Ziua Diplomației Române - povesti despre trecut
Anual, la 1 septembrie, se serbează Ziua Diplomației Române, prilej de amintire a tuturor evenimentelor ce marchează istoria României, politica internă și externă a acesteia, dar și pentru omagierea și stimularea activității diplomației române.
După dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioana Cuza din 1859, la 27 iulie 1862, acesta smnează Decretul Domnesc nr. 168 pentru înființarea „Ministerului Afacerilor Străine”, la 6 luni după ce are loc unificarea administrativă și politică a Moldovei și Țării Românești, acesta fiind condus de Apostol Arsache-primul ministru al afacerilor străine al României moderne. Ulerior, după declararea Republicii Socialiste Române, Ministerul Afacerilor Străine își schimbă denumirea în Ministerul Afacerilor Externe.
După înlăturarea lui Cuza de la putere, în anul 1866 vine la conducerea țării un prinț dintr-o dinastie străină, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care adoptă, după modelul Constituției de la Berlin din 1831, prima constituție propriu-zisă a României. Constituția de la 1866 a fost declarată una dintre cele mai democratice constituții Europene, proclamând suveranitatea națională și separarea puterilor în stat.
Un moment important pentru diplomația română este Tratatul de la Berlin (1878), act ce pune capăt războiului ruso-turc și în urma căruia România a fost declarată independentă, ca stat suveran ce-și putea defășura fără restricții politica externă și internă și căreia îi erau recunoscute Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.
În 1913, România participă la al Doilea Război Balcanic împotriva Bulgariei, la sfârșitul căruia aceasta pierde Cadrilaterul în favoarea României în urma Păcii de la București din 28 iunie/10 august 1913. Cu toate acestea, România îi înapoiază Bulgariei Cadrilaterul la 7 septembrie 1940, în urma Tratatului de la Craiova.
După finele Primului Război Mondial, România ia parte în 1919 la Conferința de pace de la Paris, ce va materializa interesele țărilor participante și va retrasa granițele Europei. Clauzele teritoriale atrag după ele revizionismul unor state precum Germania, Ungaria, URSS, Bulgaria, Italia ce viza România, Polonia, Cehoslovacia. Acest lucru duce, în 1920, la crearea unei alianțe a țărilor amenințate, denumită Mica Antantă sau Mica Înțelegere, prin care statele se angajau sa-și ofere apărare reciprocă și sprijin în cazul unui atac din partea Ungariei sau Bulgariei. Tratatul de pace de la Paris din 28 octombrie 1920 a venit ca o afirmare a unirii Basarabiei cu România de către Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Italia, cu toate că Japonia și Uniunea Sovietică nu au recunoscut niciodată această unire.
În urma Conferinței de pace de la Versailles, la 28 iunie 1919 se formează Liga Națiunilor, organizație al cărei scop principal era menținerea păcii și împiedicarea declanșării unui nou război mondial. România a fost una dintre țările care au participat activ la Liga Națiunilor, mai ales odată cu alegerea lui Nicolae Titulescu, în toamna anului 1930, ca președinte al Adunării Generale a Ligii Națiunilor, asta după ce între anii 1928-1936 a fost de mai multe ori ales ministru al Afacerilor Străine. Datorită intensei și importantei sale activități, Nicolae Titulescu va fi ales din nou în anul 1931 președinte al Adunării Generale a Ligii Națiunilor. De-a lungul activității sale în Liga Națiunilor, Nicolae Titulescu a fost preocupat de menținerea păcii și securității europene, mai ales după instaurarea nazismului în Germania. Diplomatul român a militat pentru suveranitatea și egalitatea tuturor statelor, pentru securitate colectivă și împotriva revizionismului.
Câțiva ani mai târziu, în iunie 1941, România intră în Al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei, sperând că-și va recupera teritoriile luate de URSS:Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. Tratatul de Pace de la Paris din 1946 a permis retrasarea granițelor Europei și care defineau despăgubirile de război și drepturile minorităților. Astfel, România primește înapoi Transilvania de Nord (de la Ungaria), dar pierde Bucovina de Nord și Basarabia, pe care le cedează Uniunii Sovietice și căreia îi plătește și daune de război.
România își extinde relațiile bilaterale, iar la 14 decembrie 1955 aceasta devine membră a Organizației Națiunilor Unite, cu toate că-și exprimase aceastră dorință încă din 1946, iar între anii 2004-2005 aceasta a fost membru nepermanent, ales, al Consiliului de Securitate. Doisprezece ani mai târziu, la 19 septembrie 1967, diplomatul român Corneliu Mănescu devine președinte al Adunării Naționale a Organizației Națiunilor Unite, aceasta fiind prima data când un membru al unei țări socialiste este ales în această funcție.
În 1993, la 4 octombrie, România a aderat la Consiliul Europei, iar 3 zile mai târziu România a semnat Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, în cadrul primului Summit al Consiliului Europei de la Viena.
La 29 martie 2004 România devine membră, cu drepturi depline, a Alianței Nord-Atlantice. În același an, alături de România, au mai aderat Letonia, Lituania, Estonia, Bulgaria, Slovacia și Slovenia.
Pe 13 septembrie 2005 a fost semnat Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, iar la 1 ianuarie 2007 România devine stat membru la Uniunii Europene. Un an mai târziu, în perioada 2-4 aprilie 2008, România a găzdui la Palatul Parlamentului primul Summit NATO de la București, la care au luat parte reprezentanți ai 49 de țări și în cadrul căruia s-a discutat extinderea NATO și chestiunea scutului antirachetă.
Un eveniment important în ceea ce privește activitatea României la Consiliul Europei va avea loc în anul 2019, când aceasta va deține președinția, în perioada iulie-decembrie 2019.
