Autor 8859 vizualizări


„În ciuda victoriilor, marea zi a Americii nu a sosit încă;noi am gonit asupritorii, am sfărâmat tablele legilor lor tiranice şi am creat instituţii;dar ne lipsesc bazele unui pact social, care va face din această lume o naţiune de republici.” (Simon Bolivar, extras dintr-o scrisoare adresată conducătorul statului Chile, Bernardo O’Higgins -8 ian 1822)

Pentru mulți dintre noi, America Latină oferă lumii o muzică de calitate, un fotbal bun, femei frumoase, telenovele, etc.Din punct de vedere politic și social, este acea regiune a lumii caracterizată de instabilitate permanentă:dictaturi militare, revolte populare, lovituri de stat, crize economice, trafic de droguri.Din punct de vedere istoric, este leagănul vechilor civilizații ale mayasilor, aztecilor și incașilor, urmate cronologic  de colonizarea spaniolă, eliberarea și independența.

„Spania a creat prin colonizare o lume rebelă si o democraţie genială”(Eugenio Garzon, 1913)

În realitate, America Latină oferă lumii mai mult decât atât:oferă exemplul de rezistentă neîntreruptă de secole față de  amestecul altor state în afacerile interne, față de exploatarea coloniștilor spanioli  din secolele XVI-XVIII  și mai târziu față de dominația nord-americană în regiune.În secolul XXI, ne oferă exemplul liderilor politici care spun lucrurilor pe nume.Nu este la îndemâna oricărui stat în momentul de față să afișeze un vădit dispreț față de S.U.A. și să refuze categoric colaborarea cu un organism internațional ca F.M.I.Toate acestea sunt rezultatul unei îndelungate istorii revoluționare și expresia unui spirit liber, insubordonabil, caracteristic popoarelor latine.Din păcate, această poltica de nesupunere față de vecinul de la nord a avut repercusiuni negative asupra percepției opiniei publice internaționale despre sistemul politic din unele țări sud-americane.Deși au ajuns la putere în urmă unor alegeri libere, liderii sud-americani Hugo Chavez (Venezuela) și Evo Morales (Bolivia) au fost prezentați în mod sistematic ca fiind dictatori  de către mass-media din S.U.A., în special în perioada administrației Bush.(2000-2008)  .

„Mi se pare că întâia oară, în această regiune liderii arată precum oamenii pe care îi guverneaza”(Cristina Kirchner, preşedintele Argentinei)

Documentarul „La sud de granita”(South of Border, 2009[1])  a fost filmat cu câteva zile ca președintele american George W.Bush să își încheie mandatul la Casa Albă .Realizat  de către  cunoscutul regizor american Oliver Stone, acesta ofera o  imagine corectă, obiectivă despre politica din America  de Sud.Sunt intervievați liderii politici ai statelor din regiune:Venezuela (Hugo Chavez), Bolivia  (Evo Morales);Argentina (Cristina Kirchner);Brazilia (Luiz Inacio Lula da Silva), Paraguay (Fernando Lugo);Ecuador (  Rafael Vicente Correa Delgado) și Cuba (Raul Castro).Ne este oferită imaginea unei Americi Latine aflată într-un plin proces de maturizare politică, care tinde spre realizarea unității pe care o dorea Simon Bolivar în urmă cu aproape două secole.Mai mult decât atât, documentarul dă o lovitură puternică mass-mediei nord americane care nu a făcut decât să  furnizeze informații deformate privind politica din regiune în ultimul deceniu.Din perspectiva istorică, acest documentar ne relevă concretizarea eforturilor oamenilor care au luptat de-a lungul istoriei pentru ca acest continent să fie liber.Poate că  pentru mulți dintre noi ni se pare pură propagandă faptul că liderul venezuelean Hugo Chavez realizase un adevărat cult pentru eroul revoluționar Simon Bolivar, proclamând în 1999 Republica Bolivariana de Venezuela.Este exemplul unei națiuni care își construiește viitorul, apelând la trecutul istoric, o practică devenită regulă în această regiune a lumii, în acest început de secol XXI.

„Eu mor, dar mă voi întoarce intr-o zi în alte milioane de oameni”(Tupac Katari, conducătorul rebeliunii indigene din Bolivia, 1781, înainte să fie asasinat de către trupele spaniole)

