Autor 43308 vizualizări


Se spune despre el că e cel mai frumos diamant din lume;este, cu siguranță, și cel mai cunoscut. De zeci, chiar sute de ani, atrage fascinația și curiozitatea oamenilor nu doar pentru frumusețea sa, ci și datorită zvonurilor privind blestemul care-l înconjoară. Diamantul Hope, căci despre el este vorba, a fost purtat cândva de regi și regine, iar astăzi poate fi admirat de toată lumea. Istoria l-a purtat, de-a lungul secolelor, din India în Europa, apoi peste Atlantic, unde se află și astăzi, la Smithsonian Natural History Museum.

Diamantul albastru care va deveni, mai târziu, diamantul Hope, este menționat în surse sigure abia în secolul al XVII-lea. Potrivit unor surse bazate pe relatările primului proprietar cunoscut al pietrei, negustorul francez Jean-Baptiste Tavernier, diamantul Hope își are originile în India, în faimoasa mină Kollur, unde ar fi fost descoperit în secolul XVII. Nu se știe însă exact cine, cum, când și unde l-a descoperit. Ce știm (aproape) sigur este că negustorul de bijuterii Jean-Baptiste Tavernier ajunge în posesia diamantului (prin cumpărare sau furt) și se întoarce la Paris cu piatra neșlefuită care a fost primul precursor cunoscut al diamantului Hope. Acest diamant a ajuns să fie cunoscut drept Tavernier Blueși avea, înainte de tăiere, aproximativ 115 carate.

În cartea lui Tavernier, în care acesta își povestește călătoriile, există mai multe schițe ale unor diamante pe care negustorul le-a vândut Regelui Ludovic al XIV-lea în 1668-1669, între care și un diamant albastru. Tavernier menționează mina Kollur ca sursă importantă de pietre prețioase colorate, dar nu oferă alte informații cu privire la diamantele de acolo sau despre proveniența exactă a diamantului albastru.

Diamantul Regelui-Soare

Foto:diamantul albastru al lui Tavernier, schi'at de însuși negustorul francez

Tavernier vinde, așadar, diamantul Regelui Franței. De aici, parcursul său este relativ bine documentat. În 1678, Regele Soare îl însărcinează pe bijutierul Curții, Sieur Pitau, să reșlefuiască piatra. Rezultatul a fost un diamant de 67.125 de carate, care va apărea de acum înainte în inventarele regale drept le diamant bleu de la Couronne de France. Potrivit unei surse, lui Pitau ar fi lucrat doi ani la șlefuirea diamantului, iar piatra rezultată – un diamant triunghiular de 69 de carate – i-ar fi uimit pe toți.

Aproape un secol mai târziu, în 1749, Ludovic al XV-lea decide să așeze piatra pe altă bijuterie, un pandantiv realizat de bijutierul Andre Jacquemin. Acesta a asamblat o piesă spectaculoasă cu un spinel roșu de 107 carate, 83 de diamante pictate în roșu și 112 diamante pictate în galben, piesa amintind de legenda Lânii de Aur (bijuteria servea drept decorație pentru Ordinul Lânii de Aur). După moartea Regelui, bijuteria nu a mai fost purtată și, în ciuda faptului că Maria Antoaneta, viitoarea regină a Franței, a ordonat schimbarea multora dintre bijuteriile Coroanei, diamantul albastru a rămas sub vechea formă.

Pe 11 septembrie 1792, în zilele Revoluției Franceze, un grup de hoți pătrunde în Palatul Tuileries, unde se afla familia regală, și fură mare parte dintre bijuteriile coroanei. Multe dintre acestea au fost ulterior recuperate, însă diamantul albastru a dispărut și, timp de câțiva ani, nu se va mai ști nimic despre el. Cumva, diamantul și-a găsit drumul spre Londra, unde reapare ani mai târziu, dar sub o altă formă. Diamantul albastru, așa cum s-a aflat el în posesia regelui Franței, nu a mai fost văzut niciodată căci a fost reșlefuit, pierzând 23.5 carate. Faptul că diamantul Hope de astăzi își are originile în diamantul albastru francez a fost confirmat în 2005, când în arhivele Muzeului de Istorie Naturală de la Paris a fost descoperit un model tridimensional din plumb al vechiului diamant, iar specialiștii au identificat o serie de caracteristici identice cu ale diamantului Hope.

