Autor 10275 vizualizări


Constituția de la 1866 este primul document de acest tip elaborat într-o formă coerenta, unitară. Făuritorii și-au propus să creeze un spațiu juridic contextului de modernizare. În primul articol se vorbea despre România care era la 1866 o realitate inexistentă. Din punct de vedere al dreptului internațional, denumirea de România nu exista, statul se numeaPrincipatele Unite ale Moldovei și Tării Românești, titlu stabilit în 1858 la Convenția de la Paris. Denumirea se va schimba atunci când devine țara regat, în 1881. Menționarea statului Romania făcea referire la proiectul politic despre care nimeni nu putea să estimeze când se va realiza, sau dacă se va concretiza.

La 1866 a fost definitiv abandonată calea insurecțională spre modernizarea statului și a fost aleasă calea evolutivă, modernizarea prin reforme. Generația pașoptistă, care votează în 1866 constituția, își dă seama că, după eșecul de la 1848, o revoluție nu mai este posibilă, de aceea ei aleg calea evolutivă. Modernizarea în spațiul românesc s-a produs de sus în jos, fără consultarea masei, spre deosebire de occident, unde modernizarea s-a produs la presiunea maselor.

SUVERANITATEA NAȚIUNII

Suveranitatea națiuniiînseamnă că națiunea în întregul ei deține puterea totală și nu un om sau un grup social. Națiunea se definește pe principii civice, iar o națiune este aceea care se angajează să respecte aceste principii fără să se țină cont de etnicitate. Cetățenia și nu etnicitatea definește națiunea. Constituția de la 1866 va păstra definiția etnică a națiunii romane. Acest principiu este însă abstract și așa s-a format principiul de GUVERNARE REPREZENTATIVĂ

Pe baza acestui principiu, națiunea delegă puterea totală în condiții foarte clare reprezentanților săi. Miniștrii, pe baza acestui principiu, dau socoteală pentru deciziile lor în fața națiunii, prin interpelările parlamentare. Parlamentarii sunt aleși în condiții bine stabilite de lege, pentru un interval limitat de timp și sunt de asemenea responsabili în fața națiunii. Chiar și regele se va supune acestui principiu, în ideea în care este împuternicit de constituție, iar puterea lui vine de la națiune prin constituție. Regele este unul de tip constituțional, iar puterea de a conduce vine de la națiune.

Dezbatere

Relația dintre executive și legislativ se bazează pe dezbatere. Guvernul elaborează legi pe care Parlamentul le votează, nu însă fără a le discuta cu posibilitatea de a le modifica sau respinge. Parlamentul nu era o instituție care vota în mod automat tot ce venea de la Guvern, ci exista o dezbatere. Miniștrii puteau să fie anchetați de parlament.

Limitări ale puterii regelui:

Prerogativul regelui de a putea respinge o lege, chiar dacă aceasta a trecut de Parlament reprezenta o accentuare a puterii Sale, de aceea, pentru a contra balansa acest exces, este obligat de lege să retrimită proiectul pe care il respinge din nou la Parlament, nu îl poate nega cu desăvârșire. Dacă regele refuză de trei ori proiectul de lege, are dreptul de a dizolva Parlamentul. Deoarece nu I se permite să guverneze fără Parlament, regele este obligat să organizeze alegeri în 30 de zile, în caz contrat acțiunea regelui ar fi catalogată drept o lovitură de stat. O altă limitare a puterii regelui este în plan juridic. Cu toate că acesta nu poate fi judecat nici măcar pentru actele sale personale și justiția se pronunță în numele Său, limitarea vine din faptul că nu se poate amesteca  în procesul justitiei și că judecătorii nu pot fi înlăturați pe considerente politice.