Autor 5135 vizualizări


Preşedintele chinez Xi Jinping a promis joi că va finaliza „reunificarea” cu Taiwanul şi că va „zdrobi” orice noi încercări de independenţă, ceea ce a stârnit o reacţie puternică din partea insulei democratice, care a acuzat Partidul Comunist Chinez (PCC) de dictatură, relatează adevarul.ro.

„Rezolvarea chestiunii Taiwanului şi realizarea reunificării complete cu patria-mamă sunt sarcinile istorice statornice ale Partidului Comunist Chinez şi aspiraţia comună a întregului popor chinez”, a spus Xi Jinping într-un discurs susţinut cu prilejul marcării a 100 de ani de la fondarea PCC. „Toţi fiii şi toate fiicele Chinei, inclusiv compatrioţii din ambele părţi ale Strâmtorii Taiwan, trebuie să conlucreze şi să avanseze în solidaritate, zdrobind cu fermitate orice plan privind independenţa Taiwanului”, a insistat preşedintele chinez. Declaraţia lui Xi a fost contestată la Taipei. Mainland Affairs Council (MAC) din Taiwan, biroul responsabil de politicile privind China, a reacţionat imediat.

Deşi PCC a obţinut „o anumită dezvoltare economică”, rămâne o dictatură care calcă în picioare libertăţile omului, a subliniat MAC, cerând totodată trecerea Chinei la democraţie. „Erorile sale istorice în luarea de decizii şi acţiunile permanent dăunătoare au produs ameninţări grave la adresa securităţii regionale”, a adăugat Taipeiul. Poporul Taiwanului a respins principiul „o singură Chină”, care susţine că insula este parte a Chinei, iar regimul comunist de la Beijing ar trebui să renunţe la intimidarea sa militară şi să discute cu Taipeiul de pe poziţii egale. „Hotărârea guvernului nostru de a apăra ferm suveranitatea naţiunii şi democraţia şi libertatea Taiwanului şi de a menţine pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan rămân neschimbate”, a conchis MAC.

Acum un an, generali de rang înalt chinez avertizau Taiwanul că s-ar putea confrunta cu puterea militară a Beijingului dacă vor merge până la capăt în procesul de independenţă. Taiwanul, un refugiu al naţionaliştilor din Kuomintang, s-a separat de China continentală din momentul preluării puterii la Beijing de către comunişti, în 1949.