Un mit și un paradox unguresc: revendicările maghiarilor ar fi legitimate de Rezoluția Unirii din 1 Decembrie 1918?

Autor 20385 vizualizări


Deşi maghiarii nu recunosc Unirea de la Alba Iulia, o invocă întotdeauna ca argument pentru legitimarea revendicărilor lor, indiferent dacă solicită drepturi referitoare la educaţie sau cultură ori autonomie teritorială. Pe cât de hulită este Rezoluția Unirii din 1 Decembrie 1918, pe atât este de mistificată în mentalul colectiv unguresc. Dar nici politicienii, nici istoricii maghiari nu citesc corect documentul din 1 Decembrie 1918.

Zilele trecute, deputatul UDMR József Kulcsár-Terza era foarte supărat pe reacţia presei şi a politicienilor români, inclusiv a preşedintelui Klaus Johannis, faţă de trocul încercat de UDMR cu Liviu Dragnea înainte de moţiunea de cenzură: „Sunt foarte revoltat, nu este corect, nu este cinstit, nu este omeneşte, este şovin extremist ce se întâmplă ... Poziţia grupului UDMR ... a fost foarte corectă, nu a sărit calul, nu a cerut nimic aberant, nimic imoral, ilogic, numai acele drepturi care ne aparţin nouă şi au fost promise cu ocazia Proclamaţiei de la Alba Iulia... Nu am cerut autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, am cerut numai o parte dintre aceste promisiuni, care nici la ora actuală nu sunt respectate” (subl. M.D.). 

Discursul lui este în reluare, pentru că deputatul József Kulcsár-Terza, când a avut singura lui intervenţie în Parlament în această sesiune parlamentară, în 9 mai a.c., la fel a afirmat că: „Prin Proclamaţia de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, când a luat fiinţă România modernă, au fost făcute nişte promisiuni care niciodată nu au fost respectate. Noi nu cerem altceva decât să se respecte acele promisiuni.”

Nici în Ungaria percepţia nu este diferită. De exemplu, anul trecut, în 29 noiembrie, István Szávay, deputat al partidului extremist JOBBIK, solicita în Parlamentul de la Budapesta ca toate instituţiile guvernamentale maghiare să arate lumii că România „nu respectă promisiunile de la Alba Iulia din 1918” (hogy még 1918-as gyulafehérvári ígéreteit sem tartja be) şi că „România este încă datoare cu respectarea promisiunilor din 1918” (Románia pedig még az 1918-as ígéreteinek betartásával is adós).

Nu ne propunem o recenzie a tuturor declaraţiilor maghiare similare, care sunt numeroase. Dar ne atrage atenţia un articol de opinie semnat de un istoric maghiar din Transilvania, foarte respectat de către comunitatea maghiară. În 29 noiembrie 2014, istoricul Gyula Kádár (1953-2015) afirma: „Primul punct al articolului III al hotărârilor de la Alba-Iulia prevede dreptul la autonomia locală, culturală şi teritorială... Până în momentul de faţă, nu au fost puse în practică hotărârile de la Alba-Iulia, iar principiile de bază stabilite acolo considerăm şi în momentul de faţă că sunt o sursă juridică, deoarece pe acestea poate fi clădită convieţuirea paşnică a maghiarilor şi românilor din Transilvania. Nu cerem nici în momentul de faţă mai mult decât ni s-a promis în 1918... A sosit timpul ca România să poată crea cadrul juridic promis la 1 decembrie 1918, în hotărârile de la Alba-Iulia. În baza hotărârilor, cerem recunoaşterea autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc, dreptul utilizării oficiale a limbii maghiare şi ca drapelul secuiesc să nu fie persecutat.

Desigur că o asemenea îndârjire din partea maghiară nu poate decât să ne provoace la o lectură a Rezoluţiei Unirii din 1 decembrie de la Alba Iulia, în care am tot căutat unde este promisă autonomia teritorială, mai ales în invocatul articol 3. Vă propun un exerciţiu simplu de lectură a unui document istoric.

Pentru început, iată textul:

„I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele: 
1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.” (subl. M.D.)

În primul rând, atrag atenţia că punctele de la articolul III sunt „principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român” proclamate. În schimb, Unirea este decretată în primul articol: „decretează unirea”. Este o diferenţă imensă din punct de vedere juridic între o hotărâre sau decret, cum a fost Unirea, şi proclamarea unor principii. Principiile proclamate la Alba Iulia nu sunt nici promisiuni şi nici nu formează vreo bază juridică pentru revendicările ungurilor din Transilvania.

Primul alineat al articolului III formulează clar primul principiu: „deplină libertate naţională”. Iar pentru a nu exista interpretări diferite, în fraza următoare se explică ce înţelege Adunarea Naţională a românilor prin această „deplină libertate naţională”, adică:

- Fiecare popor se va instrui ... în limba sa proprie prin indivizi din sânul său. Adică fiecare minoritate va putea să aibă şcoli în limba sa. Referindu-ne la maghiari, ei au sau nu şcoli cu predare în limba maternă indiferent de nivel? Eu ştiu că de la nivel de grădiniţă până la cel universitar există învăţămînt în limba maghiară gratuit. Maghiarii pot învăţa în limba maternă, adică în limba maghiară.

- Fiecare popor se va administra ... în limba sa proprie prin indivizi din sânul său. Adică fiecare minoritate va avea reprezentanţi în administraţie. În comunele, oraşele şi judeţele cu populaţie predominant maghiară consilierii locali, consilierii judeţeni, primarii, şefii consiliilor judeţene sunt unguri. Chiar şi în localităţile în care maghiarii nu sunt majoritari, ei au consilieri locali sau judeţeni proporţional cu ponderea lor demografică.

- Fiecare popor se va judeca ... în limba sa proprie prin indivizi din sânul său. M-am uitat pe internet la organigrama tribunalelor din judeţele Harghita şi Covasna. În fiecare tribunal sau judecătorie din regiunile locuite de maghiari există judecători şi grefieri unguri. Deci pot fi judecaţi de „indivizi din sânul său”. Chiar şi la Curtea Constituţională există un judecător ungur. Statul asigură traducător autorizat atunci când este necesar. Cine îi opreşte pe juriştii maghiari să intre în magistratură?

- Fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare ... în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. Din 1990, în fiecare Parlament au fost deputaţi şi senatori unguri, proporţional cu ponderea populaţiei maghiare şi cu opţiunile lor de vot.

- Fiecare popor va primi drept de reprezentare ... la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. Mai ştie cineva socoteala în câte guverne de după 1990 au fost miniştri unguri? Chiar şi atunci când nu sunt oficial la guvernare, există secretari de stat unguri în Educaţie, uneori şi la Cultură.

Toate aceste puncte detaliate sunt ceea ce înţelegeau românii în 1918 ca „deplină libertate naţională”. Nicăieri nu este niciun cuvânt despre autonomie teritorială. Faptul că după enunţarea principiului „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare” urmează punct şi apoi textul continuă cu detalii, arată clar că românii au fost atenţi la Alba Iulia să explice ce înţeleg ei prin această libertate naţională pentru a nu se crea confuzii şi a nu lăsa loc de interpretări diferite.

Toate aceste puncte detaliate sunt ceea ce înţelegeau românii în 1918 ca „deplină libertate naţională”. Nicăieri nu este niciun cuvânt despre autonomie teritorială. Faptul că după enunţarea principiului „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare” urmează punct şi apoi textul continuă cu detalii, arată clar că românii au fost atenţi la Alba Iulia să explice ce înţeleg ei prin această libertate naţională pentru a nu se crea confuzii şi a nu lăsa loc de interpretări diferite.

Ca dovadă că ştiau foarte bine ce înseamnă cuvântul autonomie şi care sunt implicaţiile lui juridice, este utilizarea lui în cazul confesiunilor. Este vorba de alineatul 2 din art. III, când se proclamă ca principiu: „Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.” Aici au alipit doi termeni – libertate şi autonomie, rezultând sintagma libertate autonomă. Iată dovada că prin libertatea de la alineatul 1 românii nu au înţeles autonomie! Apropos, unii politicieni se plâng că nu ar avea autonomie confesiunile maghiare din Transilvania. Atunci cum se explică prezenţa lui László Tökes, care s-a radicalizat extrem de mult împotriva României, în fruntea Bisericii protestante maghiare din Transilvania? Sau prezenţa în fiecare biserică ungurească, fie protestantă, fie catolică, a steagului Ungariei la loc de cinste, ca o icoană, iar cel al României lipseşte cu desăvârşire? Nu este o dovadă a autonomiei confesionale în România?

