Autor 1481 vizualizări


"Mata Mua", una dintre cele mai faimoase picturi ale lui Paul Gauguin (1848-1903), va rămâne expusă la Madrid după un acord între statul spaniol şi proprietara acestuia, care l-a scos din ţară, informează agerpres.ro.

Ministerul Culturii din Spania a anunţat că a aprobat un contract de închiriere în valoare de 97,5 de milioane de euro pe o perioadă de 15 ani pentru colecţia lui Carmen Thyssen, cu "drepturi de achiziţie preferenţiale pentru toată colecţia sau părţi ale acesteia".

Contractul priveşte peste 300 de lucrări, inclusiv unele de Picasso, Matisse, Gauguin, Monet, Renoir, Sisley, Rodin, Canaletto, Fragonard, Courbet şi Boudin.

Muzeul naţional Thyssen-Bornemisza din Madrid găzduieşte colecţia moştenitorului elveţian al unei puternice linii industriale, Hans Heinrich Thyssen-Bornemisza - decedat în Spania în 2002 - pe care statul spaniol a cumpărat-o în 1993 pentru suma de 338 milioane de euro.

Faptul că ultima soţie a baronului Thyssen a fost spaniola Carmen Cervera - ulterior Carmen Thyssen - care şi-a constituit şi propria colecţie - a jucat un rol decisiv în această achiziţie.

Picturile colecţionarei sunt în prezent expuse la muzeul cu acelaşi nume din Madrid în cadrul unui acord de împrumut gratuit semnat în februarie 2002 şi prelungit ulterior.

Cu toate acestea, în 2020, atunci când muzeul a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus, Carmen Thyssen a scos "Mata Mua" din Spania, generând temeri că lucrările din colecţia acesteia vor părăsi în cele din urmă instituţia.

Într-un interviu acordat ziarului ``El Pais`` în luna februarie, Carmen Thyssen a dat asigurări, referindu-se la "Mata Mua", că pictura se va întoarce la semnarea contractului de închiriere.