Autor 928 vizualizări


Ministerul Apărării Naționale a desfășurat, joi, 10 iunie, în marile garnizoane din țară, precum și la mausoleele eroilor și la cimitirele și parcelele de onoare, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor.

În București, începând cu ora 21.00, pe fațada Palatului Cercului Militar Național a fost realizată, cu sprijinul Asociației „Alături de Eroi”, o proiecție video mapping 3D dedicată Zilei Eroilor.

De asemenea, începând cu 21.10, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” s-au retras cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” (video jos). În mod simbolic, torțele detașamentului de militari ai Brigăzii 30 Gradă au fost aprinse de veteranii răniți în teatrele de operații, membri ai Invictus România. 

La ora 21.30, pe fațada Palatului Parlamentului (dinspre Piața Constituției) a acut loc o proiecție video mapping 3D dedicată eroilor României, eveniment realizat cu sprijinul Asociației „Alături de Eroi”, al Primăriei Municipiului București, prin CREART, și al Camerei Deputaților.

Dintre locațiile importante din țară unde au fost organizate ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, amintim: Monumentul Centenarului Independenței de la Calafat (în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independență), Mausoleele de la Mărăști, Mărășești și Oituz – în județul Vrancea și de la Comana, județul Giurgiu (dedicate eroilor din Primul Război Mondial), Monumentele Ostașului Român de la Carei și de la Satu Mare – jud. Satu Mare, Monumentele Eroilor de la Păuliș – jud. Arad și de la Oarba de Mureș – jud. Mureș (care comemorează jertfa ostașilor căzuți în Al Doilea Război Mondial).