Autor 7960 vizualizări


În istoria Germaniei naziste, ziua de 30 iunie 1934 ocupă un loc important:ea reprezintă începutul primei mari operațiuni de epurare a adversarilor Partidului Nazist. Inițiată de Adolf Hitler, această operațiune a fost direcționată, în principal, împotriva organizației paramilitare naziste SA (Sturmabteilungen), însă naziștii au profitat de ocazie pentru a-și înlătura și alți adversari politici. Cunoscută drept Noaptea Cuțitelor Lungisau Operațiunea Pasărea Colibri, această operațiune criminală a cimentat înțelegerea dintre regimul nazist și armata germană (Reichswehr), care i-a permis lui Hitler să se autoproclame Führerși să revendice puterea absolută în stat.

SA-ul s-a transformat în victimă a Partidului Nazist deoarece, în doar câțiva ani, organizația ajunsese la un număr de 3 milioane de membri, devenind astfel o importanță forță în stat. Condusă de un vechi apropiat de-ai lui Hitler, Ernst Röhm, SA-ul a reușit să depășească în forță armata germană, care era limitată la un număr de 100.000 de soldați prin tratatul de la Versailles. Astfel, începând cu anii '30, mai ales după ascensiunea lui Hitler în funcția de Cancelar, liderii politicii ai țării – inclusiv președintele Hindenburg și cancelarul von Papen – s-au arătat îngrijorați de forța SA-ului. În același timp, organizația a început să deranjeze inclusiv conducerea Partidului Nazist, pe care, de altfel, o sprijinise fidel în drumul său către putere. SA-ul, prin vocea lui Röhm, dorea să i se permită să ducă la bun sfârșit revoluția nazistă începută (în opinia sa, latura naționalistă fusese îndeplinită, însă cea socialistă încă nu), acțiune cu care Hitler – care nu dorea să-și înstrăineze sprijinul elitei naționaliste tradiționale – nu era de acord. În timp ce conducerea SA dorea eliminarea elitelor tradiționale din funcțiile de putere pentru a le prelua pozițiile, conducerea Partidului Nazist (și a SS-ului, formațiune a SA) a înțeles că, pentru a-și consolida regimul, trebuie să colaboreze cu vechea elită.

Pe măsură ce tensiunile dintre SA și liderii NSDAP cresc, coaliția nazistă-naționalistă risca să-și piardă poziția. Apoi, ambiția liderilor SA de a înlocui armata profesională cu o Armată a Poporului (și, mai mult decât atât, de a înlocui complet corpul ofițeresc al Reichswehr-ului) a fost percepută drept o amenințare directă la adresa regimului nazist. Nu e de mirare, așadar, că liderii armatei au început să ceară eliminarea SA-ului drept condiție pentru a permite guvernului nazist să rămână la putere. În același timp, Röhm și cei mai importanți comandanți din SA și-au pierdut încrederea în ceilalți lideri naziști, inclusiv în Göring (premierul Prusiei la acel moment), Rudolf Hess (liderul adjung al Partidului), Goebbels (Ministrul Propagandei) și Himmler și Heydrich, liderii SS.

SS versus SA

Prin urmare, în sânul conducerii naziste plana o neîncredere reciprocă, periculoasă pentru stabilitatea regimului abia instalat. În aceste condiții, în primăvara anului 1934, liderii SS, Heinrich Himmler și Reinhard Heydrich, încep să comploteze împreună cu Göring în vederea eliminării lui Röhm. Ei trebuiau să-l convingă pe Hitler de necesitatea eliminării acestuia și a slăbirii forței SA. Cu acest țel în minte, la mijlocul lunii iunie 1934 au lansat zvonuri (susținute de false dovezi) potrivit cărora Röhm plănuia răsturnarea regimului. Între timp, președintele Hindenburg, împreună cu liderii Armatei și partenerii de coaliție ai lui Hitler, inclusiv vice-cancelarul von Papen, au lansat avertismente privind radicalizarea crescândă a regimului nazist:dacă „elementele revoluționare” ale regimului nu erau controlate, liderii Armatei amenințau să răstoarne guvernul Hitler și să proclame legea marțială.

E de reținut că, în ciuda retoricii radicale, nici Röhm, nici principalii comandanți ai SA nu au avut niciodată în plan să preia puterea în Germania.

Datorită relației apropiate pe care o avea cu Röhm, Hitler a tot amânat decizia de a lua măsuri împotriva SA-ului. Încercând să obțină mai mult timp, el l-a convins pe Röhm să dea ordin conducerii organizației sale să intre într-un soi de concendiu prelungit. Asta se întâmpla pe 8 iunie. Pe 17 iunie, von Papen a ținut un discurs la Universitatea Marburg în care a vorbit despre eșecul naziștilor de a păstra ordinea în stat. Astfel, parțial pentru a evita formarea unei opoziții naționaliste puternice, dar mai ales pentru a-și asigura sprijinul armatei (de care avea nevoie pentru planul de reînarmare), Hitler a luat în fnal decizia de a elimina conducerea SA-ului.

