Un pachet diplomatic pierdut în urmă cu 46 de ani a fost găsit pe un gheţar din Franţa jpeg

Un pachet diplomatic pierdut în urmă cu 46 de ani a fost găsit pe un gheţar din Franţa

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 31 august 2012

Un colet diplomatic expediat de India în 1966 a fost găsit, săptămâna trecută, pe gheţarul Bossons de pe muntele Mont Blanc, din Franţa, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Pachetul, care purta inscripţia "Diplomatic mail" şi "Ministry of external affairs", a fost pierdut în urmă cu 46 de ani, după ce avionul Air India care îl transporta s-a prăbuşit pe Mont Blanc.

Sacul de pânză în care era ambalat coletul a fost descoperit la data de 21 august de doi salvamontişti francezi, Arnaud Christmann şi Jules Berger."Turiştii au venit la noi să ne spună că au văzut ceva strălucind pe gheţarul Bossons. Credeau că este vorba despre rămăşiţele Malabar Princess (un avion indian care s-a prăbuşit la 3 noiembrie 1950 pe Mont Blanc)", a povestit pentru AFP Arnaud Christmann, mai scrie sursa citată.

Împreună cu coletul diplomatic, cei doi salvamontişti au mai găsit pe gheţar şi bucăţi din avionul Air India şi un sac cu ziare indiene.

Avionul indian, un Boeing 707, s-a prăbuşit la data de 24 ianuarie 1966, în timp ce efectua o cursă Bombay-New York. La bordul aparatului de zbor se aflau 117 persoane.

sursa:gandul.info