul că imigranții proveneau, în general, din societăți europene având culturi similare/compatibile cu cea americană;caracterul însuși al imigranților – cei care veneau în America erai cei dispuși și dornici să depășească greutățile imigrației pentru a deveni americani;imigranții proveneau din mai multe țări, deci nu exista un grup predominant;imigrația a fost discontinuă, cu pauze și perioade de declin;și, nu în ultimul rând, guvernul a promovat americanizarea noilor veniți.

Astăzi, în schimb, acești factori fie au dispărut complet, fie și-au pierdut importanța. Aici, Huntington vine cu una din cele mai controversate ipoteze:cultura imigranților de azi (adică cea hispanică, dar și cea musulmană) nu ar fi compatibilă cu cea americană. Hispanicii nu ar fi așadar capabili de a asimila valorile și principiile americane. Huntington nu o spune în această lucrare, dar în Ciocnirea civilizațiilorel include Mexicul în categoria civilizației latino-americane, și explică de ce diferențele dintre civilizații sunt atât de importante:

„Diferențele dintre civilizații nu sunt doar reale;ele sunt fundamentale. Civilizațiile diferă între ele prin istorie, limbă, cultură, tradiție și, cel mai important, prin religie. Oamenii din civilizații diferite au viziuni diferite privind relațiile dintre Dumnezeu și om, dintre individ și grup, dintre cetățean și stat, părinți și copii, soț și soție, precum și viziuni diferite privind importanța drepturilor și responsabilităților, a libertății și autorității, a egalității și ierarhie.”

Huntington rezervă un întreg capitol problemei imigrației mexicane și „hispanizării” Americii, fenomene care ar putea duce, spune el, la transformarea Americii într-o societate „anglo-hispanică, bifurcată din punct de vedere cultural, cu două limbi naționale”. Potrivit lui Huntington, fenomenul poate fi descris drept o reconquista din punct de vedere demografic a zonelor pierdute în războiul mexicano-american din secolul XIX și o estompare progresivă a graniței dintre cele două state. Aceste ipoteze par a fi o exagerare al cărui singur scop este transformarea imigrației mexicane într-un pericol real, politic, și nu doar socio-cultural, la adresa Statelor Unite.

Huntington explică de ce imigrația mexicană este diferită de valurile anterioare de imigranți. Factorii ar fi următorii:vecinătatea celor două țări (cazul unic al unei țări dezvoltate ce are graniță comună cu o țară din lumea a treia);dinamica demografică a Mexicului, cu o natalitate ridicată;caracterul predominant ilegal al imigrației;concentrarea regională a imigranților în zona de Sud-Vest;caracterul constant al valului de imigranți. În continuare, Huntington prezintă și factorii care indică rata asimilării, factori care în cazul mexicanilor nu urmează tiparul imigrației anterioare, deci întârzie asimilarea:limba (cu o rată de cunoaștere a limbii engleze la a doua și a treia generație mai scăzută), educația (rată mai scăzută a absolvirii liceului), ocupația și venitul (imigranții mexicani sunt mai expuși sărăciei;aici, Huntington adoptă ideile controversatei teorii deterministe a „culturii sărăciei”), rata naturalizării, numărul căsătoriilor mixte (mai scăzut), măsura în care imigranții se identifică cu Statele Unite.

Pentru a-și argumenta teoriile referitoare la imigrația hispanică, Samuel Huntington se folosește din plin de date statistice. Criticii susțin însă că politologul folosește selectiv sau chiar denaturează aceste informații statistice pentru a-și susține teoriile.

 

Reînnoirea identității americane

„America nu poate deveni lumea și rămâne, în același timp, America. America este diferită, iar această diferență este conferită, în mare parte, de cultura sa anglo-protestantă și de religiozitatea sa. Sentimentul religios distinge America de majoritatea celorlalte societăți occidentale.”

Ultima parte a cărții este dedicată provocărilor interne la adresa identității americane. Este vorba, după cum am văzut, de deznaționalizarea elitelor și de dezvoltarea unui curent transnaționalist. Acesta din urmă ar avea trei direcții:universalistă (potrivit căruia distincția dintre America, devenită națiunea universală, și restul lumii dispare);economică (cu accent pe globalizare ca forță transcendentă) și moralistă (din perspectiva căruia naționalismul și patriotismul apar ca factori negativi, iar dreptul internațional reprezintă factorul moral superior și absolut).

