25 de ani de existență a gambling ului online jpeg

25 de ani de existență a gambling-ului online

Autor: Redacția

 Încă din antichitate, jocurile de noroc au făcut parte din viața oamenilor, iar progresul tehnologiei și-a pus amprenta și în acest sector, astfel că, la începutul anilor 90’ s-a putut vorbi pentru prima oară de gambling online. În cele ce urmează, veți afla cum a apărut prima platformă de jocuri online, dar și cum a evoluat acest sector în cei 25 de ani de existență.

 Începuturile

 În anul 1994, Antigua și Barbuda, țară insulară localizată în estul Mării Caraibelor, a devenit, grație adoptării ,,Free Trade & Processing Act’’, prima din istorie care a oferit cazinourilor posibilitatea legală de a-și muta business-ul în mediul online. Tot în aceeași perioadă, a fost fondată și compania dezvoltatoare de software Microgaming, cea care avea să pună la punct primul casino online complet funcțional, The Gaming Club.

 Remarcabil este faptul că această companie, Microgaming, s-a transformat rapid dintr-un pionier al acestui sector în cea mai mare companie dezvoltatoare de conținut pentru casino, numărându-se și în prezent printre marii jucători de pe piața de gambling internațională.

 Dacă la vremea respectivă, cele mai multe cazinouri online aveau în ofertă jocuri produse de Microgaming, în prezent compania se poate lăuda cu nu mai puțin de 850 de jocuri de casino diferite, dintre care în jur de 350 funcționează și pe dispozitivele mobile. Majoritatea dintre acestea sunt pacanele online (Avalon, Thunderstruck, Game of Thrones, Jurassic World etc), însă în ,,vitrina’’ companiei există și mese electronice de ruletă, blackjack, zaruri, baccarat, jocuri de tip video-poker și altele.

 Un an mai târziu, în 1995, apărea pe piață un alt jucător important, CryptoLogic, companie specializată în tranzacții financiare ce foloseau internetul. Pe lângă faptul că au revoluționat piața de tranzacții financiare online, cei de la CryptoLogic au lansat propriul cazino online, intitulat InterCasino - unul din cele mai vechi din acest domeniu, ce funcționează și astăzi.

 1996 este și el un an de referință în istoria jocurilor de noroc, fiind anul în care a fost lansat pe piață Intertops, operator la care au fost plasate primele pariuri online. Imediat după această perioadă, o bună parte din casele de pariuri offline și-au creat rapid site-uri proprii, iar în scurt timp concurența era deja acerbă, drept pentru care, la fel ca în cazul cazinourilor, operatorii au început să se întreacă în bonusuri, pariuri gratuite, cote mărite și alte promoții, în scopul atragerii de noi clienți.

 Dezvoltarea industriei de gambling

 Ajutată de progresul tehnologiei și, evident, de răspândirea internetului pe tot globul pământesc, piața de gambling online a intrat pe o pantă ascendentă, cazinourile online devenind foarte populare în rândul amatorilor de jocuri de noroc, care, de-acum, nu mai erau nevoiți să facă drumuri (mai lungi sau mai scurte, de la caz la caz) către sălile de joc fizice.

 Datorită numărului mare de operatori online apăruți, calitatea jocurilor s-a îmbunătățit în permanență, iar oferta s-a diversificat. Au apărut sloturile tematice, cele cu jackpot progresiv dar și jocurile multiplayer. Mai mult decât atât, mesele de ruletă sau blackjack cu dealeri live nu mai sunt de mult o noutate, astfel că mesele electronice clasice de acest gen sunt deja pe cale de dispariție, tot mai mulți jucători preferând să vadă cum cărțile sunt împărțite și bila ruletei este învârtita chiar sub ochii lor.

 Luând în considerare posibilitățile tehnologiei, practic nelimitate, cel mai probabil, în viitorul apropiat, Realitatea Virtuală va schimba complet fața cazinourilor online, oferind jucătorilor o experiență și mai apropiată de cea trăită într-un cazino terestru.