Historia Special, iunie 2017: 100 de ani de la Mărăști, Mărășești, Oituz

Autor 7809 vizualizări


Iarna 1916-1917 a fost o iarnă a durerii pentru România. Cu armata aproape distrusă pe câmpul de luptă, cu mai bine de 2/3 din teritoriul ţării ocupat, cu Moldova plină de refugiaţi și bântuită de un nemilos tifos exantematic, cu un aliat rus tot mai șovăielnic, speranţa unui viitor mai bun pentru statul român abia mai licărea. 

Poate cea mai dramatică descriere a situaţiei din acele momente o face contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franţei în România în acea perioadă: „Dacă aș încerca, schiţând-o numai, să evoc icoana suferinţelor care copleșeau România, spre a-i găsi un loc într-un imaginar muzeu al frumuseţilor morale, ar trebui să așez în sala capodoperelor această ţară le cărei virtuţi se ridică la înălţimea suferinţelor și chiar mai sus”. Nimeni nu avea să bănuiască atunci că, din toate umilinţele și suferinţele îndurate de armata și poporul român în 1916, peste doar un an se vor scrie cele mai frumoase și mai dramatice fapte de vitejie din istoria României. 

În vara anului 1917, la Mărăști, pentru prima oară după 11 luni de la intrarea României în război, soldaţii Armatei 2 conduse de generalul Averescu au văzut cum inamicul fuge speriat din faţa lor. A fost, așa cum avea să consemneze Alexandru Averescu, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne”. 


Şi dacă bătălia de la Mărăști a fost prima victorie adevărată, bătălia de la Mărășești a fost cea mai importantă „victorie defensivă” dată de Armata Română în Primul Război Mondial. A fost „micul nostru Verdun” și a devenit rapid un simbol al curajului și al sacrificiului soldatului român. Faptele de vitejie în luptele corp la corp date de soldaţii români și în timpul bătăliei de la Oituz aveau să spele definitiv rușinea înfrângerilor din 1916. 

Cât de importante au fost aceste bătălii în desfășurarea războiului, dar și după? Răspunde la această întrebare istoricul Glenn Torry: „Atrăgând și implicând în luptă trupe inamice suplimentare în vara lui 1917, românii și-au ajutat aliaţii care luptau pe Frontul de Vest și pe cel italian. Frontul românesc a fost unul dintre puţinele episoade favorabile dintre toate operaţiunile militare ale Antantei din acel an. (...) O victorie a dușmanului ar fi obligat guvernul și Armata Română să capituleze sau să se retragă în Rusia revoluţionară. 

Consecinţele politice și militare ale unei asemenea acţiuni ar fi fost dezastruoase. (...) Admirabila comportare a Armatei Române a jucat un rol crucial și în convingerea Antantei de a-și respecta promisiunile făcute prin tratatul din 1916”. 

Nu rataţi, așadar, o ediţie de colecţie a revistei „Historia Special”, dedicată împlinirii unui secol de la luptele de la Mărăști, Mărășești, Oituz.

Iată sumarul acestui număr special