Adevărul: Scriitorul Ioan Groşan a turnat la Securitate jpeg

Adevărul: Scriitorul Ioan Groşan a turnat la Securitate

Membru în conducerea Uniunii Scriitorilor, Groşan este acuzat de CNSAS că a fost informatorul Securităţii, fiind recrutat în 1974. CNSAS cere judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al lui Groşan, care ar fi avut numele de cod „Radu Greceanu“.

Recrutarea sa a fost, conform CNSAS, „în scopul acoperirii informative a secţiei româno-latine a anului I de la Facultatea de Filologie din Cluj". Potrivit consemnărilor ofiţerului recrutor, la acea dată, scriitorul a semnat un angajament, dar care nu s-a păstrat la dosar. În anul 1978, după absolvirea facultăţii, Groşan a fost repartizat ca profesor de limba şi literatura română la o şcoală generală din Bucureşti, scrie Adevărul.