Vicepremierul Ungariei: „Cea mai mare înfrângere pentru România este faptul că nu a anexat Republica Moldova   Românii nu pot accepta asta niciodată” jpeg

Vicepremierul Ungariei: „Cea mai mare înfrângere pentru România este faptul că nu a anexat Republica Moldova. Românii nu pot accepta asta niciodată”

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 6 iunie 2018

Vicepremierul ungar Zsolt Semjén a declarat declarat în cadrul unei emisiuni difuzate pe 4 iunie de televiziunea ungară ECHO TV și citată de Rador că cea mai mare înfrângere pentru România este faptul că nu a „anexat” Republica Moldova.

“Noi trebuie să purtăm doliu după Trianon, trebuie să fim mândri că am supravieţuit şi trebuie să prezentăm dreptatea istorică. Este important să subliniem că niciun stat succesor nu are prea multe motive pentru a sărbători. Neluând în considerare faptul că Adunarea Naţională de la Alba Iulia nu a fost legitimă din punctul de vedere juridic, cea mai “tare” chestiune o reprezintă România, deoarece în zilele noastre în conştiinţa naţională a românilor nu Transilvania este problema principală, ci faptul că români care trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova, în Basarabia, pe teritoriul delimitat de Prut, Nistru şi de Delta Dunării nu vor să se unească cu România. Din cauza faptului că Republica Moldova nu a fost anexată de România, această ţară a suferit prima mare înfrângere în istoria sa, ceea ce românii nu pot accepta niciodată. A doua chestiune este posibila separare a Munteniei de Moldova, ceea ce este o teamă permanentă în conştiinţa naţională a românilor şi pentru politicienii români”, a subliniat Zsolt Semjén.

Referitor la fosta Iugoslavie, vicepremierul ungar a amintit că sârbii au pierdut Marea Serbie, Muntenegrul şi Kosovo, iar după înfrângerea de la Srebrenica sunt demoralizaţi. Croaţii nu au avut niciun motiv să sărbătorească după Trianon, deoarece pentru ei Iugoslavia a însemnat o ocupaţie sârbă. Referitor la Slovacia, vicepremierul a spus că la Trianon a fost formată Cehoslovacia, ceea ce a fost, din anumit punct de vedere, o ocupaţie a cehilor.