Un muzeu dedicat evreilor din România care au înfiinţat localitatea Rosh Pina, motiv de proteste jpeg

Un muzeu dedicat evreilor din România care au înfiinţat localitatea Rosh Pina, motiv de proteste

📁 Muzee
Autor: Redacția
🗓️ 10 mai 2010

Ecologiştii din Rosh Pina (Israel) se opun proiectului de construire a unui muzeu în memoria foştilor colonişti evrei provenind din România care au pus bazele acestei localităţi din Galilea, în urmă cu peste 100 de ani.

Deşi se declară în principiu de acord cu ideea construirii unui muzeu, militanţii ecologişti sunt nemulţumiţi în ceea ce priveşte locul în care ar urma să fie construit acesta, în urma deciziei luate de Consiliul municipal din Rosh Pina.

Câteva zeci de rezidenţi din Rosh Pina au protestat, duminică, faţă de anunţul municipalităţii de a construi acest muzeu chiar la intrarea unei zone protejate, o atracţie turistică în care se află clădiri şi diverse structuri arhitectonice conservate din epoca primelor aşezări înfiinţate de coloniştii evrei. Protestatarii susţin că viitoarea construcţie va fi aşezată mult prea aproape de un izvor declarat monument al naturii în urmă cu patru ani.

"Imigranţii din România sunt aceia care au înfiinţat Rosh Pina şi cu siguranţă avem aici suficient loc pentru a construi un monument care să aducă un omagiu spiritului lor pionieresc şi moştenirii pe care ne-au lăsat-o", a declarat Amit Harpaz, un consilier al primăriei din Rosh Pina. "Noi spunem doar că locul pentru construcţia muzeului a fost prost ales şi că trebuie găsit un nou spaţiu pentru muzeu".

La rândul său, consilierul Hadassah Ben-Herzl susţine că localitatea Rosh Pina a fost înfiinţată în jurul acelui izvor şi că generaţia actuală nu ar trebui să îi ştirbească frumuseţea:"Toţi membrii din consiliul local au votat cu mare bucurie pentru a reînnoi legăturile cu evreii români, dar nu am avut în niciun caz intenţia de a turna beton şi oţel în cea mai frumoasă zonă naturală din oraş".

Rosh Pina este o localitate din nordul Israelului, care are o populaţie de aproximativ 2.500 de locuitori. Rosh Pina a fost înfiinţată în 1882, de circa 30 de familii de colonişti evrei provenind din România.