Autor 14724 vizualizări


În august 1966 trupa britanică The Beatles lansa albumul „Revolver“, în amintirea acelor vremuri vă prezentăm câteva lucruri bizare despre legendarul grup .

Au trecut cinci decenii de la apariţia fenomenului Beatlemania. Un grup de băieţi scorţoşi din Liverpool, deveniţi cunoscuţi doar după numele mic-John, Paul, Ringo şi George, a scos hit după hit şi a dominat cultura pop a anilor ’60. Influenţa The Beatles în muzică este cel puţin egală cu popularitatea membrilor trupei. S-au despărţit în plină glorie, dar şi acum sunt cea mai mare trupă a lumii.  Publicaţia „Huffington Post“ a întocmit o listă a celor mai bizare lucruri pe care probabil nici cei mai înfocaţi fani Beatles nu le ştiu. 

Concertele Beatlesilor, „impregnate“ de urină

Mai multe persoane au susţinut că spectacolele formaţiei erau cunoscute pentru mirosul puternic de urină. John B. Lynn, fiul proprietarului unei zone în care The Beatles a susţinut un concert, a declarat, pentru „The Washington Post“, că sala mirosea a urină din cauza fetelor foarte excitate. La rândul lui, cântăreţul Bob Geldof a povestit, în 2010, pentru revista „Q Magazine“:„La concertele The Beatles femeile erau în extaz. Este un clişeu vechi, dar nu-i puteai auzi cântând de atâtea ţipete. Îmi amintesc că la un moment dat priveam în jos, în podea, şi vedeam râuleţe de urină care se scurgeau pe culoarele dintre bănci. Fetele pur şi simplu făceau pe ele de entuziasm. Deci ceea ce am asociat întotdeauna cu spectacolele The Beatles a fost mirosul de urină“.

George Harrison şi-a pierdut virginitatea în uralele colegilor de trupă

„Tune In“, antologia de 3.000 de pagini despre The Beatles, semnată de Mark Lewisohn, subliniază o declaraţie a lui George Harrison:„Prima mea partidă de amor a fost în Hamburg, în timp ce Paul, John şi Pete Best mă priveau. Eram în paturi supraetajate. Nu au putut vedea nimic pentru că eram acoperiţi de pături, dar când am terminat au început să aplaude şi să ovaţioneze. Cel puţin au păstrat liniştea în timpul actului“.

Despărţirea de la Disney

În cartea sa, „Instamatic Karma“, fosta iubită a lui John Lennon, May Pang, a povestit momentul în care Lennon a pus punct carierei grupului. „Când John a închis telefonul a privit melancolic pe fereastră. Aproape că am putut vedea trecând prin faţa ochilor lui întreaga experienţă Beatles. În cele din urmă a luat stiloul, într-o cameră din hotelul Polynseian Village de la Disney World, şi a destrămat cea mai mare trupă de rock'n'roll din istoria muzicii prin scrierea lăbărţată a numelui John Lennon în josul paginii“.

Beatlesii voiau propria comunitate utopică

În 1967, cântăreţii aproape că au cumpărat o insulă pe coasta Atenei, Grecia, unde planificau să înfiinţeze un fel de comunitate utopică, alături de prietenii şi de familiile lor. John Lennon a fost cel care a încurajat ideea:„Oamenii au încercat tot ce se putea. Război, naţionalism, fascism, comunism, capitalism, imoralitate, religie – niciuna dintre acestea nu a funcţionat.

Deci, de ce să nu facem asta?“. În cartea lui Barry Miles, „Paul McCartney:Many Years From Now“, există un pasaj ce-i aparţine lui McCartney:„A fost o treabă bună pe care nu am făcut-o pentru că oricine ar fi încercat să pună în aplicare această idee, ar fi realizat că mereu vor apărea conflicte, mereu ar apărea probleme precum cine ar trebui să facă ordine şi al cui este rândul să cureţe closetul“.

Dentistul i-a drogat în secret

John Riley, „dentistul cel rău“ aşa cum l-a descris George Harrison, le-a „făcut cunoştinţă“ lui Harrison, soţiei lui, Patti Boyd, lui John Lennon şi soţiei lui, Cynthia Lennon, cu LSD, în timpul unei seri petrecute în oraş. După ce medicul le-a strecurat LSD în cafele, Cynthia Lennon a descris camera ca fiind „la fel de mare ca Albert Hall“, iar George simţea că se „îndrăgosteşte“ de toţi oamenii pe care îi întâlnea în acea seară.  Nu este clar însă dacă Harrison şi Lennon au fost păcăliţi pentru a lua doza sau dacă i-ar fi cerut medicului să le-o administreze când se aşteptau mai puţin.

