Autor 8329 vizualizări


Perioada anilor interbelici va rămâne in istoria Capitalei ca o veritabilă vârsta de aur, reflectata in mii de pagini de jurnal, fotografii, picturi, filme etc. Societatea romaneasca isi indeplinise visul de generatii a reintregirii teritoriale si isi arăta un mare apetit spre nou şi modern. Acum se întalnesc cel mai bine tradiţia şi modernitatea, vechiul şi noul, inovaţia şi conservatorismul.

Am sa fac o scurtă prezentare a Bucurestiului de altă dată.Un Bucureşti mai frumos şi mai interesant decat cel de astăzi după parerea mea.

În primul rând să începem cu cofetăriile din acea perioadă.Singura care a rezistat până in zilele noastre este Casa Capşa.Cofetăriile de lux de pe Calea Victoriei erau Capşa, Fialkovsky şi Giovanni.

Obiceiul era ca toată lumea din elită să vină vara să ia îngheţată la Capşa.Cucoanele stăteau in trăsuri înşirate de-a lungul trotuarului şi erau servite acolo iar la mese stăteau tinerii civili sau ofiţerii care admirau acea expoziţie de femei tinere.

Mai existau câteva cofetării cunoscute dar acestea erau de clasa a II-a şi a III-a.Existau în strada Carol cofetăriile Iorgu Constantinescu şi Pascu.În Zlătari aveam cofetăria Baltador iar în episcopie cofetăriile Tănăsescu şi Rădulescu.

Cafenelele erau şi ele multe.Cea mai frecventată era Cafeneaua Fialkovsky.Aici se făcea marea politică a zilei, aici veneau toţi liberalii, aici se punea ţara la cale. Cafeneaua cu doua mese de biliard si cu o altă sală in fund, unde se jucau table si domino era alăturată cofetăriei.

La bufet trona şeful cofetar dl. Ilie, iar marcher era un grec extrem de înalt, cam bătrân dar care era cunoscut de toţi bucureştenii.

O cafenea extrem de căutată de studenţi, funcţionari, tineret în genere era cafeneaua Fieschi din Şelari.

Pe strada Stavropoleos se afla o cafenea micuţă cu biliard cu doar două mese pentru consumaţie.Cafeneaua aparţinea unui evreu şi purta numele ‘’La Iancu’’ . Acest Iancu avea si o fata draguţa care servea si se spunea că elevii mergeau aici pentru ca să îi facă curte fetei.

O altă cafenea frecventată de lumea bună a societaţii era cafeneaua Briol din Pasajul Român, mai târziu cafeneaua Cazes.La Briol se juca biliard fiindcă era o cafenea dupa modelul francez si avea 7 mese de biliard.Pe lânga biliard aici se mai juca şi cărţi.

Este de observat că cele mai multe cafenele erau ţinute de germani si greci.Românii nu excelau la acest capitol.

Teatrele erau si ele o atracţie.În Bucuresti, la început nu erau iarna decât două teatre româneşti:Teatrul Naţional şi sala Bossel dar şi opera italiană.

Teatrul Naţional îi era inchiriat lui Pascaly deoarece Societatea Dramatică nu exista încă.Pascaly juca melodramele sale sforăitoare dar publicului îi placea genul.

La sala Bossel juca Matei Millo cu un repertoriu de comedii.Avea urmatoarele piese:Lipitorile satelor, Avarul lui Moliere, Nunta lui Figaro, Paraponisiţii.

Matei Millo era si un educator prin teatru, el era dintre acei boieri moldoveni care în epoca redeşteptării naţionale au fondat teatrul românesc.

Vara, Bucureştiul nu avea spectacole.Elita mergea la moşii, la Paris, la băile din Ungaria.Valea Prahovei însa nu era extrem de frecventată.Cei care rămâneau în Bucureşti mergeau la Grădinile Stavri şi Raşca dacă era din lumea bună sau la Giafierul, Grădina cu cai daca era de mâna a II – a.

Herăstrăul era grădina de predilecţie a bucureştenilor.

Un alt loc relaxant era Moara cu iaz de la Floreasca.Aici se găseau cei mai buni raci din tot Bucureştiul.Si vinul era foarte bun aici.

Iarna prindea Bucurestiul în nămeţi.Una din plăcerile iernii ale bucurestenilor era plimbatul cu sania.Pe lânga săniile birjereşti erau foarte multe sănii particulare toate extrem de luxoase.Această plimbare cu sania sub ninsoarea deasă era una din voluptăţile epocii.

Iarna se mai desfaşura în Bucureşti si balul mascat.Primul bal mascat din Bucureşti se ţinea la sala Bossel.

Petrecerile bucureştene erau şi ele nedespărţite de lăutari care erau oaspeţi iubitori ai tuturor chefurilor.Câţiva din lăutarii epocii:Angheluş, Pădureanu bătrânul, Ionică Dinicu, tatăl lui Grigoraş Dinicu, Ochi Albi bătrânul, Pădureanu surdul care cânta la berăria Strobel.

Alături de lăutari erau si violonişti străini.Mai intâi Wiest care era o figură foarte populară a epocii.El a fost cel mai popular violonist pe care l-a avut Bucureştiul.Mai târziu au venit fraţii Schipek, doi violonişti foarte valoroşi.

Bucureştiul a fost un oraş cu foarte multe biserici.Pe Calea Victoriei au fost dărâmate trei biserici:Biserica Măgureanu, Biserica Sf. Ion, Biserica Sărindar.Biserica Zlătari a fost şi ea cu totul renovată.

Aş vrea să închei această călătorie imaginară prin Bucureştiul vechi cu unul din tipurile bucureştene specifice epocii.Acesta ar fi Cilibi Moise care era vânzător evreu de mărunţisuri.Ca orice vânzător ambulant nu avea un loc stabil de vânzare.Iată cateva exemple de cum işi făcea el reclamă articolelor pe care dorea să le vândă:‘’Doi lei perechea de mănuşi!În altă parte daţi 4 lei şi se rup în două săptămâni!La mine daţi doi lei şi le luaţi rupte gata!’’ sau:‘’ Un leu ciorapul, un leu ciorapul!Pe al doilea îl dau gratis!’’

Cam asta a fost scurta călătorie pe care am vrut sa o parcugem prin Bucureştiul vechi, prin Bucureştiul de altă dată…

Bibliografie:

Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altă dată, Ed. Eminescu, 1987