Viktor Orban, despre Centenarului Marii Uniri (1918 2018) jpeg

Viktor Orban, despre Centenarului Marii Uniri (1918-2018)

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 5 octombrie 2017

Într-un interviu acordat ziarului de limbă maghiară Bihari Naplo din Oradea, premierul maghiar Viktor Orban a făcut câteva comentarii referitoare la Centenarului Marii Uniri (1918-2018), apreciind că „românii merită sinceritate din partea ungurilor şi viceversa“.

„Trebuie să supravieţuim lui 2018 cu sentimentul că ambele comunităţi au depăşit o perioadă complicată emoţional fără ca demnitatea să le fie afectată“, a spus  Viktor Orban, conform Agerpres.

Premierul Ungariei îi îndeamnă pe români să se alăture „poveştii de succes central-europene“, subliniind că este vorba de o cooperare în cadrul Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) menită creşterii nivelului de trai şi îmbunătăţirii perspectivelor.

„Polonezii, cehii, ungurii şi slovacii vor înregistra cu siguranţă succese serioase împreună şi pot fi adăugaţi aici şi slovenii. Depinde de români să decidă dacă se alătură poveştii de succes central-europene în cooperare cu ungurii, lansând proiecte economice comune şi stabilind obiective... Vom lăsa deschisă această uşă“, a declarat premierul maghiar.

Viktor Orban şi-a continuat campania anti-migranţi şi în România, sugerând sigilarea graniţei estice a României, pentru că altfel ţara noastră „va fi copleşită de migranţi“.

„Mai devreme sau mai târziu, va fi nevoie de un sistem eficient de sigilare a graniţei estice (a României, n. red.), pentru că altfel România va fi copleşită de migranţi şi atunci va trebui ca noi, ungurii, să construim un gard la graniţa cu România... Noi vrem, fireşte, să evităm acest lucru, iar dacă va trebui vom ajuta cu plăcere România să-şi protejeze graniţele de est“, a mai spus Viktor Orban.