Autor 1859 vizualizări


Un tumul datând de la începutul Epocii Bronzului, în care era îngropat un copil, a fost descoperit de arheologii prahoveni pe raza localităţii Târgşoru Nou, zeci de astfel de situri fiind cercetate în ultima perioadă în judeţ ca urmare a dezvoltării zonei aflate la nord de municipiul Ploieşti.

La începutul toamnei, o echipă coordonată de către cercetătorul Alin Frînculeasa de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a derulat cercetări arheologice pe raza localității Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani (jud. Prahova). 


A fost cercetat în regim de săpătură arheologică preventivă un tumul construit din pământ, datând de la începtutul epocii bronzului (aproximativ 2850-2600 î.Hr.). Având forma unor movile cu înălțimi cuprinse între 1-5 metri, tumulii sunt prezențe vizibile în peisajul de câmpie aflat de o parte și de alta a șoselei care leagă Ploieștiul de Câmpina. Aceste construcții sunt morminte funerare ridicate în epoca bronzului într-o perioadă aflată între 3300 și 2500 î.Hr., anunță Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Tumulul de la Târgșoru Nou avea diametrul de circa 30 de metri și înălțimea de circa un metru. Intervenția arheologică a urmărit salvarea acestui sit prin cercetarea integrală și recuperarea informațiilor de natură istorică, dar și a patrimoniului arheologic. La baza tumulului se afla săpată groapa funerară în care era așezat un copil, depus conform ritualului specific epocii, adică dorsal cu membrele inferioare strânse și căzute în lateral. În zona craniului, dar și pe calotă au fost identificate urme de ocru roșu (vopsea naturală). Înmormântarea unui copil într-un tumul a cărui construcție implica mult efort și coeziune socială arată importanța acestei persoane, dar și a familiei sale în cadrul comunității din care provenea.


Având o vechime mai mare de cinci milenii și origini în stepa de la nordul Mării Negre, astfel de monumente funerare împânzesc zonele joase de câmpie. În județul Prahova sunt identificați peste 600 de tumuli dispuși atât în bazinul râului Prahova (SV județului), cât și în al râului Cricovul Sărat (SE județului). În ultima perioadă, datorită dezvoltării zonei aflate la nord de municipiul Ploiești, au fost cercetate 30 de astfel de situri dipsuse pe raza localităților Ariceștii Rahtivani, Păulești, Blejoi, Ploieşti, Târgșoru Nou, Târgșoru Vechi, Nedelea, Strejnicu. Au fost descoperite numeroase morminte cu inventare spectaculoase, instituția din Ploiești fiind deținătoarea celui mai important patrimoniu legat de acest fenomen funerar.


Foto: Facebook / Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova