Viktor Orban: Ţinutul Secuiesc a existat când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului  jpeg

Viktor Orban: Ţinutul Secuiesc a existat când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 29 iulie 2018

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a spus la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, judeţul Harghita, că Centenarul Marii Uniri nu este pentru maghiari un moment de sărbătoare. ”România a intrat în urmă cu o sută de ani în epoca modernă. Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment de sărbătoare, dar îi rugăm să ne înţeleagă că din punctul nostru de vedere nu avem ce sărbători”, a afirmat premierul ungar

„Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (...) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, adăugând că „de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici”. Premierul ungar a invocat sloganul UDMR - 1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România - cu care s-a declarat de acord - şi a subliniat că „Ţinutul Secuiesc a existat şi când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului”. „În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situaţia ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ţinut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forţă şi pentru România”, a afirmat premierul Ungariei.