Tronul Regelui Carol I al României, expus pentru prima dată după mai bine de 70 de ani jpeg

Tronul Regelui Carol I al României, expus pentru prima dată după mai bine de 70 de ani

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 10 mai 2021

Cu ocazia Zilei Regalității, luni, 10 mai 2021, Muzeul Național de Artă al României deschide Sala Tronului și prezintă publicului tronul Regelui Carol I al României, pentru prima dată după mai bine de 70 de ani.

Grație unui parteneriat dintre MNAR și Muzeul Golesti, piesa de mobilier poate fi admirată în Sala Tronului a fostului Palat Regal, amplasată pe estrada de trei trepte, așa cum a fost întotdeauna tronul poziționat.

Odată ce România a fost proclamată Regat, au fost confecționate două tronuri, pentru cei doi suverani ai țării, Regele Carol I și Regina Elisabeta. Tronurile au fost confecționate din lemn aurit și ornate cu pietre prețioase, pe spătar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I și Elisabeta, realizate în bronz poleit și aplicate pe plăci de onix algerian.

„Celebrăm astfel Ziua Regalității printr-un dublu act simbolic: deschiderea Spațiilor Istorice cu acces gratuit către public și expunerea tronului Regelui Carol I. Tronul și Spațiile Istorice, respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor pot fi vizitate luni, 10 mai 2021, GRATUIT, în intervalul orar 10 – 18”, scrie Muzeul Național de Artă al României pe pagina de socializare a instituției.