Autor 23367 vizualizări


De-a lungul timpului, multe activităţi au fost interzise pe teritoriul Marii Britanii. Raţionamentul din spatele interdicţiilor a avut rare ori sens, în majoritatea cazurilor motivele fiind absurde, de-a dreptul prosteşti în timpurile noastre.

Fotbalul

Fotbalul este un sport iubit de milioane de oameni, dar nu şi de regele Eduard al II-lea şi alţi succesori de ai săi. În secolul al XIV-lea, Eduard al II-lea a interzis fotbalul pentru că distrăgea oamenii de la activităţi adecvate pentru Anglia medievală, cum ar fi trasul cu arcul. Luând în considerare faptul că regele se pregătea de război cu Scoţia, interzicerea fotbalului este de înţeles. Oricum, în acea vreme, fotbalul nu era organizat ca acum. Era într-adevăr jucat de două echipe adverse, dar acele echipe puteau fi formate şi din sute de oameni, chiar un oraş întreg. De asemenea, şi regele Eduard al III-lea a interzis fotbalul, având în vedere că ciuma neagră îi afectase armata. Fotbalul a mai fost interzis şi in secolul al XVII-lea, în Manchester, pentru că jucătorii spărgeau prea multe geamuri.

Vânzarea vinului în sticlă

Inventarea cuptorului cu cărbune în secolul al XVII-lea a permis fabricarea unei sticle mai groase. Acest lucru a permis ca vinul să nu mai fie depozitat în vase de lut, ci în sticle. Dar odată cu aceasta a apărut o problemă:cum nu exista o măsură standard pentru o sticlă cu vin, sticlele şi vinul din interior aveau volume variate. În unele zone, o sticlă cu vin putea conţine 600 de mililitri, pe când în altele putea conţine 800 de mililitri. Aceste diferenţe se produceau din cauza sticlarilor, care aveau o capacitate pulmonară diferită:cu cât sticlarul putea sufla mai tare, cu atât sticla era mai mare. Aşa că vânzarea vinului devenea o problemă, întrucât pentru cumpărători era imposibil de ştiut cât vin cumpără. Fapt pentru care în multe ţări, inclusiv Anglia, au fost emisă o lege prin care era interzisă vânzarea vinului în sticle. Monarhia engleză a ridicat mai târziu restricţia. Măsura standard pentru o sticlă cu vin a fost stabilită la 750 de mililitri, şi a fost adoptată treptat pe tot teritoriul Europei, Statelor Unite şi Canadei.

Conducerea unui vehicul doar de o persoană

Unul dintre principalele defecte ale primelor reguli de trafic a fost incoerenţa. Ele variau de la oraş la oraş, de la stradă la stradă, şi în unele cazuri, de la maşină la maşină. Neconsecvenţa şi complexitatea regulilor mai mult cauzau accidentele, decât să le prevină. Legea „Locomotiva pe şosea”, introdusă de către Parlamentul britanic în 1861, era menită să standardizeze toate legile pentru vehicule. A fost revizuită mai târziu, când s-a hotărât că toate vehiculele trebuie să fie conduse de către trei oameni:un şofer, un om care aproviziona motorul cu cărbuni, pentru că cele alimentate cu gaz erau încă în stadiu de dezvoltare în perioada anilor 1860) şi încă un om care trebuia să ţină un steag roşu şi o lanternă. Cel din urmă trebuia să însoţească vehiculul pe jos, pentru a avertiza alte maşini sau pietoni. În acelaşi timp, obliga indirect maşina pe care o însoţea să meargă mult mai încet. Legea Steagului Roşu a rămas în vigoare până în 1896.

