Adevărul despre tragedia familiei Brâncoveneanu jpeg

Adevărul despre tragedia familiei Brâncoveneanu

Constantin Brâncoveanu  s-a născut în anul 1654 din părinţii vornicul Papa Postelnicul şi Stanca Cantacuzino. Constantin a crescut fără tată, deoarece acesta moare pe când avea doar un an.  Este crescut de mama, de bunica dinspre tata Păuna Greceanu şi de unchiul său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, pe care ajunge să-l iubească ca pe un tată. 

Brâncoveanu, de-a lungul vieţii sale, deţine diferite funcţii de seamă ale ţării:aga, postelnic, spătar şi logofăt. Moarte subită a lui Şerban Cantacuzino îl aduce pe Constantin Brâncoveanu în rolul de domn al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714. Ţara cunoaşte o mare înflorire culturală şi spirituală în această perioadă.

 De asemenea domnul a avut o activitate diplomatică intensă. În anul 1695 primeşte titlul de principe al Imperiului Habsburgic, iar mai apoi turcii îi recunosc domnia pe viaţă.

Trădarea

Însă toate aceste lucruri frumoase din viaţa lui Brâncoveanu aveau să se sfârşească în cel mai cumplit mod cu putinţă.  În anul 1711, Dimitrie Cantemir, care era domnul Moldovei, împreună cu ţarul Rusiei Petru I se ridică împotriva Imperiului Otoman.  În acelaşi timp spătarul Toma Cantacuzino trece de partea ruşilor şi cucereşte Brăila. Toate acestea se întâmplă fără ştirea lui Brâncoveanu.

Totuşi bătălia decisivă de la Stănileşti a fost câştigată de turci. Brâncoveanu erau compromis în ochii otomanilor prin acest act de trădare. La acest eveniment s-au adăugat şi uneltirile unor boieri care l-au făcut pe domnul Brâncoveanu să cadă în dizgraţie. 

 Acesta este mazilit în Săptămâna Patimilor din anul 1714. El şi familia sa sunt duşi la Constantinopol. Toate bunurile familiei Brâncoveanu sunt confiscate.  Din aprilie până la sfârşitul lui iulie, membrii familiei Brâncoveanu sunt supuşi unor torturi cumplite precum:întinderea pe roată, strângerea capului cu un cerc din metal, arderea cu fierul înroşit, înţeparea mâinilor şi a picioarelor. Toate aceste fapte se petreceau în temniţa Edicule, Cele Şapte Turnuri din Istanbul.

Execuţia

 Ziua execuţiei a fost 15 august, când Constantin împlinea vârsta de 60 de ani, iar creştinii sărbătoreau, ca în zilele noastre, "Adormirea Maicii Domnului”.

Domnitorul,  împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, au fost obligaţi să meargă pe jos  prin oraş până la locul de execuţie. Aceştia erau desculţi şi îmbrăcaţi doar în cămăşi. La eveniment au fost invitaţi să asiste şi ambasadori din Europa creştină.

 Del Chiaro însemna cuvintele lui Brâncoveanu: "Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele noastre şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru”.

 Chinul şi drama din aceea zi întunecată nu a durat decât un sfert de oră. Mai întâi au fost decapitaţi fiii şi ginerele pentru ca domnitorul să poată privi moartea celor dragi. Constantin, Stefăniţă, Radu, Mateiaş şi Enache Văcărescu sunt ucişi fără milă. Apoi la urmă a fost decapitat şi Constantin Brâncoveanu.

Trupurile lor au fost  aruncate în apele Bosforului, iar capetele au fost înfipte în prăjini şi au stat trei zile la poarta Seraiului. Mai târziu puţin cadavrele au fost pescuite din mare şi duse la o mânăstire bizantină. Trupul domnului Brâncoveanu a fost adus la Bucureşti pe ascuns şi a fost îngropat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Plăcuţa  de deasupra marmantului a fost lăsată fără inscripţie de teama turcilor. Însă pe candela de argint ce ardea desupra criptei avea gravate cuvintele:"fericitului Domnu Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod...”

 În anul 1992, brâncovenii sunt canonizaţi şi trecuţi în rândul sfinţilor, ca şi Ştefan cel Mare.