Conflicte dintre generaţii png

Zeci de morminte romane, descoperite în Alba Iulia

📁 Roma, măreţia şi declinul său
Autor: Redacția
🗓️ 25 august 2010

Arheologii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia au descoperit, în urma unor săpături pe un teren din apropierea stadionului din municipiu, câteva zeci de morminte romane, zona fiind considerată una dintre cele mai mari necropole romane din Transilvania.

Directorul adjunct al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Constantin Inel, a declarat că terenul pe care a fost făcută descoperirea, aflat în apropierea stadionului municipal, aparţine unui om de afaceri din Alba Iulia care doreşte cercetarea şi descărcarea arheologică a zonei pentru realizarea unei investiţii.

Inel a spus că arheologii muzeului au descoperit în această zonă peste 50 de morminte romane, însă speră să fie descoperite şi altele deoarece cercetările nu sunt încă finalizate.

Potrivit sursei citate, arheologii au mai descoperit, pe lângă morminte, numeroase obiecte din epoca romană, precum vase din ceramică, monede din bronz, echipamente militare din bronz şi fier.

Constantin Inel a afirmat că după aceste săpături arheologice necropola romană nordică din Alba Iulia va fi cercetată aproape în întregime, iar descoperirile făcute vor fi prezentate într-un volum şi într-o expoziţie a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Zona în care au fost descoperite cele câteva zeci de morminte este cunoscută ca una dintre cele mai mari necropole romane din Transilvania, în decursul anilor aici fiind descoperite peste 800 de morminte de înhumaţie sau incineraţie din perioada romană. Primele săpături arheologice au fost realizate în perioada 1978-1985, când au fost scoase la suprafaţă primele 270 de morminte romane, iar în anii 2002-2003 au fost identificate şi recuperate peste 570 morminte romane.

Istoricii spun că necropola romană care era plasată de-o parte şi de alta a drumului roman ce făcea legătura între anticele oraşe Apulum şi Ampelum, iar în perioada secolelor VIII-XI, aria fostei necropole romane a fost suprapusă de un cimitir medieval timpuriu.