Autor 4688 vizualizări


1876: S-a născut Constantin Brâncuşi

197-Împăratul roman Septimius Severus  a învins pe uzurpatorul Clodius Albinus în bătălia de la Lugdunum. Aceasta a fost confruntarea cu cele mai multe victime dintre toate cele care au opus două armate romane.

1866-A apărut lucrarea cercetătorului Gregor Mendel Cercetări asupra plantelor hibride, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredităţii (legile lui Mendel).

1878-A fost semnat Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano, care încheia războiul ruso–turc, recunoştea independenţa României, dar sacrifica Dobrogea, care era cedată Rusiei, iar aceasta îşi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei detaşată la 1856.

1880-William A. White, primul trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Marii Britanii în România şi-a remis scrisorile de acreditare domnitorului Carol I. Cu acelaşi rang a fost acreditat la Londra N. Callimachi-Catargi.

1945- Începutul bătăliei de la Iwo Jima, una din cele mai importante lupte ale Războiului din Pacific

1964-România a fost desemnată, împreună cu alte state, să facă parte din Comisia specială a ONU, însărcinată cu elaborarea principiilor de drept internaţional referitoare la relaţiile prieteneşti de cooperare între state.

1970-S-a desfăşurat, la Bucureşti, adunarea generală de constituire a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. Preşedinte de onoare al Academiei a fost ales şeful statului, Nicolae Ceauşescu.

1990-S-a înfiinţat Uniunea Teatrală din România (UNITER). Primul preşedinte a fost actorul Ion Caramitru.

1992-În Coreea de Sud intrat în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea şi cooperarea între Nord şi Sud(semnat la 13 decembrie 1991). A fost semnată declaraţia privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.

""