Ucrainenii au transformat în muzeu cartierul militar a lui Hitler, din Viniţa jpeg

Ucrainenii au transformat în muzeu cartierul militar a lui Hitler, din Viniţa

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Ion Preaşca
🗓️ 19 iulie 2011

Consiliul regional din Viniţa, regiune din vestul Ucrainei, a acordat fostului bunker al liderului nazist, statut oficial de muzeu.

Conform deciziei noua instituţie culturală va avea un personal de 10 angajaţi şi va fi finanţată de la bugetul local.Mykola Djiga, şeful administraţiei regionale din Viniţa a declarat pentru agenţia Unian că până la finele anului 2011 pe teritoriul fostului cartier militar a lui Hitler vor fi amplasate panouri informaţionale, tehnică militară din epoca celui de-al doilea război mondial etc.

„Vrem sau nu dar acest obiectiv atrage turişti din întreaga lume. Noi doar trebuie săi dăm un conţinut ideologic-ca să amintească despre ce a îndurat poporul nostru, sacrificiile şi eroismul oamenilor ce au luptat contra inamicului fascist", a spus Mykola Djiga.

Construcţia Wehrwolf, complex alcătuit din 20 de baraci şi trei buncăre, a început în septembrie 1941 şi a fost terminată în 1942. Mai mult de 10.000 de prizonieri de război sovietici au participat la construcţia acestuia, dintre care 2.000 au murit şi 4.000 au fost executaţi. Naziştii l-au distrus parţial în anul 1944.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

În perioada sovietică Wehrwolf a fost un obiectiv secretizat, iar în interiorul cazematei subterane de 7 etaje se spune ca nu ar fi patruns nimeni timp de decenii dupa razboi. Oamenii de stiinta obtinusera permisiunea de a intra aici abia la apusul URSS:în anul 1990, o expeditie care includea reprezentanti din peste 150 de universitati ex-sovietice elaborase programul special Hermes pentru cercetarea buncarului.

Unii istorici ucraineni afirma ca militari sovietici ar fi fost in interiorul buncarului in 1945, insa fara a ajunge la toate nivelurile cazematei. Dupa aceasta, intrarile in buncar ar fi fost dinamitate si blocate cu blocuri mari de beton.

În aceasta stare, cazemata exista si acum:munti de beton in mijlocul padurii. La inceputul anilor 2000, autoritatile locale au avut pentru prima data ideea de a deschide un nou traseu turistic, insa impotriva acestei initiative s-a ridicat populatia locala, speriata de diversele predictii ale unor astrologi si paranormali, care atentionau ca dupa deschiderea buncarului se va produce ceva ingrozitor.