VIDEO Dezbatere „Historia“: Cum va schimba istoria America lui Donald Trump? jpeg

VIDEO Dezbatere „Historia“: Cum va schimba istoria America lui Donald Trump?

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 25 noiembrie 2016

Republicanul Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a anunţat care este planul său pentru prima sa zi de lucru ca lider al Americii.

Concret, printr-un ordin executiv prezidenţial, el va începe procesul de retragere a Statelor Unite din Parteneriatul Transpacific (TPP), respectându-şi astfel una dintre principalele promisiuni electorale. Potrivit preşedintelui ales, acest parteneriat comercial, semnat în 2015 de 12 ţări, excluzând China, este „un potenţial dezastru“ pentru Statele Unite.  „În locul lui, vom negocia tratate comerciale bilaterale şi corecte ce vor readuce locurile de muncă şi industria pe teritoriul american“, a precizat Trump.

Donald Trump a anunţat şi alte măsuri pe care le va lua în primele sale 100 de zile la Casa Albă, toate subordonându-se principiului „America First“. Printre acestea se numără reformarea clasei politice, reconstruirea clasei de mijloc, anchetarea abuzurilor comise în programele de acordare a vizei pentru a nu descalifica „muncitorul american“ şi anularea „restricţiilor care distrug locuri de muncă în domeniul producţiei“ de energie.

Cum priveşte preşedintele ales relaţiile cu Rusia? Ce îl învaţă istoria? La aceste întrebări, dar şi la multe altele, au răspuns istoricii Constantin Corneanu, Dan Falcan, şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ion M. Ioniţă, şi transmisă de adevarul.ro, începând cu ora 11.00.