Himmler și SS-ul au fost însărcinați cu operațiunea de epurare. Pe 28 iunie, Hitler îi ordona lui Röhm să-i adune pe liderii SA la un spa din Bavaria, unde aceștia au fost surprinși în dimineața de 30 iunie de o unitate SS și transportați la o închisoare din Munchen, unde cei mai mulți dintre ei fost împușcați. Soarta lui Röhm a fost decisă ziua următoare, pe 1 iulie, când, după o scurtă ezitare, Hitler a ordonat executarea acestuia (2 iulie).

Cu ocazia operațiunii împotriva SA-ului, au fost eliminați și alți adversari politici ai partidului nazist, cu precădere din opoziția naționalistă de dreapta sau persoane care ar fi trădat mișcarea nazistă. Astfel, între 30 iunie și 2 iulie au fost uciși Röhm;generalul ReichswehrKurt von Schleicher, fostul Cancelar, și soția acestuia;General-Maiorul Kurt von Bredow, prieten și colaborator al lui von Schleicher;liderul bavarez Gustav von Kahr, care refuzase, în 1923, să sprijine puci-ul lui Hitler;Gregor Strasser, fost lider nazist care, în 1932, încercase să încheie o înțelegere electorală cu Cancelarul von Schleicher pentru a bloca ascensiunea lui Hitler. Inclusiv Franz von Papen a fost vizat, dar a reușit să scape cu viață. În total, au fost identificate 85 de victime ale operațiunii, însă numărul total este estimat la 150-200 de persoane.  În plus, alte câteva sute de persoane au fost arestate.

Pe 3 iulie, guvernul a adoptat o lege prin care legaliza practic crimele, justificându-le drept acțiuni de urgență pentru salvarea țării. Astfel, adresându-se parlamentului în data de 13 iulie, Hitler a explicat că, în calitate de conducător al Germaniei, și-a exercitat puterea împotriva unor indivizi care amenințaseră existența națiunii. Ulterior, Goebbels s-a folosit de pârghiile ministerului propagandei pentru a prezenta operațiunea drept un efort de eliminare a trădătorilor care plănuiau răsturnarea guvernului și, implicit, aruncarea Germaniei într-un haos politic. În același timp, justificând crimele, liderii naziști au făcut aluzii și la orientarea homosexuală a lui Röhm, susținând că acesta sumbinase fibra morală a mișcării naziste, punând în pericol securitatea națională. Prin urmare, eliminarea lui Röhm a servit și drept pretext pentru întârirea persecuției împotriva homosexualilor.

Consecințele pe termen lung ale epurării

Eliminarea conducerii SA a avut mai multe efecte importante pe termen lung. Mai întâi, ea a cimentat alianța dintre Hitler și Armată (încă independentă, aflată sub comanda președintelui), care va rămâne la fel de solidă până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În schimbul eliminării amenințării reprezentate de SA, liderii armatei l-au sprijinit pe Hitler când acesta s-a autoproclamat Führer, în august 1934, la mai puțin de trei săptămâni după moartea președintelui Hindenburg. Așadar, pe 20 august 1934, liderii militari depuneau jurământ personal față de Hitler, considerat simbol al destinului națiunii germane.

Foto:Ernst Röhm

În al doilea rând, SS-ul a avut mult de câștigat de pe urma epurărilor. Ca răsplată pentru loialitate și pentru rolul jucat în operațiune, Hitler a transformat SS-ul în organizație independentă. Prin asta, Himmler a câștigat o relație mai apropiată cu Hitler, iar organizația sa și-a putut îndeplini țelul de a asuma controlul asupra poliției germane și de a-și întâri poziția în stat.

În al treilea rând, eliminarea lui Röhm a pus capăt rolului SA ca jucător politic în regimul nazist. Deși nu a fost desființată, ea a rămas în continuare o organizație cu numeroși membri și a fost implicată în mai multe acțiuni de violență ale regimului, inclusiv în Noaptea de Cristal din 1938 sau în crimele din Polonia ocupată și Uniunea Sovietică, după începutul războiului în Est, SA-ul nu și-a recuperat niciodată forța politică în sistem.

În fine, crimele din 30 iunie – 2 iulie au reprezentat un punct de cotitură important pentru regimul nazist, care a arătat că este dispus să calce mult în afara legii și normelor societății pentru a-și păstra puterea (în numele așa-zisei supraviețuri a națiunii germane). Și, foarte important, au fost persoane care și-au dat seama de acest lucru:în octombrie 1943, în faimosul discurs de la Poznan, în fața generalilor SS, Himmler a vorbit despre așa-zisa Soluție Finală și, deschizând subiectul, s-a referit explicit la rolul SS în epurarea din 1934 ca dovadă a devotamentului organizației sale de a face tot ceea ce Hitler considera necesar:„Doresc să vă vorbesc, cu sinceritate totală, despre un capitol dificil. Ar trebui să putem vorbi despre asta între noi destul de liber, dar nu vom vorbi niciodată în public. Pe cât de puțin am ezitat în 30 iunie 1934 să ducem la bun sfârșit sarcina ce ne-a fost dată și de a-i pune pe tovarășii rătăcitori la zid și de a-i împușca, pe atât de puțin am vorbit despre asta atunci și [pe atât de puțin] vom vorbi în viitor... Fiecare dintre noi s-a cutremurat;cu toate acestea, fiecare dintre noi a înțeles clar că o va face și data viitoare dacă i se va ordona și dacă este necesar. Mă refer aici la evacuarea evreilor, la exterminarea poporului evreiesc.”