Autor 2113 vizualizări


Cartierul Garii de Nord si mai ales zona Pietei Matache era locuita de multi, multi oameni pasnici si gospodari. Vecinul nostru din strada Cameliei, domnul Petrescu, grefier cu renume la Tribunalul Mare, aproape seara de seara uda cu furturnul strada în fata casei, pentru a mai racori un pic atmosfera verii.

Daca nu uda strada îsi peria hainele si încaltamintea folosita la tribunal sau trebaluia prin curte, mai ales îngrijind florile aflate spre strada.
Eram la începutul lunii iunie si priveam din poarta casei noastre cum îsi desfasura activitatea de gospodar domnul Petrescu, când ma zareste si îmi spune sa-i comunic tatalui meu, ca are sa-i spuna ceva, ca între vecini.
Tatal meu nu s-a lasat prea mult si a trecut strada la vecinul nostru care tocmai strângea furtunul cu care udase pietrele cubice ce formau pavajul strazii.
-Domnule Nicolae, am trei bilete la serbarea tineretului din 8 iunie. Eu nu pot merge fiindca sunt ocupat pâna peste cap la tribunal, iar copiii mei sunt plecati.
-Cu mare placere, zise tatal meu, o sa merg fiindca am si eu strajeri în familie si doar asta este serbarea lor.
În ziare puteai citi, cum ar fi ziarul UNIVERSULdin sâmbata 6 iunie 1936, despre desfasurarea "ZILEI TINERETULUI", 8 IUNIE, care facea parte din programul pentru "Aniversarea RESTAURATIEI"!?.
(La vârsta mea, de aproape 11 ani, nu pricepeam ce importanta are aceasta restauratie).
Cum se va desfasura serbarea zilei tineretului puteai afla tot din ziarul UNIVERSUL, din 6 iunie 1936, ca în jurul orelor 9 se va suna din goarne si buciume, iar Regele Carol al II-lea va trece în revista tineretul (strajeri si cercetasi) dupa ce mai întâi va primi un raport din partea comandantului parazii de atunci.
 
Deci, în ziua de 8 iunie 1936 ne aflam pe Câmpul Cotrocenilor, aproximativ pe locul unde functioneaza astazi Fabrica de confectii APACA, într-o tribuna foarte mare cât un bloc cu 4 sau 5 etaje, frumos garnisita si cautam de zor sa ne instalam dupa locurile stabilite în biletele de intrare. Din câte îmi mai amintesc noi eram instalati sus de tot, în tribuna marcata cu litera "J".(Am pastrat multi ani biletele si o editie speciala a unui ziar, dar s-au pierdut în timpul evenimentelor din razboi).
Începusem sa-mi pierd rabdarea ca nu mai începea odata serbarea.
Pe platoul din fata tribunelor, copiii, baieti si fete, erau aliniati în grupuri mari si eram încântat de albul camasilor tinerilor strajeri de pe platoul mare ca un teren de fotbal.

Din când în când se auzeau urale în întâmpinarea  guvernantilor sau a oaspetilor de peste hotare, care se instalau la tribuna oficiala.
A sosit si regele CAROL al II-lea, îmbracat în costum de strajer si însotit de uralele de pe teren sau tribune în acompaniamentul megafoanelor ce contribuiau la marirea larmei.
La un moment dat s-a observat o agitatie în zona tribunei oficiale, unde doua mici peluze / tribune foarte mici aflate spre intrarea în platoul Cotrocenilor / s-au prabusit sub greutatea ocupantilor spectatori, dar ca prin minune nu au fost victime ci numai câtiva raniti.
Regele Carol al II-lea trecea în revista grupurile de copii ce ocupau vastul platou, iar publicul ovationa.
Dupa un scurt timp, când Regele a ajuns pe la mijlocul terenului, TRIBUNA I a disparut din imagine într-un vaiet sinistru si prelungit.  
Din acest moment s-a ales praful si de tribuna, si de serbare, si în locul ei s-a instalat pe tot platoul panica generala.

Tipetele oamenilor aflati sub imensa gramada de scânduri a fostei TRIBUNE I si din celelalte ramase si pline de mii de oameni erau amplificate demegafoanele din teren. Probabil ca organizatorii serbarii tineretului credeau ca spectatorii din tribune precum si micii artisti din teren se vor linisti la auzul îndemnurilor...
-Nici vorba.
Noi, care eram instalati la cota cea mai înalta a tribunei (la circa 15 metri deasupra solului) am parasit instantaneu locurile, cu graba si cu încercarea ca sa ajungem cât mai repede cu picioarele pe pamânt.
Simteam cum sub noi tribuna se clatina ca un vapor pe valurile marii. Mama mea plângea si se împiedica de fiecare treapta.
Am sprijinit-o, tremurând si noi de teama ca ne vom plavali, cu întreaga omenire panicata, în prapastia de sub noi, asa cum s-au prabusit cei din Tribuna I, alaturata, cazând cu gramada unii peste altii si îngropati sub maldarul de scânduri si pânza sfâsiata.
Cu chiu, cu vai, am reusit sa ajungem la sol, dar speriati si dezorientati.
Spre casa am mers pe jos, nefiind nici un mijloc de transport.
Am trecut pe lânga mormanul de scânduri al fostei tribune îndrumati de oamenii de ordine, unde se mai auzeau vaietele nefericitilor care au avut bilete în aceasta sandrama.
Colo o femeie lesinata, probabil sotul îi acorda îngrijiri, dincolo câtiva raniti de scândurile rupte, mai încolo doi brancardieri trasportau un ranit cu targa spre o masina, un spectator îsi pierduse copilul în învalmasala si îl cauta disperat si multe alte aspecte tragice.
Megafoanele mareau larma, fara nici un efect, în rândul multimii stapânite de panica.
Cu greu am ajuns în drumul spre statuia Leului, am coborât panta pe lânga Gradina Botanica, ajungând la Podul Cotroceni.
Am apreciat ca au trecut peste trei sferturi de ora si, traversând Calea Plevnei, iata-ne ajunsi în dreptul Bisericii Malmaison unde de nevoie ne-am închinat ca am scapat numai cu spaima.
Când am ajuns la statuia lui Dinicu Golescu-dupa o ora cu aproximatie-de necrezut! Niste copii distribuitori de ziare tipau în gura mare:
-EDITIE SPECIALA. EDITIE SPECIALA. CATASTROFA DIN COTROCENI.
Cetateni, printre care si noi aproape ca am smuls un exemplar si din scurtul text scris cu litere foarte mari/ din câte îmi mai amintesc/ aflai ca la sarbatorirea zilei tineretului, din 8 iunie, s-au prabusit o peluza si o tribuna în urma carui eveniment "sunt trei morti si peste 100 de raniti".
(Ulterior, numarul ranitilor a fost estimat în presa de la 150 la circa 600, internati în peste 15 spitale din Bucuresti).