Autor 3417 vizualizări


Ziua doi de Revoluţie în Bucureşti. Informaţia unei represiuni violente şi moartea unor manifestanţi în cursul nopţii a circulat aproape instantaneu:încă de la şapte dimineaţa, grupuri mari de muncitori se aflau pe drum spre centru. A fost momentul fugii lui Ceauşescu şi ziua în care revoluţionarii câştigau libertatea. Tot atunci, se crea Consiliul Frontului Salvării Naţionale.

A doua zi de revoluţie în Bucureşti a însemnat pentru mulţi şi momentul culminant în care Ceauşescu a fugit, în care ministrul Apărării, Vasile Milea, s-a sinucis şi în care la radio s-a strigat:„Comunismul a căzut!”.

Bucureştenii au ieşit din nou în stradă pe 22 decembrie 1989, doar că în număr mult mai mare faţă de ziua precedentă, muncitorii fiind şi ei prezenţi în centrul oraşului încă de la prima oră. La ora 9.30, ministrul Apărării, Vasile Milea, s-a sinucis. Deşi nici până astăzi nu se cunoaşte motivul clar, gestul de disperare a fost văzut ca o admitere a înfrângerii.

La presiunea masei imense de demonstranţi, forţele armate (unităţi ale armatei, miliţiei şi securităţii) au început să fraternizeze cu demonstranţii. În jurul orei 11:30, Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie.

Era momentul în care dictatorul fugea din Capitală, moment în care manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice. Cele două mişcări strategice se întâmplau în jurul orei 12.30, acesta fiind momentul-considerat simbolic-al victoriei Revoluţiei. Pasul firesc era informarea populaţiei. Informare care, odată începută, nu s-a mai oprit deloc zile întregi.

„Am învins”

La 12:51 Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluţionari, se adresează telespectatorilor, anunţând fuga dictatorului, formând cu degetele litera V (semnul victoriei). Atunci cei doi au rostit celebra frază:„Am învins!”

Este momentul limită în care Revoluţia română prin care regimul comunist urma să cadă a fost, practic, televizată. Revoluţia română începea transmisia în direct. Atunci poetul Mircea Dinescu anunţă că revoluţionarii lucrau la un program şi o proclamaţie către ţară. Dinescu făcea un apel la calm şi înţelepciune."A curs destul sânge", continua poetul.

„Nu se deschide foc în niciun fel de situaţie împotriva oamenilor” O adevărată mişcare strategică, televiziunea naţională a devenit la nivel de ore canalul de comunicare al revoluţionarilor, din studiourile ei având intervenţii dizidenţi, foşti comunişti, actori sau politicieni din filonul doi de partid. Tot la televiziunea naţională vorbeau generali şi reprezentanţi ale diverselor structuri din armată care ordonau retragerea tuturor trupelor militare din ţară, dar şi precauţie din parte soldaţilor faţă de posibile atacuri ale trupelor pro Ceauşescu.



"Toate unităţile şi subunităţile intră în cazărmi. Nu se deschide foc în niciun fel de situaţie împotriva oamenilor. Este nevoie de linişte în toată ţara", era mesajul şefului Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă.

Dar, aşa cum era de aşteptat, odată cu fuga dictatorului şi pe fondul unei isterii televizate, foarte mulţii luând cuvântul în studiourile Televiziunii, România se afla în haos.

„Era o sete de televizor. Toţi eram ca nişte bureţi”

Istoricul Dan Falcan îşi aduce aminte că senzaţia de libertate era, mai ales în primele ore şi, respectiv, în următoarele zile după fuga dictatorului, combinată cu frică, cu incertitudine. „În primul rând era o sete nemaipomenită de informaţii, o sete de televizor. Pentru noi, cele două ore cât primeam pe vremea lui Ceauşescu se transformaseră într-un program non stop. Tot timpul te uitai la televizor pentru că vedeai feţe noi, oameni noi, se schimbase totul. Era o hărmălaie. Erau informaţii de toate tipurile, unele verificate, altele mai puţin verificate. Toţi eram ca nişte bureţi, absorbeam tot. Vorbeau foarte mulţi, apăruseră foarte mulţi. Toţi se învârteau la televizor, toţi voiau să vorbească”, îşi aduce aminte istoricul Falcan.

În cursul după-amiezii zilei de 22 decembrie 1989, deja se conturaseră circa trei centre de putere. Unul era la Televiziunea Naţională unde se aflau o parte dintre revoluţionari în frunte cu Mircea Dinescu, Ion Caramitru, şi personajul cel mai important, sosit după ora 14:00, Ion Iliescu. Apoi, la sediul Comitetului Central al PCR, unde erau pe de o parte revoluţionarii pătrunşi, şi pe de altă parte grupul lui Ilie Verdeţ, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de minute a căzut, fiind huiduit de mulţime:„Fără comunism!”. Un alt pol de putere era cel în fruntea căruia se afla generalul Victor Stănculescu, din Ministerul Apărării.

