Destinul Regelui Mihai: Este o binecuvântare sângele regal?

Autor 4956 vizualizări


Mihai, fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena (n. principesă a Greciei), s-a născut la Castelul Foişor pe 25 octombrie 1921. Numele de Mihai a fost ales după cel al legendarului voievod Mihai Viteazul, simbolizând ideea de unitate într-un context care urma realizării unirii de la 1918 și a recunoașterii acesteia în cadrul Conferinței de pace de la Paris. Nașterea nepotului Regelui Ferdinand aducea cu sine întărirea dinastiei române prin asigurarea continuității sale. 

Încă de la naștere destinul este legat de cel al patriei, iar primul ceremonial, cel al botezului Principelui Mihai, a fost săvârșit în sacralitatea Sălii Tronului, semnificația fiind supremă. Adeseori regalitățile s-au întrebat dacă este o binecuvântare sângele regal, "Is Royal Blood a Blessing?", aşa cum își intitulase Regina Maria un articol publicat în presa vremii, cu referire la experiențele familiei regale române. De formarea Principelui Mihai s-au îngrijit în prima perioadă mama sa Principesa Elena și bunica Regina Maria, iar după 1930 educația s-a aflat sub îndrumarea directă a tatălui, Regele Carol II, care crease un model de școală palatină. Lecțiile de matematică și fizică, chimie, română, geografie, sociologie, religie sau cele de drept sau istorie se constituiau datorită profesorilor în modele de structurare a gândirii. Sintezele privitoare la istoria familiei regale aveau menirea lor specială în instrucția moștenitorului Tronului. Pe lângă programa școlară și ideile pedagogice ale Regelui Carol II, Principesa-Mamă Elena a continuat să fie un model uman pe care Mihai avea să-l urmeze. Regele Mihai a avut drept monarh inspirațional pe fondatorul Dinastiei României, Regele Carol I, dar și pe Regele Pavlos al Greciei, unchiul pe linie maternă. Despre Regele Carol I, Mihai învățase la lecțiile de istorie, așa cum arată documentele școlare, suveranul model fiind descris în detaliu, avea “o inteligență ascuțită, rece și calculată, poseda un dezvoltat simț al realităților politice, al datoriei și onoarei, era foarte econom, un bun gospodar, era profund religios, având o fire aleasă, devotată țării sale pentru care a fost un adevărat ctitor”.

Ceremoniile şi evenimentele regale au atras atenţia publicului, în mod special odată cu extinderea mijloacelor moderne de mediatizare. Dar şi până atunci presa scrisă, ziarele, revistele, prin intermediul articolelor însoţite mai întâi de gravuri, desene, apoi fotografii, toate au răspândit mesajul Coroanei române, popularizând imaginea monarhului şi a îndatoririlor faţă de patrie. În cazul Regelui Mihai acest lucru a fost cunoscut datorită celor două domnii, cea a regelui-copil și cea a tânărului monarh. În septembrie 1940, Mihai I se urcase pe tron pentru a doua oară, într-un context politic intern și geopolitic internațional tumultos.

Regalitatea s-a dovedit a fi un motor al acţiunilor în cadrul unor mari evenimente cu caracter regional, european sau internațional, așa cum a fost războiul de independență, marele război și unirea din 1918, determinând fapte care au schimbat cursul istoriei. O asemenea conjunctură pentru România a fost și decizia Regelui Mihai de trecere de partea Aliaților prin actul de la 23 august 1944, demonstrând relevanţa instituţiei monarhice prin salvarea ţării de la catastrofă şi scurtarea celui de-al doilea război mondial cu cel puţin şase luni. În România s-a revenit în acel context favorabil la Constituția democrată din 1923.

Greva regală declarată de Regele Mihai în august 1945 față de guvernul dr. Petru Groza, este un caz inedit în istoria regalității europene, prin refuzul de a semna acte, documente oficiale, protestând față de comunizarea țării. Demersul a fost sortit eșecului, România îndreptându-se spre sovietizarea treptată culminând cu lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947 care avea drept paravan un act de abdicare impus prin forță.

