Umbra Reginei Maria la Cetatea Râşnovului jpeg

Umbra Reginei Maria la Cetatea Râşnovului

📁 Monarhia în România
Autor: Dana G. Ionescu
🗓️ 6 august 2010

Rememorare Festivalul de Film Istoric, care începe azi la Râşnov, sărbătoreşte 135 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, o aniversare neluată în seamă de autorităţi. Ediţia a doua a festivalului se desfăşoară până la 15 august, şi aduce filme, expoziţii, concerte dedicate remarcabilei personalităţi istorice.

 „O temă de suflet", aşa descriu organizatorii festivalului, parte a unui proiect de promovare turistică a oraşului Râşnov, secţiunea dedicată Reginei Maria. Istoricul Georgeta Filitti, care va conferenţia în cadrul evenimentului pe această temă, susţine că, în locul lui Vlad Ţepeş, devenit brand de ţară, deşi nu reprezintă istoria României, ar trebui „să facem loc unui brand mult mai benefic şi mult mai european: englezoaica extraordinară care ne-a învăţat să fim români".Artă pentru Regina InimilorPotrivit organizatorilor, numeroasele manifestări din această secţiune urmăresc să pună în lumină dimensiunea istorică şi dimensiunea artistică a unei personalităţi dintre cele mai interesante,   a cărei aniversare a trecut neobservată de instituţiile din domeniu. În afară de filmele care vor fi proiectate într-un „decor" inedit , o bază militară din Al Doilea Război Mondial, şi în noul cinematograf din Râşnov, vor avea un cuvânt de spus şi artele plastice, muzica şi literatura. Oraşul va găzdui două expoziţii consacrate reginei englezoaice care a iubit nespus Balcicul. „Peisaje din inima Reginei" este o expoziţie de pictură şi grafică semnată de Medi Wechsler Dinu.Artista, care în august împlineşte 102 ani, este singurul pictor român în viaţă care a cunoscut-o pe Regina Maria şi a creat la Balcic în anii '30. Ea va expune acum lucrări realizate în acea perioadă atât la malul Mării Negre, cât şi la Sinaia sau la Rucăr. Vernisajul va avea loc mâine, la ora 19.30, în sala de expoziţii a Primăriei Râşnov.Cea de-a doua expoziţie, al cărei curator este Nicolae Pepene, directorul festivalului, se va deschide în parcul din piaţa centrală duminică, 15 august, zi consacrată în întregime reginei care a pus umărul la ridicarea României Mari şi va cuprinde panouri fotografice cu instantanee din viaţa acesteia.Festivalul, care are un buget din fonduri europene de 120.000 de euro, aduce şi lansarea unei noi ediţii din „Poveştile Reginei Maria", volum tipărit de Editura Cartea Românească, o ediţie anastatică, diferită numai prin dimensiuni de prima ediţie din 1921.Tot duminică, noul cinematograf din oraş va găzdui un spectacol-lectură, „Regina Maria povesteşte copiilor". Actriţa Ilinca Tomoroveanu va citi o poveste din volum, iar mezzosoprana Claudia Codreanu şi pianista Inna Oncescu vor interpreta în primă audiţie absolută două piese compuse de Felicia Donceanu pornind de la versuri din povestea pentru copii „Cio banul şi domniţa".Şi la Biserica Evanghelică va avea loc un concert aniversar, în care aceleaşi interprete vor fi acompaniate de vocea actriţei Irina Petrescu. Iar seara, Grădina Cetăţii, redată circuitului turistic miercuri, va găzdui „Cantigas de Santa Maria", recital de harpă celtică susţinut de RoxanaMoişanu. Accesul la toate evenimentele festivalului este gratuit.

Ambasadoare neobosită a RomânieiPersonalitate-cheie pentru destinul României moderne, fermecătoarea Regina Maria, consoarta regelui Ferdinand, a jucat un rol hotărâtor în devenirea ţării, căreia i-a fost ambasadoare neobosită. Pentru imensa ei contribuţie a rămas în istorie ca „Regina-soldat", „regina-diplomat"şi „Regina Inimilor".