Crăciunul

Deşi poate părea ciudat, Crăciunul a fost interzis în Anglia, dar şi în partea nord-estică a Statelor Unite, cunoscută ca Noua Anglie. Lordul Protector al Angliei, Oliver Cromwell, a interzis sărbătoarea în perioada anilor 1644-1660 deoarece credea că tradiţiile de iarnă specifice Crăciunului erau insulte la adresa lui Dumnezeu, şi totodată păcate. Sărbătorirea Crăciunului, dar şi consumul alimentelor specifice sărbătorii erau considerate infracţiuni. Legi similare au fost date şi în coloniile puritane din America, unde cu o zi înainte de Crăciun, oameni plătiţi strigau pe străzi „Nu Crăciunului!” Legea a rămas valabilă încă 20 de ani, timp în care oamenii sărbătoreau pe ascuns Crăciunul. Când monarhia britanică a revenit la putere în 1660, toate legile date după 1642, inclusiv cea a sărbătorilor de iarnă, au fost abolite.

Curăţarea covoarelor în stradă

În anul 1847, poliţia emis o clauză prin care orice îşi scutura sau bătea covorul, preşul sau pătura pe stradă era pasibil de o amendă în valoare de 200 de lire sau închisoare de până la 14 zile. Singura excepţie era covorul de la uşă, care trebuia să fie curăţat până la 8 dimineaţa. De asemenea, a fost interzis jocul cu zmee, dar şi orice alt obiect de acest tip, în vreme de ploaie sau zăpadă.  Locuitorii oraşelor nu aveau voie să arunce pe strădă nimic altceva înafară de zăpadă sau nisip. Era ilegal ca un coş să ia foc, cu toate că nimeni nu şi-ar fi dorit acest lucru şi ar fi fost un accident.

Dreptul la lumină

Dreptul la lumină este o problemă controversată a Angliei, încă din anul 1832. Legea spune că dacă o casă a avut parte de lumină naturală timp de 20 de ani, un vecin care deţine un teren sau o clădire în apropierea casei respective nu are dreptul să construiască ceva care ar putea obstrucţiona lumina. Regula unghiului de 45 de grade a fost o lege care şi-a dorit să împace ambele părţi. Din dreptul geamului afectat se trasa un unghi de 45 de grade spre clădirea nou construită. Dacă depăşea linia, casa încălca dreptul la lumină, şi conform legii trebuia demolată parţial sau în întregime. De curând legea a fost revizuită, dar în mare parte a rămas în vigoare.

Cafenele

În 1675, regele Carol al II-lea al Angliei a emis o proclamaţie prin care trecea în ilegalitate existenţa cafenelelor. Conform regelui, existau prea mulţi oameni care îşi petreceau marea parte a zilei în cafenele, nefăcând altceva decât să bârfească şi să răspândescă calomnii despre guvern. Însă regele nu s-a oprit aici. prin aceeaşi lege a interzis vânzarea cafelei, ciocolatei, şerbetului, şi ceaiului în orice magazin, cafenea sau restaurant. În acele timpuri, cafenelele erau punctul de unde porneau bârfele. Activitatea preferată a oamenilor era să stea la o cafea şi să facă politică. Legea însă nu a fost aprobată, având în vedere că mulţi dintre miniştri regelui erau iubitori de cafea.

Cartoful

În timpurile vechi, cartofului îi erau atribuite tot felul de superstiţii, şi era catalogat ca fiind otrăvitor, ciudat, şi chiar simbol al forţelor răului. În Franţa se considera că el este cauza apariţiei leprei, sifilisului, narcozei, morţii premature, impotenţei. În Besancon, Franţa, era ilegală creşterea cartofilor. Între timp, cartoful a fost dus la curtea regală a Angliei de către exploratorul Sir Walter Raleigh. La o petrecere, regina Elisabeta I a dorit ca în meniu să fie şi renegata legumă a francezilor. Din nefericire, bucătarii au folosit frunzele şi tulpinele, care sunt otrăvitoare. Toţi invitaţii au fost intoxicaţi, şi astfel cartoful a fost interzis la palat.

Lebede

Monarhia britanică deţine toate lebedele mute din apele regatului mulţumită unei legi adoptate în secolul al XII-lea, care interzicea oamenilor să aibă în posesie lebede sau să le mănânce. Având în vedere că actuala monarhie nu mai mănâncă lebede, aceasta doar deţine şi protejează animalele, în special cele de pe râul Tamisa şi afluenţii acestuia. În fiecare vară, casa regală face un recesământ al lebedelor, le marchează şi le verifică starea de sănătate.