Spre miezul nopţii, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul Comitetului Central unde sunt rostite cuvântări, apoi se întorc la Televiziune, iau legătura cu generalul Stănculescu, şi, în jurul 23:00, se anunţa constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Era momentul în care se năştea primul organ al puterii, din care urmau să facă parte circa 39 de oameni.

Controversele zilei 22 decembrie 1989

În jurul celor întâmplare în cea de-a doua zi de Revoluţie din Bucureşti s-au născut însă foarte multe controverse. În timp ce Ion Iliescu vorbeşte despre primele zile ale României democratice, revoluţionarii vorbesc de o „libertate furată”.

În cartea „În sfârşit, adevărul... Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, apărută în 2009 la editura RAO, generalul Stănculescu relatează că în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi echipa sa au venit la MApN de unde a luat legătura cu Moscova pentru a cere instrucţiuni.

„Chiar dacă au venit la conducere neo-comuniştii, ei nu au mai putut să întoarcă istoria”

Unul dintre revoluţionarii care au fost în mod direct implicaţi, Jean Ciochină, îşi aduce aminte cum toată lumea nu putea să uite momentul din 22 decembrie după-amiază, după ce a fugit Ceauşescu.

„Noi am anunţat, eu la radio şi apoi ceilalţi la televizor. Aşadar, pe stradă toată lumea era fericită, indiferent de etnie, indiferent de opţiunile şi politice şi alea sociale. Toată lumea se îmbrăţişa cu toată lumea. Atunci, pe 22, au fost vreo trei ore până să fim anunţaţi că vom fi atacaţi de USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, o unitate militară centrală de specialitate, subordonată Ministerului de Interne – nota red.) în care am fost cu adevărat liberi. Am primit şi telefoane că dacă nu plecăm din radio o să fim împuşcaţi pentru că am ocupat instituţiile vitale ale ţării, apoi, după ora 17.00 a început să se tragă. Au fost totuşi trei ore divine. Chiar dacă au venit la conducere neo-comuniştii, ei nu au mai putut să întoarcă istoria. Ei n-au vrut să facem revoluţie. Ei vroiau doar să venim în faţa Comitetului Central, să facem presiune şi ei să-l oblige pe Ceauşescu să plece. Faptul că am pătruns în Comitetul Central şi apoi am plecat la radio, faptul că am ţipat că din acel moment căzuse comunismul a fost şocul şocului. Nicăieri în Europa atunci nu a căzut comunismul, în România a căzut!”, a povestit Jean Ciochină, unul dintre revoluţionarii care au ocupat Radioul pe 22 decembrie 1989, pentru adevarul.ro.

Iliescu:„N-am dormit trei-patru nopţi la rând”

Unul dintre personajele-cheie ale Revoluţiei din 1989, Ion Iliescu, îşi aduce aminte că au existat reacţii armate ale susţinătorilor fostului regim şi că au existat cel puţin câteva nopţi de teroare care au urmat momentului fugii lui Ceauşescu:„Încă de la 18:00, când ne aflam încă în sediul fostului Comitet Central unde începusem să creionăm ideile acestea ale CFSN-ului, a început o tiradă de împuşcături în interior şi din exterior. Atunci ne-am împrăştiat. Ne-am dus, eu cu Petre Roman, cu Gelu Voican Voiculescu şi ne-am reîntâlnit la sediul MApN-ului. Apoi am discutat despre prezentarea la televiziune, în seara respectivă constituirii Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi programul în zece. Adepţii vechiului regim voiau să frâneze această reorganizare politică a societăţii noastre. În nopţile următoare, ne-am aflat sub teroare. N-am dormit trei-patru nopţi la rând”, a explicat Ion Iliescu, pentru adevarul.ro.

După 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi, numiţi generic "teorişti". În zilele ce au urmat, sute de oameni au căzut pradă focurilor trase timp de câteva zile atât pe străzile din Bucureşti, dar şi în multe oraşe din ţară. Pe străzi au patrulat militari şi voluntari. Confruntările de stradă cu inamici a căror identitate rămâne şi astăzi, cel puţin în parte, necunoscută s-au încheiat abia în prima zi de Crăciun, atunci când cuplul Ceauşescu, prins la Târgovişte, a fost executat în urma unui proces sumar judecat de un tribunal militar.

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro

""