Autor 36922 vizualizări


Războiul civil din 1861-1865 este studiat marginal în spațiul universitar românesc, ca, de altfel, întreaga istorie a continentului american. Istoria modernă universală studiată de subsemnatul pe băncile facultății s-a rezumat la continentul european și la nesfârșitele războaie care-au animat secolele XVII și XVIII. În materie de istorie americană cred ca am trecut nefiresc de rapid peste momentul 1776, dar atât.

Practic, în sistemul universitar românesc, absolventul de istorie rămâne cu pete albe în ceea ce privește istoria altor continente. Pun acest neajuns pe lipsa de competențe specifice a cadrelor universitare… dar nu asta este subiectul discuției noastre. Gândindu-mă că războiul de secesiune este cunoscut de români din romanul “Pe aripile vântului” și din ecranizarea acestuia, am considerat oportun să discutam un pic despre acest conflict îndepărtat. Și, bineînțeles, vom începe cu cauzele…

Subiectul este unul extrem de dezbătut de istoriografia americană, creându-se adevărate tradiții istoriografice în analiza cauzelor. Perspectiva tradițională, care invocă percepția asupra conflictului a contemporanilor, afirmă ca principala cauză a războiului a fost sclavia. Această perspectivă, care a beneficiat de o puternică susținere din partea istoricilor, trebuie nuanțată în raport cu accepțiunea actual asupra fenomenului “sclaviei”, relatează athenian-legacy.com

În 1860 puțini americani ar fi acreditat ideea egalității rasiale dintre albi și africani. Superioritatea rasei albe era un principiu firesc în epocă, orice altă opinie fiind considerată cel puțin extravagantă, ca să folosesc un eufemism.

Abraham Lincoln însuși, un susținător îndârjit al eliberării sclavilor, era un rasist sadea, în accepțiunea modernă a termenului. De asemenea, membri ai cabinetului de Război nordist au fost proprietari de sclavi pe toată durata conflictului. Așadar, diferențele de percepție între susținătorii nordului și cei ai sudului erau minime din acest punct de vedere. Se poate afirma, “off the record”, că perspectiva nordistă asupra sclavilor era una condescendentă. Trebuie totuși amintit că de multe ori, în timpul războiului, Lincoln s-a prevalat de principiul egalității între oameni, statuat de Constituția americană.

Tabăra confederată (sudistă), prin vocea președintelui Jefferson Davis, a contrazis această perspectivă. Mulți sudiști au considerat că luptă pentru drepturile lor cetățenești, pentru dreptul lor de a obține suveranitatea statală. Președintele Davis nota:

“Ne-am luptat pentru apărarea unui drept moștenit, inalienabil… acela de a se retrage dintr-o uniune în care, în calitate de comunități suverane, intraseră voluntar… Existența servituții africane nu era în niciun caz cauza conflictului, ci doar un incident”.

Astfel că, mulți sudiști au perceput conflictul ca o luptă pentru apărarea drepturilor lor cetățenești. Viziunea istoriografică care a avut ca argument pivotal sclavia a fost dominantă până la începutul secolului XX, când s-a afirmat o nouă școală istoriografică – cea progresistă.

Progresiștii argumentează că nu sclavia, sistem care coexistase pentru o perioadă bună de timp cu principiile Constituției americane, a fost cauza principal a conflictului ci mai degrabă disensiunile economice, între un sistem agrar, susținut de o forță de muncă extrem de ieftină și ambițiile industriale ale nordului. Școala progresistă indică ca principal conflict disensiunea economică, comercială (pe taxe, tarife, etc). Au fost destui cei care au susținut această viziune care, pe lângă dimensiunea principială (conservarea drepturilor cetățenilor din sud), consacra și o dimensiune tradițională, ce ținea de conservarea unui mod de viață.

La începutul anilor ’70 a ieșit la rampă o nouă școală istoriografică, care nega ambele teze exprimate până în acel moment. Așadar, nu sclavia și nici disensiunile economice nu au fost cauzele… de fapt, nu au existat cauze, susțin revizioniștii. Aceștia considera ca războiul civil a fost unul redundant, inflamat de radicalii ambelor părți (aboliționiștii agresivi din nord și retrograzii secesioniști din sud). Școala revizionistă consideră că sclavia nu putea fi o miză reală a conflictului deoarece anacronismul ei ar fi făcut-o să dispară de la sine, în viitor și că liderii din Sud și cei din Nord ar fi putut evita conflictul, dacă ar fi reușit să dialogheze mai mult.

Trebuie menționat că, în prezent, se observă un reviriment al teoriei clasice (sclavia, cauza a conflictului) și pe fondul dispariției exponenților școlilor progresiste și revizioniste. Ca o perspectivă personală, sclavia, coroborată cu o serie de frustrări acumulate în timp între cele două părți, sunt argumente solide ale declanșării conflictului.

Sistemul socio-economic sudist a început, odată cu intrarea în epoca industrial, să decadă. A devenit productiv și demografic inferior Nordului… și a început să decadă în plan politic, plan dominat în prima jumătate a secolului XIX. De asemenea, marii cultivatori din sud manifestau un oarecare dispreț pentru noii îmbogățiți din nord. Așadar, nu o cauză ci un cumul de cauze a stat la baza conflictului.