Cel mai mare diamant albastru din lume

În 1812, la Londra apare un diamant albastru de aceeași formă, mărime și culoare ca diamantul Hope de azi, în posesia negustorului Daniel Eliason. Piatra avea acum doar 45.54 carate. Se pare că Regele George IV ar fi achiziționat diamantul de la Eliason, însă sursele nu sunt foarte clare, căci în Arhivele Regale nu există nicio mențiune a acestei achiziții. Însă Regele apare, în relatările contemporane, precum și în câteva opere de artă, ca proprietar al unui fabulos diamant albastru. Acesta nu  rămâne însă în posesia Coroanei britanice, căci a fost vândut, se pare, după moartea Regelui pentru plata unor datorii. Așa se face că, în 1830, diamantul ajunge la bancherul londonez Thomas Hope, iar nouă ani mai târziu apare într-un catalog al colecției de pietre ale lui Henry Philip Hope, provenit din aceeași familie de bancheri. De aici, diamantul va lua numele pe care îl poartă și astăzi.

La moartea lui Henry Philip Hope, moștenirea sa este împărțită între trei nepoți, iar câteva dintre nestematele sale – inclusiv diamantul – ajunge în posesia lui Henry Thomas Hope. Acesta va expune diamantul la expozițiile universale de la Londra și Paris, în 1851 și 1855, după care îl depozitează la loc sigur, într-un seif bancar. Pentru următoarele decenii, diamantul rămâne în posesia familiei Hope, până când Lord Francis Hope ajunge să vândă diamantul din cauza problemelor financiare (pentru suma de £29, 000, echivalentul a peste 2 milioane de lire sterline) în anul 1902. Piatra ajuneg la Adolph Weil, un comerciant londonez, care o vinde la rândul său lui Simon Frankel, un negustor de diamante din New York, pentru suma de 250.000$. Astfel, diamantul Hope ajunge, la începutul secolului XX, pe pământ american.

În 1908, Frankel vinde diamantul unui colecționar turc (care ar fi acționat, se pare, în numele sultanului) care, un an mai târziu, vinde din nou bijuteria, la Paris, pentru 80.000$. Cel care a achiziționat-o, bijutierul Simon Rosenau, o vinde în 1910 lui Pierre Cartier pentru 550.000 de franci. Acesta va încerca apoi să vândă diamantul tot în America, lui Evalyn Walsh McLean (foto sus), o figură importantă a înaltei societăți americane. Inițial reticentă din cauza istoriei tulburătoare a diamantului – și a zvonurilor privind blestemul pietrei, McLean acceptă în final să cumpere diamantul Hope, pentru care plătește mai bine de 150.000$. Evalyn McLean a purtat diamantul, deja faimos în persa americană, la mai multe evenimente mondene de-a lungul anilor, iar ziarele titrau că familia McLean angajase un fost membru al serviciilor secrete americane pentru a păzi diamantul.

La bătrânețe, McLean a lăsat diamantul drept moștenire copiilor săi, cu cererea ca acesta să nu fie vândut până când copiii nu vor ajunge la vârsta de 25 de ani. Cu toate acestea, în 1949, administratorii averii sale au primit permisiunea să vândă diamantul pentru a acoperi datoriile. Astfel, diamantul Hope ajunge în posesia faimosului bijutier Harry Winston, care va accepta, în 1958, să doneze piatra Muzeului Smithsonian, unde se află și astăzi. De atunci, diamantul Hope este cea mai căutată dintre atracțiile muzeului de istorie naturală, pe care nu l-a părăsit decât de patru ori în 50 de ani (pentru o expoziție la Luvru și una la Johannesburg, apoi pentru două vizite temporare la buticul Harry Winston din New York).