Istoria revoluționară a Americii Latine începe odată cu mișcările revoluționare premergătoare revoluției generale din secolul XIX.La sfârșitul secolului XVIII  se consacră tipul de război de gherilă, care va clătina stăpânirea colonială spaniolă în zonă.Locuitori nativi, amerindienii, dar și creolii organizează revolte împotriva spaniolilor.Printre conducătorii revoltelor indigene au fost Tupac Katari (Bolivia) și Tupac Amaru ÎI (Peru), personalități istorice simbolice pentru locuitorii nativi ai Americii de Sud.Revoltele conduse de către aceștia au fost reprimate violent, iar cei doi conducători și-au găsit sfârșitul într-un mod asemănător-prin una dintre cele mai macabre metode de execuție  ale Evului Mediu:dezmembrarea corpului în patru părți(Quartering[2]), acestea pe urmă fiind împrăștiate pentru a da un avertisment celorlalți .Pe lângă acestea au mai fost mișcările creole, notabile fiind cele din viceregatul Nouă Granada(nord-vestul Americii de Sud) conduse de către Juana Beltran, Miguel de Uribe, Juan Berbeo și Antonio Estevez, revolte ce au durat doi ani (1781-1783) până când răsculaților li s-au făcut anumite promisiuni de către viceregele Antonio Caballero y Gongora, considerate demagogice.Inițial aceste revolte aveau mai mulț revendicări de ordin economic și social (renunțarea la anumite impozite impuse de către coroana spaniolă, de exemplu).A mai trebuit să treacă ceva timp până când toate populațiile din America Latină (amerindienii, creolii și negrii) se vor coaliza pentru îndeplinirea idealului comun de independență.Mișcările revoluționare de la începutul secolului XIX vor fi impulsionate într-o mare măsură de apariția unei clase sociale  a burgheziei creole, care va fi capabilă să conducă masele și să ceară în numele tuturor ceea ce se cuvenea popoarelor Americii Latine.

„Din Mexic până în Patagonia, strigătul de libertate răzbătea tumultos peste Anzi, despicând drumul spre lumină .Era freamătul furtunii care se apropia cu păși gigantici spre deznodământul final.Din noaptea robiei răsărea, plină de speranțe, lumina peste Anzi .”[3]

In perioada 1810 -1824, soartă Americii de Sud este schimbată decisiv de mișcarea revoluționară izbucnită în Venezuela.Această va luă un caracter general pentru tot continentul, putând fi considerată în acest sens cea de-a treia revoluție burgheză a Epocii Moderne, după revoluțiile americană și franceză.Contextul internațional la acea vreme a fost unul extrem de favorabil succesului  revoluției hispano-americane:în primul rând decadentă Spaniei, care nu mai era puterea de altădată;în al doilea exemplul oferit de S.U.A. care își obținuse independența față de metropolă și în al treilea rând ideile venite pe filiera Iluminismului francez, dar mai ales principiile constituționale liberale spaniole de  la Cadiz.(24 septembrie 1810).Pe plan intern, se accentuaseră nemulțumirile legate de conducerea autocratică a viceregilor și de  inchiziția spaniolă.Este perioada în care se afirmă junta militară, formă de organizare politică preluată de la spanioli, aflați sub ocupația napoleniană.

Cei doi eliberatori ai Americii de Sud, Simon Bolivar (eliberatorul părții de Nord) și Jose de San Martin (eliberatorul părții de sud) au avut o evoluție destul de similară:amândoi au fost școliți în Europa, unde au luat contactul cu principiile aristocratice;pentru ca apoi să revină pe continent și să devină lideri ai luptei de eliberare față de dominația spaniolă.Venezuela, care la 5 iulie 1811 se declară  independentă față de Spania  va da tonul unei eliberări în lanț a popoarelor din zonă:va fi urmată de Argentina și Paraguay(1816);Chile (1818);Peru și Mexic (1821), Brazilia (1822);Bolivia și Uruguay (1825).Exemplul lor este urmat și de state mai mici din America Centrală:Guatemala (1839) și El Salvador (1841).Dominația spaniolă din regiune este retrasă oficial începând cu anul 1824.

Idealul unei Americi Latine unite

În 1816 se contituia Provinciile Unite ale Rio de la Plata, o federație formată din Argentina, Uruguay și Bolivia;iar în 1821 Simon Bolivar devenea președinte al Marii Columbii, tot o federație formată din Columbia, Venezuela, Ecuador și Panama.După cum se observă, inițial s-a dorit unirea popoarelor eliberate într-o singură națiune independentă, încercare ulterior eșuată.La baza acestei viziuni geopolitice au stat ideile revolutionarului venezuelean Francisco de Miranda.Eşecul realizării unei Americi Latine unite a determinat demisia lui Simon Bolivar din anul 1830.

Astăzi, când conceptul de stat-națiune este depășit, statele din regiune tind spre realizarea unei uniuni economice și politice similară Uniunii Europene.În documentarul „La sud de granita” remarcăm că acest lucru ar fi posibil, datorită disponibilității noilor lideri din America de Sud de a colabora.Observăm astăzi un grup de state, cu excepția Mexicului și Columbiei, care poate să se adreseze pe o singură voce Statelor Unite ale Americii și să se opună acestora.

 

 


[1]    https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=IbbRIcRQXnQ

[2]    http://listverse.com/2007/09/12/top-10-gruesome-methods-of-execution/

[3]    Viorel Sarbu, Revolutia Hispano-Americana, Bucuresti, 1970, p 139.

""