Un fost paznic de lagăr de concentrare care trăieşte de peste 70 de ani în SUA va fi deportat în Germania jpeg

Un fost paznic de lagăr de concentrare care trăieşte de peste 70 de ani în SUA va fi deportat în Germania

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 30 noiembrie 2020

Un fost agent de pază la lagărele de concentrare care şi-a ţinut ascuns trecutul vreme de peste 70 de ani urmează să fie deportat din SUA în Germania unde ar putea fi condamnat. Justiţia americană i-a descoperit rolul în moartea unor prizonieri supuşi la muncă forţată în lagărele de concentrare Neuengamme, relatează adevărul.ro. 

Friedrich Karl Berger, 94 de ani, a primit ordinul de deportare în februarie şi a pierdut săptămâna trecută apelul la el. Acesta a declarat pentru The Washington Post citat de The Telegraph: „După 75 de ani e de-a dreptul ridicol. Nu pot să cred că se întâmplă asta. Mă obligă să plec din casa mea”. La audieri Berger a recunoscut că a fost agent de pază la unul din lagărele reţelei Neuengamme din nordul Germaniei -unde peste 40.000 de prizonieri evrei, polonezi şi ruşi au fost forţaţi să muncească până la moarte - dar că nu a avut de ales. El a menţionat că nu a deţinut o armă. „Aveam 19 ani. Am primit ordin să mă duc acolo”, a spus el la audierea care a stabilit deportarea sa. Totuşi a ieşit la iveală că el a avut un rol moartea a cel puţin 70 de prizonieri conduşi într-un marş brutal de două săptămâni în 1945.

Ca majoritatea agenţilor de pază, Berger nu a fost membru al miliţiei politice SS, el fiind detaşat din marina militară la lagărul Meppen, din nord- vestul Germaniei. Potrivit mărturiilor el a fost responsabil de escortarea prizonierilor obligaţi la munca zilnică de săpare a fortificaţiilor anti-tanc „până la limita epuizării şi moarte”. În martie 1945, Berger a supravegheat marşul de două de săptămâni al prizonierilor după abandonul lagărului de către nazişti şi fuga din calea forţelor canadiene şi britanice. După război, în 1946, Berger a emigrat în Canada alături de soţia şi fiica lui, iar în 1959, în SUA, unde a trăit de atunci încoace. Berger s-a stabilit la Oak Ridge, Tennessee, un oraş cunoscut ca una din zonele de producţie pentru Proiectul Manhattan de dezvoltare a bombei atomice. Şi-a păstrat cetăţenia germană şi în toţi aceşti ani în care şi-a ascuns trecutul a primit pensie pentru serviciile sale din marina germană. Trecutul său a fost descoperit după ce fişele sale au fost recuperate de pe SS Thielbek, un vas german scufundat în mai 1945.

Acestea au fost transcrise în 1950 când vasul a fost scos la suprafaţă şi reparat dar abia decenii mai târziu procurorii americani au putut lega datele de bărbatul care trăia liniştit în Tennessee. „Berger a participat activ la unul din cele mai întunecate capitole din istoria umană”, a spus Louis A Rodi III, asistent adjunct al directorului departamentului de securitate naţională al serviciului american de Imigrări şi Vămi. „El a încercat să-şi ascundă trecutul infam şi să vină în America pentru a începe o nouă viaţă. Dar mulţumită eforturilor devotate ale Departamentului de Justiţie şi anchetelor securităţii interne adevărul a fost scos la lumină. Criminalii de război şi violatorii drepturilor omului nu trebuie lăsaţi să fugă de justiţie şi să-şi găsească refugiu aici”. Procurorii germani nu au făcut un anunţ oficial privind o eventuală urmărite în justiţie a lui Berger, dar în ultimii ani mai mulţi agenţi de pază de la tabere de concentrare au primit condamnări. În 2015, Oskar Gröning, 94 de ani, numit bibliotecarul de la Auschwitz a fost găsit vinovat pentru a fi contribuit la moartea a 300.000 de evrei. A primit 4 ani de închisoare, dar n-a mai apucat s-o execute.