Exilul Suveranului și al familiei regale române se integrează evenimentelor complexe derulate după sfârșitul celui de-al doilea război mondial în partea de sud-est a Europei. Exilul regal este parte a exilului românesc, reprezentând România în noua configurație geopolitică denumită statele captive în timpul Războiului Rece, țările care se aflau într-un regim comunist și în sfera dominației U.R.S.S.

Vizitele Regelui din primăvara lui 1948 la Londra sau Washington au dorit să arate opiniei publice internaţionale adevărul despre contextul abdicării sale forţate. Declarațiile din exil ale Regelui s-au constituit în principale mijloace de comunicare cu compatrioții. În plus au avut o simbolistică aparte fiind legate de sărbători fundamentale ale României democrate, ziua de 10 mai, de Crăciun și de Anul Nou, mesaje aidoma discursurilor de altădată, sau cu ocazia unor evenimente importante, cum erau cele legate de unirea de la 1918. Acestea arată ce fel de ceremonii și tradiții au supraviețuit în exil, ele reflectând modul în care Regele și familia sa a rămas în legătură cu țara prin intermediul mass mediei internaționale occidentale, a Comitetului Național Român, al emigrației române.

Pe 10 iunie 1948 Regele s-a căsătorit la Atena cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, noua sa familie aflându-se constant supravegheată de serviciile secrete comuniste. Perioada Războiului Rece a însemnat intensificarea activității exilului românesc, când Regele Mihai a constatat existența unor facțiuni, care au dus și la divizarea Comitetului Național Român, la schimbarea componenței, existând discuții cu privire la înnoirea elitelor sau demisii.

Câteva exemplificări din însemnările, notele sau rapoartele securităţii din arhiva CNSAS despre monarhul României, cuprinse în dosarul Regelui Mihai I, poartă registrul specific al limbajului regimului comunist dominat de exagerări, deformări, iar alteori se rezumă la consemnarea strictă de evenimente şi întrevederi. Regele era numit de către securitatea comunistă Mihai de Hohenzollern, primind și numele de cod Rex, Leon sau Străinul.

După căderea comunismul, dorința Regelui și a familiei sale de a reveni în țară de Paște 1990 s-a năruit rapid, vizele fiind anulate, călătoria fiind considerată inoportună, autoritățile de la București temându-se de puterea de simbol a regelui și de faptul că acesta încă putea fi considerat șeful al statului, până la adoptarea altei constituții. Prima vizită a regelui Mihai în România a fost însă de Crăciun, în 1990, rămânând un moment de referință în istoria recentă prin metodele folosite de autorități, similare cu cele ale securității ceaușiste, Regele fiind expulzat din țară, fiind întors din drumul său către Curtea de Argeș, pentru a se reculege la mormintele familiei.

După adoptarea Constituției republicane în decembrie 1991, autoritățile i-au permis Regelui Mihai o vizită de Paște 1992. Călătoria Regelui a devenit una istorică și a rămas în memoria istoriei recente a României prin recunoașterea puterii de simbol a monarhului român, al eforturilor exilului pentru libertate și eliberarea țării de comunism. Alte vizite i-au fost interzise Regelui până în februarie 1997 când noile autorități sub egida Convenției Democrate i-au restituit drepturile asupra cetățeniei.

Deși a vizitat periodic România după 1997, sprijinind demersurile României pentru aderarea la NATO sau UE, monarhul a decis să trăiască până în ultima sa clipă în Elveția. Prin această alegere monarhul a înțeles că exilul Coroanei nu s-a încheiat.

De dr. Diana Mandache , autorul cărții Exilul Regelui (Curtea Veche Publishing, 2016)

Acest text a fost publicat pe pagina Facebook de Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București.