Acest curent transnaționalist, consideră Huntington, este caracteristic elitelor cosmpolite ce nu mai au sentimentul apartenenței la o singură comunitate. Astfel, elitele americane abandonează loialitatea față de națiune și susțin superioritatea morală a identificării cu umanitatea în general. Huntington adoptă o atitudine critică față de aceste elite deznaționalizate care și-au pierdut respectul și loialitatea față de națiune. De observat însă că el însuși, ca profesor la cea mai prestigioasă universitate americană, consilier al Departamentului de Stat și al Casei Albe de-a lungul carierei sale, face parte din grupul elitist pe care îl condamnă. La polul opus se află publicul patriot, cu care Huntington se identifică de fapt. Potrivit statisticilor utilizate de Huntington, americanii sunt printre cei mai patrioți cetățeni din lume. Ca atare, ei acordă o mare importanță identității naționale și naționalismului. Apare astfel o ruptură față de elite și o deviere de la idealul democrației reprezentative, din moment ce aleșii implementează programe ce contravin opiniilor celor care i-au votat.

Problema se reflectă și în chesiunea politicii externe, din cauza relației strânse dintre percepția identității și direcția politicii externe, care depinde de interpretarea rolului Americii în lume. Astfel, populația s-ar concentra pe securitatea națională, pe protejarea economiei și a suveranității statului, în timp ce elitele acordă o mai mare importanță securității internaționale, a păcii și globalizării, precum și a dezvoltării altori state.

Huntington conchide că identitatea națională americană va fi marcată și influențată pe viitor de patru tendințe:dispariția etniei ca element identitar al albilor americani;estomparea distincțiilor rasiale;creșterea numărului și influenței comunității hispanice;ruptura dintre elitele deznaționalizate și publicul patriot în privința importanței identității naționale.

Pornind de la aceste tendințe, Huntington propune câteva teorii cu privire la viitorul identității americane. Având în vedere scăderea importanței etniei și rasei, s-ar putea ajunge la afirmarea culturii ca element identitar central și la dezvoltarea multiculturalismului. Pe de altă parte, în sânul comunității albe, care ar putea resimți o pierdere de influență și statut, ar fi posibilă dezvoltarea unei mișcări exclusiviste – un nativism alb-care să ia forme antihispanice/anti-negri/anti-imigrație (ce ar putea să preia fără nicio problemă discursul lui Huntington). Apoi, dezvoltarea comunității hispanice ar putea duce la bifurcarea Americii. În această privință, Huntington susține, fără argumente pertinente, că comunitatea hispanică ar avea 2 obiective amenințătoare:evitarea asimilării și crearea unei comunități autonome de limbă și cultură spaniolă și transformarea Americii într-o societate biculturală.

Referindu-se la aceste supoziții ale lui Huntington, cu privire la posibilele evoluții din societatea americană, Amitai Etzioni consideră că politologul american nu face altceva decât să promoveze anumite idei/acțiuni în mod indirect (pentru a păstra aparența obiectivității) prezentându-le drept „posibile evoluții”. Astfel, Huntington ar face asta atunci când vorbește despre posibila dezvoltare a nativismului alb, ca reacție a comunității albe confruntate cu posibila pierdere a statutului, sau despre posibila amenințare a hispanizării Americii.

Mai mulți critici au observat că ceea ce apără Huntington de fapt nu este identitatea națională americană, ci valorile și statutul comunității anglo-protestante, descendente din coloniștii originari, din care el însuși face parte. Așadar, politologul se înscrie în mișcarea nativistă albă despre care vorbește în carte, și a cărei apariție o explică prin sentimentul pierderii de putere, statut și populație pe care această comunitate îl are.

Ultimul capitol, intitulat America secolului XXI, încheie lucrarea printr-o meditație asupra Americii de astăzi. Huntington aduce pentru ultima oară în discuție problema Crezului, „singurul supraviețuitor necontestat din cele 4 elemente majore ale identității”, subliniind faptul că un crez nu face o națiune16. America are nevoie, așadar, să-și reafirme identitatea în jurul altor elemente. Iar elementul central, consideră el, ar trebui să fie religia. Fenomenul întoarcerii la religie, specific nu doar Americii, poate contribui la reafirmarea și întârirea identității naționale americane în jurul valorilor originare.

