Autor 30585 vizualizări


În secolul în care trăim purtătorii de titluri nobiliare sunt puţini şi sunt priviţi cu respect, admiraţie şi curiozitate de către ceilalţi. Titlurile nobiliare au o veche tradiţie, existând mai multe procedee prin care au fost dobândite. Iată zece lucruri despre titlurile nobiliare, care sunt acestea, cum au fost dobândite şi ce origini au.

  • Cele mai vechi titluri nobiliare, cu origine romano-barbarică datează din secolele X-XIII, epocă în care ele erau legate de exercitarea unor drepturi sau puteri feudale.
  • Primul titlu nobiliar, răspândit în perioada barbară, contele, provenea din aşa-numitul comes sau însoţitor al împăratului.
  • Vicontele a apărut la franci, limitându-se până în secolul al X-lea, la rolul de locţiitor al contelui.
  • În secolul al IX-lea, în organizarea Imperiului Carolingian, marchizul avea un rol bine definit de administrarea unui teritoriu de graniţă şi, mai târziu, de căpetenie peste mai multe comitate.
  • În secolul al VI-lea, în Italia bizantină şi longobardă, ducele era o persoană oficială cu însărcinări civile şi militare.
  • În perioada francă, ducele dispare, fiind înlocuit cu contele, reapărând la sfârşitul secolului al XIV-lea.
  • În urma naşterii sau a renaşterii oraşelor au apărut titlurile nobiliare ale patriciatului din republicile aristocratice, ca Genova, Veneţia sau ale decurionatelor din oraşele mai mici.
  • Mai târziu, în perioada senioriilor, titlurile nobiliare erau conferite de mari vasali ai imperiului şi de vicarii imperiali.
  • Începând cu secolul al XV-lea, s-au răspândit titlurile nobiliare pur onorifice, acordate prin diplome sau scrisori de învestire din partea împăraţilor, papilor, regilor, principilor şi municipalităţii.
  • În ordinea crescătoare a importanţei lor, titlurile nobiliare sunt:nobil, cavaler (titlu ereditar), baron, viconte, conte, marchiz, duce, prinţ.
  • În Marea Britanie, titlul de prinţ este purtat numai de membrii familiei regale.
  • Termenul de baron le revenea la început celor mai importanţi dintre feudali şi, odată cu prăbuşirea sistemului medieval, s-a redus la o semnificaţie pur onorifică, fără legătură cu ceea ce însemnase anterior.
  • Termenul de prinţ a fost mult timp folosit pentru a-l defini pe acela care deţinea puterea suverană şi, mai târziu, era sinonim cu monarhul.
  • Prinţii electori din Sfântul Imperiu Roman îl alegeau pe împărat;prinţii de sânge erau aceia care făceau parte din familia regală;prinţul moştenitor este primul dintre fii pretendenţi la tron;prinţul consort este soţul reginei când el însuşi nu este asociat la guvernare.