Autor 33961 vizualizări


Peste 200 de documente privind membri SS de la lagărul de la Auschwitz, între care medicul de origine română Victor Capesius, au fost descoperite, la 65 de ani de la eliberarea prizonierilor săi, într-un hambar din acest oraş polonez.

Documentele îl vizează în special pe doctorul Victor Capesius, care a realizat experimente farmaceutice pe prizonierii din lagăr, începând din luna februarie 1944 şi care a fost ultimul farmacist-şef al lagărului, a declarat Adam Cyra, istoric al muzeului Auschwitz-Birkenau. Actele au fost găsite în timpul lucrărilor de renovare într-o casă din Oswiecim, numele polonez al oraşului Auschwitz, aflat sub ocupaţie germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Născut în 1907 la Mier­curea Sibiului (Reusmarkt, în germană), în Transilvania, Victor Capesius a fost condamnat la nouă ani de închisoare în timpul procesului său de la Frankfurt, care a adus în băncile acuzaţilor mai mulţi criminali germani din lagărele naziste. El a fost eliberat în 1968 şi a decedat în 1985, în Germania.

Aproape un milion de evrei şi-au pierdut viaţa aici, precum şi între 70.000 şi 75.000 de polonezi non-evrei, 21.000 de romi, 15.000 de prizonieri de război sovietici şi 10.000-15.000 de alţi prizonieri, printre care şi membri ai Rezistenţei, potrivit datelor Muzeului Auschwitz-Birkenau.