Atunci pe ce bază invocă ungurii Documentul Unirii din 1 Decembrie 1918? Nicăieri nu scrie acolo autonomie teritorială. Toate componentele acestei libertăţi naţionale proclamate ca principiu la 1 Decembrie 1918, de la învăţâmânt în limba maternă până la administraţie în maghiară şi reprezentare în Parlament şi în guvern sunt respectate.

Vor fi unii cititori care vor obiecta în legătură cu dreptul de a fi judecat în limba minorităţii. Atâta timp cât există unguri în magistratură, este o dovadă că ungurii au posibilitatea să acceadă în magistratură. Desigur, trebuie să înveţe la fel ca ceilalţi magistraţi legislaţia românească. Nu poţi crea în secolul 21 două sisteme juridice diferite pe criteriul naţionalităţii. Aşa ceva era în Evul Mediu timpuriu, când se aplica principiul personalităţii legilor, adică fiecare etnie avea propriul cod de legi. Ce facem, ne întoarcem la anul 650 în Regatul franc, când francii se judecau după legea salică, iar galo-romanii după dreptul roman?

Deşi sunt sute şi mii de jurişti maghiari în România, cei mai mulţi preferă avocatura. Exact la fel era înainte de 1918 la români. Majoritatea intelectualilor români din Transilvania au absolvit dreptul, dar profesau doar ca avocaţi, îi reprezentau pe români în procese şi nu se străduiau să intre în magistratură. Se câştiga bine din reprezentarea în procese, mai ales că pe atunci procesele se judecau doar în maghiară, iar majoritatea românilor, în ciuda învăţământului obligatoriu în limba maghiară, nu cunoşteau suficient de bine ungureşte.

Rezoluţia Unirii din 1 decembrie 1918 a devenit un mit în mentalul colectiv maghiar, inventat şi promovat de politicieni cu ajutorul ziariştilor şi a istoricilor locali, care interpretează cum ar dori ei să fi fost acea rezoluţie. Am găsit cel puţin trei traduceri diferite în maghiară ale fragmentului mai sus invocat din Rezoluţia de la Alba Iulia. Cred că traducerea făcută de ziariştii maghiari de la cotidianul central Pesti Hirlap în 3 Decembrie 1918 este mult mai apropiată de sensurile epocii respective, decât traducerile vehiculate de politicienii de astăzi. De aceea, public un fragment cu acel punct 3, alineatul 1, din ziarul budapestan, pentru a le aminti politicienilor maghiari că cel mai bine au înţeles sensul cuvintelor din Proclamaţia Unirii oamenii epocii respective. Nici ei nu au văzut nicăieri autonomie. Nici teritorială şi nici măcar culturală.

Extras din Pesti Hirlap, 3 Decembrie 1918:


Invocarea Rezoluţiei de la Alba Iulia de către unguri este nu doar un mit, ci şi un paradox, în condiţiile în care mulţi maghiari nu recunosc Unirea Transilvaniei cu România, deci nu recunosc Documentul Unirii. Dar îl invocă, mistificându-l, când cer autonomie.

Suntem aproape la 100 de ani de la Unirea de la Alba Iulia, a cărei valoare istorică şi juridică nu poate fi contestată. Transilvania s-a unit cu România pentru că aşa au hotărât românii la Alba Iulia, nu pentru că am fi primit-o cadou de la Marile Puteri la Conferinţa de Pace. Acesta este un alt mit al politicienilor şi istoricilor maghiari, despre care vom vorbi altădată. În acest secol, nu am reuşit să normalizăm relaţiile româno-maghiare. În ciuda relaţiilor oficiale paşnice, aliniate în geopolitica Europei Centrale, animozităţile sunt reciproce. Oare nu ar fi cazul de reconciliere? Măcar acum după 100 de ani de la Unirea de la Alba Iulia, care este un fapt istoric dat, ireversibil.

În loc de argumente de genul „ni se cuvine pentru că aţi promis la Alba Iulia”, care, după cum se vede, sunt doar un mit, ar trebui poate să vină politicienii maghiari cu argumente practice, izvorâte din necesităţile cotidiene ale comunităţii maghiare. Pe român, luat ca individ, nu îl interesează nici câte şcoli ungureşti sunt, nici câţi judecători unguri sunt şi nici măcar dacă se utilizează limba maghiară în primăriile localităţilor ungureşti. Animozităţile sunt declanşate de erorile de comunicare ale părţii maghiare. Hai că iar dau sfaturi UDMR-ului şi se supără unii cititori...