Celelalte opțiuni pe care America le-ar avea, în privința relației sale viitoare cu lumea, ar fi una de esență cosmopolită (deschiderea către alte culturi – deci o Americă multietnică, multirasială și multiculturală) sau una imperialistă (credința în supremația Americii și în responsabilitatea sa față de lume;o reluare a ideii de manifest destiny la nivel global). Calea preferată de Huntington, ce implică și întoarcerea la religie și revalorificarea acesteia, este cea națională, care implică recunoșterea elementelor specifice ale Americii (nimic altceva decât întoarcerea la nucleul cultural american) – această cale nu poate duce decât la menținerea și întârirea identității americane.

 

Concluzii:despre Teoria Fricii

În concluzie, aceasta nu e o carte despre cine sunt americanii, ci mai degrabă despre amenințările la adresa lor. Samuel Huntington vorbește mai puțin despre identitate propriu-zis și mai mult despre ceea ce pune în pericol această identitate, reafirmând una din ideile prezentate la începutul cărții și reluate pe parcurs, anume că o țară are nevoie de un inamic față de care să se definească deoarece atacurile (reale sau imaginare) generează coerență națională. La finalul cărții, când aduce în discuție noua amenințare islamistă, Huntington chiar spune că noi atacuri teroriste împotriva Statelor Unite ar putea „să mențină vizibilitatea identității naționale și niveluri rezonabile de unitate națională.” Nu e însă un preț prea mare?

Amitai Etzioni înscrie această lucrare într-un trend specific concepțiilor lui Huntington care, consideră el, este adeptul „teoriei fricii”. El se referă la tendința de identificare a unui dușman ca modalitate de stimulare a coeziunii naționale (aici, inamicul este intern:comunitatea hispanică;în Ciocnirea civilizațiilor, inamicul era extern:alte civilizații). Teoria în sine nu e lipsită de validitate (într-adevăr, existența unui inamic poate genera coeziune națională), problema este că se pot căuta și identifica dinadins asemenea inamici. Huntington face exact lucrul acesta, prin exacerbarea unei situații (legate de imigrația hispanică) și transformarea ei într-un pericol la adresa societății americane. În primele pagini ale cărții, Huntington se întreabă retoric dacă americanii „au nevoie de Osama bin Laden pentru a realiza că sunt americani” sau dacă, în lipsa unor atacuri, americanii „se vor întoarce la fragmentarea și eroziunea spiritului american”. Răspunsul ideal ar fi nu;de aceea, el propune găsirea „unei identități naționale reînnoite, care să nu fie dependentă de amenințările din exterior”. Nu spune însă nimic despre amenințările din interior, pe care el însuși le exagerează căutând să suscite naționalismul american.

Nu degeaba această carte a stârnit foarte multe controverse. E drept că Huntington ar fi considerat probabil că toate criticile la adresa sa au venit tocmai din partea elitelor deznaționalizate lipsite de patriotism. Lucrul acesta contează mai puțin. Chiar și din perspectiva unui patriot, care ar păstra la mare cinste valorile pe care Huntington le consideră esențiale pentru identitatea națională americană, viziunea lui Huntington ar trebui să pară de neacceptat. Mai întâi, pentru este o viziune intolerantă. Apoi, pentru că e o viziune care limitează esența americană la o serie de elemente ce exclud o mare parte a societății, idealizând în schimb un grup restrâns (comunitatea WASP).

 

 

 


BIBLIOGRAFIE

 

  • Samuel Huntington, Cine suntem. Provocările la adresa identității naționale americane, București, Editura Antet, 2004
  • Samuel Huntington, The clash of civilizations?, în „Foreign Affairs”, vol. 79, nr. 3 (1993), pp. 22-49
  • Britta Waldschmidt-Nelson, Who Are We? Fears and Facts in Samuel Huntington’s Attack on Latino Immigration to the United States, în „International Politics and Society”, Nr. 3/2004, pp. 145–163
  • Louis Menand, Patriot games. The new nativism of Samuel P. Huntington, în „The New Yorker”, 17.05.2004
  • Amitai Etzioni, The real threat:An essay on Samuel Huntington, în „Contemporary Sociology”, Vol. 34, Nr. 5, (Sept., 2005), pp. 477-485