Vaticanul se pregăteşte să deschidă arhivele din perioada lui Pius al XII lea  Unii l au supranumit „papa lui Hitler'' jpeg

Vaticanul se pregăteşte să deschidă arhivele din perioada lui Pius al XII-lea. Unii l-au supranumit „papa lui Hitler''

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 21 februarie 2020

Peste 200 de istorici se pregătesc să înceapă munca de cercetare în arhivele referitoare la perioada papei Pius al XII-lea - cel mai controversat suveran pontif din istorie, criticat pentru că nu a condamnat niciodată public Holocaustul -, după ce Vaticanul va permite accesul la aceste documente din 2 martie, informează AFP, citată de Agerpres.

Este vorba despre un moment ''decisiv pentru istoria contemporană a Bisericii şi a lumii'', a explicat joi cardinalul Tolentino de Mendonça, arhivar şi bibliotecar în cadrul Sfintei Biserici Romane. Clericul spune că ar dori ca cercetarea să nu se concentreze doar asupra Holocaustului, ci să abordeze de asemenea şi ''tumultoasa perioadă postbelică''. 

Accesul la aceste documente, decis în urmă cu un an, ar trebui să permită găsirea unui răspuns referitor la controversa, începută în anii '60 ai secolului trecut, legată de Pius al XII-lea (1939-1958). Şi în special să determine dacă liderul bisericii catolice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un fost diplomat al Sfântului Scaun în Germania, a fost prea tăcut şi pasiv la momentul promulgării legilor rasiale în Europa şi în faţa celui mai grav genocid din istorie. 

O luare de atitudine publică care să condamne explicit acţiunile naziştilor şi soarta evreilor ar fi putut oare influenţa catolicii germani şi ar fi schimbat cursul istoriei? Este ideea pe care o susţin detractorii lui Pius al XII-lea. Susţinătorii acestuia argumentează însă că declaraţiile răsunătoare ale unui papă, izolat la Vatican de nazişti, apoi de fasciştii italieni, ar fi pus în pericol catolicii din Europa. Această polemică a dat naştere unor zeci de scrieri, printre care best-seller-uri scandaloase, precum cele în care a fost supranumit ''papa lui Hitler'' (John Cornwell, în 1999). 

Un număr de 150 de cercetători din lumea întreagă au solicitat deja accesul la singurele ''arhive apostolice'' principale din Vatican (fostele ''arhive secrete''), a precizat joi Sergio Pagano, care conduce acest departament care va pune la dispoziţie 121 de fonduri documentare şi 20.000 de capitole referitoare la Pius al XII-lea. Printre cercetătorii care vor avea prioritate se număra experţi din cadrul muzeului memorial american al Holocaustului şi din sânul comunităţii iudaice din Roma, a precizat acesta. "Va fi nevoie de ani întregi pentru examinarea acestor dosare şi a face o judecată istorică", a estimat Pagano. Potrivit acestuia, ''nimic surprinzător nu a ieşit la suprafaţă'', epoca celui de-Al Doilea Război Mondial a fost deja dezvăluită în mare parte de Biserică în 1981.