Autor 3004 vizualizări


Istoricul Marian Ştefănescu a declarat într-un interviu pentru Adevărul că Hitler a supraestimat impactul celebrelor arme secrete V1 şi V2. Ambiţia Fuhrer-ului de a dezvolta şi produce cele două rachetele a fost în final un eşec pentru Wehrmacht cauzat de costul mare de producţie în raport cu pagubele minore pe care le produceau aliaţilor.

Click aici pentru VIDEO

Problema armelor secrete este un veritabil mit al războiului, nu în sensul cel mai strict al cuvântului ci în sensul că a fost supralicitată, dramatizată, folosită pe larg în propagandă. Armele „secrete” folosite de germani în a doua parte a războiului, din 1944 şi 1945 sunt rachetele V 1 şi V 2 cu care germanii au atacat în special Marea Britanie, dar nu numai.

Speranţa lui Hitler se lega însă şi de folosirea altor arme „secrete” pentru că aici intervine aspectul mitologic. Este de amintit faptul că efortul de război cel mai mare l-a făcut Germania nu în 1940 atunci când avea şansa de a obţine o victorie rapidă poate chiar împotriva Marii Britanii, nu în 1941 când războiul s-a extins în Est, nici măcar în 1942 când bătălia de la Stalingrad a schimbat complet situaţia strategică în Europa şi o va schimba şi în Pacific, nici măcar în 1943.

Conform statisticilor, anul 1944 este un paradox, deoarece Germania deşi pierduse o bună parte din teritorii, efortul de război a atins cotele maxime. Acesta este şi anul în care sunt folosite cele două arme perverse.

Dacă V1 era o bombă zburătoare care îşi atingea ţinta numai prin performanţe tehnice, nu avea nevoie de pilot, era autoghidată, în schimb V 2 era o armă şi mai performantă deorece era o rachetă cu o construcţie tehnică impresionantă.

Doar 3.500 de bombe zburătoare V1 şi-au atins ţinta în Marea Britanie, dintre acestea 2.400 au lovit Londra. Numărul victimelor a fost de aproape 6.200 de morţi şi 18.000 de răniţi, ceea ce înseamnă că pentru fiecare bombă erau 1, 5 morţi.

Rachetele eficiente au fost V 2, aveau 14 metri lungime, 13 tone greutate, dintre care 975 de kilograme erau  explozibil, erau lansate dintr-un parc din Haga şi străbăteau 310 kilometri până să-şi lovească obiectivul. Ţinta principală era Londra. Doar 1854 de rachete V2 fost lansate între 8 septembrie 1944 şi 27 martie 1945. Rezultatul a fost ceva mai bun decât al bombelor zburătoare, ucigând 2.700 de londonezi, ceea ce însemna mai puţin de trei morţi pentru fiecare rachetă folosită.

Armele secrete ale lui Hitler, dacă ne referim în special la bombele zburătoare şi rachetele V2 nu au avut eficienţa sperată, rachetele V3 – intercontinentale nu au ajuns să fie folosite. Însă în categoria armelor secrete intră multe alte categorii, primul bombardier cu reacţie, primul avion cu reacţie, care atingea aproape 1.700 de kilometri la oră, în conditiile în care 700 de kilometri era viteza bună la care ajungea un avion de vânătoare al vremii, e vorba de Messerschmitt 262 şi chiar discuţia nesfârşită legată de capabilităţile atomice ale Germaniei naziste.

Toate acestea au fost mai mult o autosugestie a lui Hitler care a mizat pe lozul necâştigător pentru că nici una dintre acestea nu a avut o eficenţă măcar comparabilă cu armele clasice, a concluzionat Marian Ştefănescu.

Marian Ştefănescu este profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Este specializat pe istoria militară a celui de-al Doilea Război Mondial.