În „The Beatles Anthology“, incidentul este descris de Harrison:„Prima dată când am luat LSD a fost un accident. Se întâmpla cândva în anul 1965, între albume şi turnee. Am fost victimele inocente ale unui dentist rău alături de care am cinat de câteva ori. Într-una din seară, după cină, i-am spus lui John:«Hai să mergem», iar John a fost de acord, dar dentistul a insistat «Nu plecaţi, ar trebui să mai staţi. Cel puţin terminaţi-vă cafeaua înainte de a pleca». Aşa că am terminat cafeaua şi după un timp am spus din nou:«Hai să mergem, se face târziu, ar fi mai bine să plecăm». Dentistul i-a spus ceva lui John, iar el s-a întors spre mine «Am luat LSD». M-am gândit «Ce-i asta? Ce contează? Hai să mergem!»“.

„Muzică pe oase“, în Uniunea Sovietică

Muzica celor de la Beatles, la fel ca a altor trupe din Vest, a fost interzisă în Uniunea Sovietică, motiv pentru care achiziţionarea vinilurilor Beatles de pe piaţa neagră era foarte costisitoare şi în aceeaşi măsură periculoasă. O soluţie ingenioasă a fost ca muzica să fie imprimată destul de ieftin cu ajutorul scanerele cu raze X, care erau luate din spitale sau cumpărate. Aceste scanere aveau numeroase porecle, printre care „muzică pe oase“. Această practică a început în anii 1950, dar se pare că Beatlemania a făcut această modalitate foarte populară.

Deportaţi din Germania după ce au dat foc unui prezervativ

În Hamburg, Germania, membrii formaţiei au locuit în cea mai mare parte a anului 1960 în spatele ecranului unui cinematograf numit Bambi Kino. Paul McCartney a descris situaţia:„Aa trăit în culisele cinema-ului Bambi Kino, în apropierea toaletelor cărora le simţeam mereu mirosul“. Se pare că muzicienii erau nevoiţi să folosească pisoarele pentru a face baie şi pentru a se bărbieri. În cele din urmă, George Harrison a fost dat afară pentru că era minor.

Atunci, ceilalţi colegi au căzut de acord să se mute, dar înainte de a pleca McCartney şi bateristul de atunci, Pete Best, au dat foc unui prezervativ în cameră, ceea ce l-a înfuriat pe proprietar, care a chemat poliţia. McCartney şi Best au fost deportaţi. Mai târziu, artiştii au revenit în Hamburg şi, pe 25 decembrie 1962, au mâncat preparate din cal la masa de Crăciun.

„Coarnele de diavol“

Beatlesii sunt cunoscuţi ca fiind oamenii care au făcut foarte multe lucruri pentru prima dată şi care au creat un precedent. Printre premierele ale căror protagonişti au fost se numără:imprimarea versurilor pe un album pop, realizarea unui videoclip şi susţinerea unui concert pe stadion, dar cel mai bizar a fost gestul de a pune „coarne de diavol“ cuiva. Figura animată a lui John Lennon care „pune coarne“ pe coperta albumului „Yellow Submarine“ este pentru prima dată când simbolul a apărut pe coperta unui album şi este una dintre primele dăţi când semnul a fost asociat cu o trupă de rock.

Un băiat de 15 ani a pornit Beatlemania

Conform legendei, startul Beatlemaniei în SUA poate fi atribuit unui tânăr de 15 ani din Marylander, pe nume Marsha Albert. După ce a văzut o ştire despre formaţie, Albert a sunat la un post local de radio din Washington şi a întrebat:„De ce nu putem avea muzică de genul ăsta în America?“. Atunci DJ-ul a înregistrat o copie a melodiei „I Want To Hold Your Hand“, iar difuzarea ei a stârnit interesul mai multor posturi de a pune The Beatles.

John Lennon şi Paul McCartney, întâlnire sub aburii alcoolului

Pe 6 iulie 1957, Paul McCartney l-a întâlnit pe John Lennon la concertul trupei The Quarrymen. După spectacol, cei doi au ajuns să cânte împreună, iar Lennon era foarte beat, după cum şi-a amintit McCartney:„Eram un elev grăsuţ şi, în momentul în care şi-a pus mâna pe umărul meu, mi-am dat seama că este beat. Aveam 12 ani atunci, dar am devenit cei mai buni prieteni“. De fapt, erau mai mari, McCartney avea 15 ani, iar Lennon avea 16.

Publicaţia oficială a Vaticanului a numit „Revolver“ cel mai bun album pop al tuturor timpurilor 

Anunţul a fost făcut într-un articol apărut în 2010, în ciuda faptului că Vaticanul a condamnat formaţia, considerând-o satanică, după ce John Lennon a declarat că trupa „a fost mai populară decât Iisus“. Vaticanul a iertat The Beatles în 2010, dar Ringo Starr a considerat că a fost un gest inutil.

Citeste mai mult: adev.ro/n9vugz