200 de ani de la izbucnirea Războiului din 1812
Ieri, 18 iunie 2012, s-au împlinit două sute de ani de la începutul Războiului din 1812, aniversare care a trecut în mare parte neobservată. În general, acest război – supranumit în America și „al doilea război de independență” – nu se bucură de o prea mare atenție din partea istoricilor.
Istoricii americani trec cu vederea perioada de la începutul secolului al XIX-lea, concentrându-se fie pe perioada anterioară (războiul de independență), fie pe cea ulterioară (când începe dezvoltarea noului stat). Cât despre istoricii europeni, aceștia se opresc în general asupra războaielor napoleoniene și lasă deoparte acest conflict anglo-american care a fost, de fapt, o consecință directă a luptei împotriva lui Napoleon.
Războiul a părut, încă de la început, a fi o idee foarte proastă. Statele Unite ale Americii, un stat încă foarte tânăr – trecuseră doar două decenii de când cele 13 colonii formaseră un stat unitar, au declarat război Imperiului Britanic, care se afla la momentul respectiv în conflict cu Franța lui Napoleon. Americanii au ales să rămână neutri față de războiul european, dar atât Franța, cât și Marea Britanie (sau, mai bine zis, mai alesMarea Britanie) au încălcat această neutralitate. Președintele James Madison a cerut Congresului să declare război englezilor, ceea ce a și făcut, dar asta după o lungă dezbatere care nu i-a convins însă pe toți (79 au votat pentru război, 49 împotriva).
Pe 18 iunie 1812, președintele semna declarația de război – era prima oară când Statele Unite ale Americii declarau război altei țări. America avea la acel moment un număr infim de nave de război, în comparație cu cele aproximativ 500 ale englezilor (cea mai mare flotă a lumii la momentul respectiv). Armata era formată din circa 5000 de ofițeri și soldați;englezii aveau 500.000 de oameni. Cu toate acestea, Marina americană a rezistat destul de bine în fața britanicilor, însă armata a fost prost echipată și prost condusă. Americanii au rezistat însă doi ani și jumătate în conflict și au ieșit din război cu identitatea națională consolidată, demonstrând că un popor se poate conduce singur chiar și în vreme de război. La acel moment, ce se întâmpla în America părea a fi un fel de experiment ciudat. Europa era condusă de monarhi și conducători autocrați, iar tipul de guvernare din America – republica democratică – părea aproape o nebunie (mai ales după ce se întâmplase cu același tip de experiment în Franța revoluționară).
Cauzele războiului
Originile Războiului din 1812 stau de fapt în conflictul care devasta continentul european de două decenii. Războaiele napoleoniene îi obligaseră pe englezi să ia măsuri extraodinare care i-au afectat foarte mult pe americani. În decembrie 1806, Napoleon instituia blocada împotriva Marii Britanii, sperând că întreruperea comerțului îi va obliga pe englezi să accepte pacea. Toate porturile europene aflate sub control francez aveau să fie închise navelor britanice, iar navele franceze și cele neutre trebuiau să fie capturate dacă vizitau vreun port britanic înainte de a intra în porturile de pe continent. Însă englezii, având forța navală necesară, au răspuns cu propria lor blocadă.
Pentru aproape două decenii, americanii au avut de suferit din cauza conflictului de pe continent, iar blocadele instituite de francezi și englezi au adus încă și mai multe prejudicii comerțului american. În plus, englezii au luat măsuri de-a dreptul abuzive. Au interzis practic țărilor neutre să mai facă comerț în Europa fără a obține în prealabil o autorizație din partea lor și au început să oprească orice navă străină pentru percheziție, căutând „bunuri de contrabandă” (adică orice produs pe care îl declarau în mod arbitrar ca fiind ilegal) și soldați britanici care dezertaseră (mulți se înrolau în Marina americană și primeau cetățenie americană). Picătura care a umplut paharul a fost însă practica de a captura chiar cetățeni americani de pe navele capturate pentru a-i obliga să se înroleze în Marina Regală.
Toate aceste dispute s-ar fi putut rezolva și pe cale diplomatică, mai ales că nu toți americanii își doreau să intre în război împotriva englezilor, în special negustorii din Noua Anglie care depindeau de schimburile comerciale cu Anglia. Însă politicienii care erau favorabili războiului au adus în discuție și posibilitatea ca America să câștige teritoriile canadiene (crezând chiar că o invazie a Canadei va fi primită cu brațele deschise de canadieni). În plus, englezii se amestecaseră și în probleme care țineau practic de politica internă a Statelor Unite, sprijinindu-i pe indienii care se opuneau expansiunii spre vest a americanilor.
Războiul a fost purtat pe patru direcții diferite:pe mare, de-a lungul coastei de Est a Statelor Unite, de-a lungul frontierei cu Canada și de-a lungul coastei Golfului Mexic. Pe parcursul războiului, atât americanii, cât și englezii au invadat teritoriile adversarului, însă aceste invazii nu au reprezentat decât succese temporare, astfel că după încheierea tratatului de pace nu au avut loc schimbări teritoriale.
Până în 1814, niciuna dintre părți nu se afirmase în mod clar ca victorioasă;în plus, principalele motive care duseseră la război dispăruseră. Astfel, S.U.A. și Marea Britanie și-au trimis delegații la Gent, în Belgia, pentru a negocia tratatul de pace. Negocierile încep în august 1814, iar tratatul a fost semnat pe 24 decembrie (el avea însă să ajungă în America pentru ratificare abia în februarie, astfel că, între timp, au mai avut loc lupte). Istoricii sunt, în general, de acord că niciuna dintre părțile aflate în conflict nu a ieșit câștigătoare din acest război, tratatul de la Gent punând capăt unui conflict care nu-și mai avea rostul . Nu au avut loc pierderi teritoriale de nicio parte, iar pacea negociată de bună voie de ambele părți a făcut ca, după 1814, relațiile dintre Marea Britanie și America să se dezvolte armonios și profitabil pentru ambele părți.
Surse:
http://www.chicagotribune.com/news/opinion/ct-oped-0619-byrne-20120619, 0, 4227557.column
